Radiografia crizei

Despre "economia iluziei" vorbeste Liviu Voinea in cea mai recenta carte a sa. O aparitie editoriala care radiografiaza economia romaneasca din ultimii cinici ani.

Recent, Editura Publica a lansat lucrarea "Sfarsitul economiei iluziei. Criza si anticriza. O abordare heterodoxa" scrisa de Liviu Voinea. L-am cunoscut pe Liviu Voinea in urma cu cinci ani, atunci cand l-am invitat la cateva emisiuni de televiziune al caror amfitrion eram.

Mi-a placut de atunci tineretea (este nascut in anul 1975), spiritul critic bine dozat si sustinut de argumente si, nu in ultimul rand, cunostintele economice solide (Liviu Voinea a absolvit Facultatea de Relatii Internationale din cadrul Academiei de Studii Economice devenind la 24 de ani doctor in economie).

Toate cele trei calitati luate la un loc erau si sunt si astazi destul de rare la persoanele care apareau in spatiul public. In acei ani, Voinea era vazut ca un discipol al lui Daniel Daianu.

In ultimii ani, insa, Liviu Voinea a reusit sa se rupa de sub tutela stiintifica a lui Daianu, si-a facut un nume intre specialisitii in economie din Romania, a lucrat in cercetare pe programe europene si, in acest moment, conduce Grupul de Economie Aplicata, o organizatie neguvernamentala care realizeaza interesante studii privind economia romaneasca.

Am ales sa fac o "recenzie" cartii scrise de Liviu Voinea din cel putin doua motive: "Sfarsitul economiei iluziei" este o lucrare care vorbeste intr-un limbaj economic accesibil despre criza si autorul propune, in interiorul cartii, o serie de solutii de iesire din criza.

In esenta, cartea lui Liviu Voinea este o analiza lucida, sustinuta de cifre si tendinte, asupra evolutiei economiei romanesti in special in ultimii cinci ani.

Cartea cuprinde sapte capitole, primul, cu accente teoretice, se refera la "teoria heterodoxa a crizei", urmatorele doua vorbesc despre criza lor si criza noastra, adica despre felul in care a fost declansata criza economica in SUA si Europa de Vest si cum a fost ea importata in Romania.

Exista apoi un capitol aparte dedicat crizei economice interne, precum si doua capitole care se refera la miturile economiei romanesti inainte si in timpul crizei. In fine, ultimul capitol este dedicat solutiilor anticriza pentru Romania.

Fara indoiala, cele mai interesante pagini sunt cele referitoare la economia romaneasca si asupra lor voi insista in continuare. Liviu Voinea crede ca Romania ar fi intrat in criza chiar si in absenta crizei financiare declansate in SUA.

Argumentele lui sunt ca deficitele acumulate (cel de cont curent, bugetar, comercial) ar fi condus inevitabil la recesiune in Romania. De ce? Pentru ca economia romaneasca si-a construit dezvoltarea pe cresterea consumului care la randul lui s-a bazat pe cresterea creditului.

Poate singura asemanare dintre "criza lor si criza noastra" este ce a balonului speculativ imobiliar, chiar daca in esenta modul in care s-a ajuns la umflarea preturilor proprietatilor imobiliare a fost diferit. In schimb, Liviu Voinea crede ca in Romania "principalul mecanism de propagare a crizei a fost contul curent", pag. 45.

Mai precis, cresterea deficitului de cont curent. De altfel, Liviu Voinea critica raspicat masura liberalizarii fara restrictii a contului curent, meritoriu fiind faptul ca acest punct de vedere a fost exprimat chiar in timpul aplicarii calendarului de liberalizare a contului de capital, considerat de autor intr-o lucrare scrisa in anul 2002, impreuna cu alti specialisti, ca fiind prea comprimat.

"Autorii avertizau ca tarile care au liberalizat rapid contul de capital s-au confruntat ulterior cu crize financiare», pag. 66. Desigur, Voinea si colegii de redactare a lucrarii (Daianu, Dragulin si Vranceanu) prezinta si o serie de solutii care ar fi putut sa limiteze cresterea deficitului de cont curent.

De ce a fost nociva liberalizarea totala si rapida a contului curent? Pentru ca a incurajat cresterea deficitului de cont curent, crestere care a fost considerata ca nefiind primejdioasa pentru economie atat timp cat este finantata prin investitii straine directe.

De altfel, acesta este si unul dintre miturile despre care vorbeste Liviu Voinea ca au functionat in economia romaneasca inainte de criza. In esenta, o buna parte din investitiile straine directe care ar fi trebuit sa aduca o finantare sanatoasa a deficitului au fost facute prin imprumuturi intra-firma.

Acest tip de imprumut, considerat ca o forma de investitie straina directa, a speculat diferenta de dobanda intre dobanda la leu in Romania si cea la euro in strainatate, precum si cursul de schimb. Mecanismul este descris pe larg de Liviu Voinea la pagina 67.

Numai ca o astfel de finantare este volatila in esenta si cu atat mai mult in vremuri de criza. Adica, investitorii isi retrag foarte rapid banii daca situatia economica se deterioreaza in tara lor de origine sau in statul in care au trimis fondurile.

Fapt care s-a si intamplat in Romania, in special incepand cu anul 2007. Interesant este ca aceasta critica este adresata Bancii Nationale a Romaniei, institutia care a gestionat calendarul de liberalizare a contului curent.

Desigur, nici guvernul nu ramane in afara criticilor, fiind facut raspunzator pentru cresterea deficitului bugetar. "Guvernul poate fi criticat pentru ca a facut o eroare strategica monumentala: intr-o perioada de crestere economica, a consumat toata aceasta crestere si s-a mai si indatorat suplimentar", pag. 73.

Modelul de crestere a fost de tipul urmator: intre anii 2004-2008 salariile personalului bugetar au crescut substantial: cu 86% (fata de o inflatie cumulata sub 30%) si in procentaj din PIB, 4,6% in 2004 pana la 8,6% in anul 2008.

Cresterea salariilor a dus la o crestere substantiala a creditului acordat populatiei, iar cresterea salariului mediu pe economie a devansat cresterea productivitatii muncii. De asemenea, consumul a crescut spectaculos, punand umarul la cresterea economica, iar investitiile s-au majorat pe baza constructiilor si achizitiilor de masini.

Si pentru ca tabloul sa fie complet ar mai trebui spus ca o buna parte din consumul populatiei si al firmelor a provenit din importuri. Cu alte cuvinte, toate corelatiile esentiale ale economiei au inceput sa functioneze viciat, iar cresterea economica s-a bazat in mod substantial pe credite, consum si importuri.

Liviu Voinea nu este singurul economist roman care spune aceste lucruri. O parte dintre ele au fost folosite la nivel politic de catre guvernul Boc pentru a invoca, cu argumente perfect valabile, greaua mostenire a guvernului Tariceanu.

Dar analiza lui Liviu Voinea, altfel bine fundamentata cu cifre si tendinte, se margineste din pacate la a pleca de la nivelul anului 2005. Unele dintre cauzele deficitelor din 2005-2008 trebuie sa le cautam in ceea ce s-a intamplat in economia romaneasca in anii 1990-2004.

A fost vorba atunci despre privatizare (fapt care a inlocuit monopoluri sau oligopoluri restranse, cum le numeste Voinea, de stat cu cele private), despre scaderea ponderii industriei in economie (nu indraznesc sa numesc dezindustrializare pentru ca nu cred ca este totusi absolut corect acest termen), despre lipsa de strategie a dezvoltarii rurale, despre managementul defectuos al companiilor de stat (folosite in special ca surse de bani pentru clasa politica si unii oameni de afaceri locali), despre caderea pietelor externe si a pietei interne, despre baloanele speculative numite comert si piata imobiliara, despre ridicarea restrictiilor vamale impuse de includerea Romaniei in CEFTA si apoi in preaderarea si aderarea la Uniunea Europeana.

Nu in ultimul rand, a fost vorba despre faptul ca in anii 90, pentru toti romanii, scaderea nivelului de trai a fost semnificativa, ceea ce a facut ca la nivel personal, o data cu cresterea salariilor si posibilitatea de a lua un credit sau mai multe, sa se nasca acea euforie a creditarii.

Toate acestea merita o analiza contextuala solida, pe care spatiul restrans al acestui material nu o permite. Sa ne intoarcem, insa, la cartea lui Liviu Voinea. Autorul dedica doua capitole extrem de interesante miturilor economiei romanesti inainte de criza si in timpul crizei.

Este o analiza interesanta, sustinuta cu argumente si cifre, a multor stereotipuri pe care analisti, jurnalisti, economisti sau politicieni le-au avut si le mai au in descrierea economiei romanesti in ultimii ani. Le voi trece repede in revista si voi zabovi asupra a doua dintre aceste mituri care, in opinia mea, pot naste controverse.

Asadar, miturile economiei romanesti inainte de criza sunt:

1. cresterea economica rapida este sanatoasa si ne ajuta sa recuperam decalajul fata de UE;

2.  deficitul mare de cont curent nu este ingrijorator pentru ca este finantat prin investitii straine directe;

3. "capsunarii" salveaza Romania;

4.  somajul in Romania este scazut.

O observatie tulburatoare: populatia care traieste din agricultura de autoconsum nu este considerata somera, ci este inclusa intr-o categorie aparte, denumita "lucrator pe cont propriu"; romanii care lucreaza in afara tarii au redus presiunea sociala in tara, iar rata somajului nu include somajul de durata, adica pe cei care nu mai primesc ajutor de somaj.

Am dat aceste date pentru a arata cat de grav poate fi trunchiata rata somajului in Romania;

5. cota unica a fost un succes;

6. privatizarea duce intotdeauna la cresterea eficientei si la cresterea concurentei;

7. reforma pensiilor, bazata pe pilonul doi, va duce la cresterea veniturilor la pensionare. As vrea sa polemizez cordial cu Liviu Voinea, pe aceasta cale, pe tema cotei unice si pe cea a reformei pensiilor.

Voinea trece in revista dezavantajele cotei unice pledand deschis pentru revenirea la impozitarea progresiva a veniturilor.

Efectele nefavorabile ale introducerii cotei unice, crede Liviu Voinea, sunt: o taxa mai usor de administrat ar fi trebuit sa duca la reducerea numarului angajatilor si birocratiei, fapt care nu s-a intanplat; cota unica a stimulat consumul si odata cu el cresterea deficitelor; cota unica a stimulat munca, dar acest lucu s-a intamplat intr-o proportie restransa pentru angajatii cu salarii mici; nu a strans suficiente venituri la buget.

Toate aceste afirmatii pot fi corecte si sunt sustinute cu un bagaj demonstrativ interesant. Personal, cred insa ca acest tip de impozitare, cota unica, nu si-a consumat toate virtutile in Romania. Ea continua sa fie usor de administrat, chiar daca o serie de ajustari ar trebui aduse pentru a fi cu adevarat "unica".

In plus, impozitarea este unica numai procentual si nu nominal. Concret, un angajat care castiga 200 lei pe luna va plati catre bugetul de stat 32 lei, in vreme ce un salariat care castiga 1.000 lei va achita un impozit de 160 lei.

Nu cred ca impozitarea progresiva ar rezolva problema salariilor mici, performanta companiilor fiind impulsul de crestere. In ceea ce-i priveste pe bugetari, ei sunt bine aparati de contractele colective si de sindicate.

Pe de alta parte, in Romania, salariile mari nu sunt atat de mari incat sa ceara o supraimpozitare progresiva. Liviu Voinea vede impozitarea progresiva si ca pe o solutie sociala. Este dreptul domniei-sale. Dar cota unica ramane in continuare, in opinia mea, un avantaj fiscal important pentru salariati si companii, in egala masura, in incercarea de a gasi solutii de crestere salariala.

In ceea ce priveste reforma pensiilor, Liviu Voinea si-a adus in spatiul public, in perioada in care in Romania se introducea finantarea pilonului doi de pensii, circumspectia in ceea ce priveste implementarea acestei reforme.

Argumentele sunt reluate si in cartea "Sfarsitul economiei iluziei...". N-avem spatiu pentru a reda argumentatia pe care o puteti gasi in carte incepand cu pagina 122. In esenta, Voinea crede ca sistemul de pensii administrat privat nu ofera in Romania destule garantii participantilor in special in ceea ce priveste garantiile legate de randamentul (cresterea contributiilor in valoare pe termen mediu si lung) investitiilor realizate de administratori.

Concret, autorul cartii pledeaza pentru introducerea unei garantii puternice si anume garantarea cu inflatia a pensiilor ce urmeaza a fi platite din pilonul doi. Trebuie spus ca exista in lege o garantie a indeplinirii unui indicator de performanta: administratorii care nu reusesc sa realizeze rata medie de rentabilitate a tuturor fondurilor vor fi obligati sa iasa din sistem.

Liviu Voinea considera aceasta garantie ca fiind insuficienta pentru garantarea pensiilor in pilonul doi. Deocamdata, administratorii pensiilor private sunt lejer peste rata inflatiei. De asemenea, este incorect sa aduci o obligatie de acest tip fondurilor de investitii pe o piata, interna si externa, care s-a confruntata cu criza financiara.

Nu cred ca actuala criza poate fi neaparat o scuza pentru administratorii de fonduri private (si nici nu este), dar la fel nu cred ca se pot impune in acest moment, in care s-a decis sa nu se creasca contributia catre fondurile private, conditii explicite de randament. Recunosc ca am asteptat cu sufletul la gura sa citesc solutiile anticriza pe care le przinta Liviu Voinea.

Nu ma asteptam la miracole (nici nu pot fi miracole), dar eram curios sa vad ce tip de solutii i se par potrivite autorului.

Liviu Voinea crede ca exista doua tipuri de solutii anticriza: ortodoxe sau monetariste si heterodoxe sau neortodoxe. Primele, cele ortodoxe, sunt cele impuse prin acordul cu Fondul Monetar International, respectiv controlul strict al cheltuielilor publice, scaderea inflatiei, scadera importurilor si atingerea unui echilibru extern.

De asemenea, din gama masurilor monetariste autorul vede si alte trei solutii mult-discutate in ultima perioda. Este vorba despre reluarea creditarii si stimularea consumului, cresterea investitiilor publice in infrastructura si apelul la fondurile structurale.

"Politicile monetariste, scrie Liviu Voinea, pot aduce o reluare a cresterii economice, dar nu una sustenabila la rate inalte de crestere", pag.164. Si atunci, solutiiile pe care le vede Voinea sunt cele de tip heterodox. Solutia unei cresteri economice sanatoase in Romania este cresterea ocuparii fortei de munca, scrie Voinea.

Si apoi, adauga citandu-l pe Keynes: "sa avem grija de somaj si bugetul va avea grija de sine". Desigur, aceasta este esenta solutiilor anticriza propuse in carte. Demonstratia si argumentatia o puteti gasi in paginile lucrarii "Sfarsitul economiei iluziei...".

Inchei citandu-l pe Andrei Plesu, care pe coperta a patra spune: "Sunt afon in materie de economie si finante. Cu toate astea, inteleg (aproape) tot ce scrie dl. Liviu Voinea. Liviu Voinea ar fi un excelent ministru de finante. Dar e un profesionist prea bun ca sa faca o cariera politica...".

Subscriu la cele spuse de dl. Plesu, cu o singura completare: Liviu Voinea ar fi un excelent ministru de finante intr-un guvern de stanga. Ceea ce in sine nu inseamna ca este un fapt condamnabil. Pur si simplu, este bine ca acum stim.

Un alt obiectiv al Green Deal pare să fie lăsat uitării: Ponderea transportului rutier de mărfuri a crescut în zece ani

Comisia Europeană își propunea, prin Green Deal, ecologizarea transportului de marfă, prin urmare, atragerea a cât mai multe companii de transport de marfă pe calea ferată. Însă în...

Romania va avea un deficit de 6,5% anul acesta, conform estimarilor Comisiei Europene

Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la...