Nu trageti numai in banci!

Bancile vor sa-si mute o parte din banii pe care ii au in Romania catre alte piete. In loc sa le obligam sa ramana cu fondurile in tara, prin acorduri de tip administrativ, ar fi fost mai bine ca statul sa le fi pus pe masa proiecte pe care sa le poata finanta.

Exista, anul acesta, doua momente importante pentru sistemul bancar romanesc. Primul, s-a derulat in luna februarie, atunci cand, la Viena, a avut loc semnarea unei intelegeri intre bancile straine active in Romania, Banca Nationala a Romaniei (BNR) si reprezentanti ai Fondului Monetar International (FMI).

Intelegerea parafa ideea ca bancile isi vor pastra expunerea pe Romania, prin expunere intelegand sumele pe care bancile le-au mobilizat pentru finantarea pietei romanesti. Recent, la Bruxelles a avut loc o a doua intalnire intre aceiasi actori.

Desi tonul discutiilor a fost diferit, rezultatele au fost asemanatoare. Concret, la Bruxelles, o parte din bancile straine au avut o pozitie ferma cerand sa poata retrage capital de pe piata romaneasca, pentru ca aici nu pot dezvolta, in acest moment, afaceri profitabile cu intregul capital pe care il detin.

Adica, bancile straine ar fi vrut sa se modifice intelegerea de la Viena, respectiv sa-si poata micsora expunerea pe care o au in Romania.

Mai direct, reprezentantii bancilor straine spun asa: nu avem oportunitati de afaceri in Romania si ca atare cerem sa ne putem muta banii pe alte piete.

In ultima instanta, dupa vii discutii, bancile au acceptat sa-si mentina capitalul in Romania.

Adevarul este ca intre acordul de la inceputul anului de la Viena si intalnirea din toamna de la Bruxelles au avut loc o serie de schimbari in economia romaneasca, modificari care privesc si sistemul bancar.
In primul rand, creditarea persoanelor fizice si a companiilor a inghetat.

In schimb, Ministerul Finantelor a atras de pe piata interna, adica din sistemul bancar, fonduri importante pentru a finanta deficitul bugetar. In total, anul acesta, Finantele au emis titluri si obligatiuni de stat in valoare de aproximativ opt miliarde euro.

Astfel, bancile si-au mutat afacerile din zona economiei reale catre creditarea trezoreriei. O afacere altfel cu o profitabilitate rezonabila pentru banci, dar oricum limitata ca randamente si anvergura.

In al doilea rand, ca peste tot in lume, si in Romania s-au inmultit creditele nereturnate la timp. In acest moment, unul din cinci credite este in situatia de a fi considerat intarziat in ceea ce priveste rambursarea sa catre banca.

Acest lucru a facut ca bancile sa obtina profituri tot mai mici, intrucat au fost si sunt nevoite sa-si creeze provizioane, sume care macina din profitul societatilor bancare.

Astfel, profiturile bancilor au scazut semnificativ fata de anul trecut, in medie de trei-patru ori, tendinta mentinandu-se si pentru ultimul trimestru al acestui an.

Una peste alta, piata romaneasca a fost anul acesta mult mai putin profitabila decat anul trecut, fapt deloc surprinzator daca avem in vedere criza care a atins si economia romaneasca.

In al treilea rand, cererea bancherilor, avansata la Bruxelles, a venit intr-un moment in care o parte din bancile prezente in Romania, cu o cota de piata relativ mica, au retras deja sume importante (mass-media estimand la doua miliarde euro, totalul acestor fonduri).

Conform datelor BNR, chiar daca au semnat o intelegere prin care se obligau sa-si mentina expunerea pe Romania, bancile au scos anul acesta de pe piata romaneasca aproximativ 700 milioane de euro.

Cu siguranta, o parte din acesti bani au fost repatriati ca dividende, fapt care, chiar si in conditiile existentei acordului de la Viena, era dificil de oprit.

In acelasi timp, profiturile bancilor in Romania au scazut semnificativ. Am putea sa reprosam bancilor ca in vremuri bune si-au consolidat afacerile in Romania, iar in acest moment, cand afacerile si profiturile scad, vor sa mute banii pe alte piete. Si totusi, oricat de incorect ar parea acest gest, nu putem sa ignoram realitatea cererii bancilor.

Nu este mai putin adevarat ca bancile au avut, in special la inceputul anului, o politica prin care si-au aparat profiturile, chiar cu riscul de a-si omori clientii.

Speriate de criza, bancile au actionat de multe ori unilateral in relatia cu cei pe care ii imprumutasera, in special cu companiile: au marit dobanzile, au presat pentru rambursarea creditelor cu anticipatie sau au executat garantiile in conditiile in care piata imobiliara era in declin (cele mai multe garantii fiind imobiliare).

Abia in a doua jumatate a anului, bancherii s-au intors la sentimente mai bune si au incercat o reesalonare a creditelor si nu o executare silita a datornicilor aflati in dificultate.

De asemenea, bancile au practicat pe parcursul intregului an dobanzi la un nivel inalt. Atat la depozite, in incercarea de a atrage lichiditate, cat si la credite, ceea ce a descurajat si mai mult potentialii clienti.

Desigur, bancherii au gasit cel putin trei scuze pentru nivelul ridicat al dobanzilor: inflatia mult mai mare decat in tarile Europei de Vest, dobanda de politica monetara, dar si nivelul rezervelor minime obligatorii practicate de catre BNR si mediul de afaceri romanesc atins de criza. Una peste alta, bancile au pus si ele umarul la inghetarea pietei creditului.

Dar chiar daca bancile au redus substantial ritmul creditarii economiei reale, ele au avut o alternativa: si-au putut plasa banii catre instrumentele de imprumut emise de stat. Daca n-au creditat companii si persoane fizice, bancile au lucrat intens cu Ministerul Finantelor.

Pare anormal si imoral ca, acum, bancile, in loc sa crediteze economia romaneasca, sa ceara micsorarea expunerii si mutarea unor bani pe piete care sunt astazi mai profitabile decat cea romaneasca. O fi imoral, dar este in logica afacerilor.

Ne-am dori ca bancile sa ramana cu banii in Romania si sa crediteze companiile, consumatorii sau autoritatile locale. Am dori ca bancile din Romania sa ofere imprumuturi in agricultura, pentru infrastructura, IMM sau industriei romanesti. Dar putem sa le obligam? Fara indoiala, nu.

Ar trebui sa ne gandim ce piata mai au in acest moment bancile, iar rezultatul acestei reflectii nu este deloc incurajator. O buna parte dintre companiile romanesti sunt deja supraindatorate din anii trecuti.

Orice banca poate acorda un credit doar in limita unei sume pentru care compania se califica.

Este vorba despre o suma care se calculeaza in functie de profitul companiei, de nivelul cifrei de afaceri si a contractelor pe care compania respectiva le are cu partenerii de afaceri, toate aceste date fiind ponderate cu nivelul creditelor acumulate in anii anteriori, stabilindu-se astfel un grad de indatorare al fiecarei companii.

Cele mai multe companii romanesti au depasit deja gradul maxim de indatorare. La fel, o buna parte din salariati s-au vazut in situatia “inghetarii” sau chiar micsorarii salariului sau, mai rau, au ramas fara loc de munca. In aceste conditii, cei care ar dori sa ia un credit sau ar fi eligibili pentru un imprumut s-a micsorat drastic.

Astfel, bancile, pe de o parte, cu dobanzile mari, si consumatorii, pe de alta parte, cu dificultatile de rambursare a unui credit vechi sau prin scaderea veniturilor, pun impreuna umarul la scaderea drastica a ritmului creditarii.

In aceste conditii, este corect ca bancile sa fie tinute “captive” (din punctul de vedere al capitalului) in Romania sau este firesc sa fie lasate sa-si retraga macar o parte din expunerile de pe aceasta piata? Adevarul este, ca de obicei, undeva la mijloc.

Pe de o parte, bancile nu au facut efortul de a imagina solutii mai flexibile de finantare. Este vorba de scaderea dobanzilor sau, de exemplu, de finantarea intensa a agriculturii.

Mai precis a unor companii care au obtinut fonduri europene pentru diverse proiecte si care aveau nevoie de cofinantare pentru a putea sa inceapa derularea investitiei. Din cauze mai degraba birocratice, bancile romanesti nu au creat produse pentru astfel de clienti.

Pe de alta parte, insa, statul si companiile de stat au o parte importanta de vina. Anul acesta, bancile ar fi putut sa finanteze mari investitii publice sau sa cofinanteze fonduri atrase de la Uniunea Europeana in domenii strategice precum mediu, energie, dezvoltare regionala sau infrastructura.

Anul 2009 a fost insa un an pierdut. Pentru ca administratia centrala, cea locala sau companiile de stat sa poata beneficia de imprumuturi bancare ar fi fost nevoie de proiecte. Anul acesta ar fi trebuit sa fie elaborate, iar acum ar fi fost prezentate bancilor.

Si astfel, s-ar fi gasit bani sau, in cel mai rau caz, un motiv serios pentru a nu lasa bancile sa-si mute banii din Romania. Nu s-a intamplat acest lucru si atunci se aplica varianta cea mai facila: tragem in banci.