De zece ori "M-am saturat!"

Uneori, te cuprinde un sentiment de deznadejde. O furie scurta si intensa, ca o ploaie de vara, pune stapanire pe argumentele economice sau sociale.

1. M-am saturat de continua trimitere pe care o fac membrii cabinetului Boc la greaua mostenire lasata de guvernul Tariceanu. Au trecut mai bine de sase luni de la instalarea guvernului Boc si nu trece o zi fara sa auzim refrenele “gestiunea dezastruoasa a economiei pe care a lasat-o fostul cabinet” sau variatiuni pe aceeasi tema: “am primit tara cu vistieria goala” si “in vremuri de crestere economica ar fi trebuit sa se faca economii”.

Dincolo de lamentari, populatia si mediul economic asteapta solutii de iesire din criza. De sase luni, nu exista nici o masura serioasa care sa aiba efecte importante in economie.

2. M-am saturat de aroganta fostului ministru de finante din guvernul Tariceanu. Desi, in ultimele luni de mandat, era vizibila scaderea veniturilor bugetare, Varujan Vosganian a continuat sa creasca cheltuielile bugetare, majoritatea cu impact electoral, punand astfel umarul la cresterea deficitului bugetar.

Astazi, Vosganian ofera nonsalant lectii de programare bugetara, omitand sa recunoasca faptul ca ar fi fost de datoria lui sa tina, anul trecut, deficitul bugetar sub control.

3. M-am saturat de incoerenta deciziilor guvernamentale. Se vorbeste zile intregi despre reducerea cheltuielilor bugetare salariale, dar, in mod aproape inexplicabil, cifrele din buget arata o crestere a acestora cu 14% in comparatie cu anul trecut.

Suntem, zilnic, bombardati cu declaratii de intentii ale guvernului, care vizeaza reducerea cheltuielilor bugetare (au fost luate chiar si cateva masuri privind cumulul pensiei cu salariul in sectorul bugetar si plafonarea sporurilor salariale), dar cheltuielile bugetare cresc. Ceea ce arata ineficienta masurilor luate de guvern si, mai mult, faptul ca dezbaterile pe aceasta tema raman sterile si populiste.

4. M-am saturat de ineficienta dialogului social. Guvernul are un mare merit: asculta pe toata lumea. Presa, sindicatele, organizatiile neguvernamentale, patronatele, toti sunt chemati sa-si spuna parerea. Numai ca guvernul spune ca ei si face cum vrea el. Adeseori, opiniile partenerilor de dialog nu se regasesc in legislatie.

5. M-am saturat de lipsa de consistenta a proiectelor de investitii guvernamentale. Nu exista, in acest moment, nici un proiect public care sa indeplineasca trei roluri majore: sa creeze un efect de antrenare in economie, sa creeze noi locuri de munca si sa se deruleze pe o perioada mai lunga de timp (doi-trei ani) pentru a asigura premisele de crestere ale unor sectoare economice.

 

 

CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro

 

Infrastructura rutiera si feroviara nu se misca, reabilitarea termica a locuintelor are la dispozitie fonduri mici, consolidarea seismica a blocurilor este doar un subiect de presa, iar investitiile in companiile statului din domeniul energetic se vor face (daca se vor face) printr-un imprumut extern.

Mai concret, lucrarile la pasajul Basarab din Bucuresti stagneaza, iar noul stadion “Lia Manoliu” nu se stie daca fi sau nu acoperit si, ca atare, nu mai are finantare. Paradoxal, pe primele patru luni, datele de buget arata ca s-au facut investitii de aproximativ 1,7 miliarde euro. Catre ce s-au dus banii? Obiectivele de investitii se pot vedea in bugetul de stat, dar nimic notabil nu s-a intamplat prin utilizarea acestor fonduri bugetare.

6. M-am saturat de populismul campaniei electorale si de faptul ca timp de cinci zile din saptamana (de luni pana vineri) Emil Boc este premier, iar in celelalte doua zile (sambata si duminica) premierul umbla prin tara sa lanseze candidatii PD-L la alegerile europarlamentare. In week-end, presedintele PD-L, Boc, le vorbeste alegatorilor despre cum premierul Boc va scoate tara din criza.

7. M-am saturat de intarzierea tuturor proiectelor care ar fi putut sa estompeze efectele crizei in economia romaneasca. Planul anticriza nu s-a implementat, iar investitii majore din bani publici nu se fac, iar absorbtia fondurilor europene este in continuare la un nivel scazut. Anul acesta, investitiile publice ar fi trebuit balanseze constrangerile sectorului privat.

Motoarele care au adus crestere economica, constructiile si consumul (fie ca ne plac sau nu), s-au gripat. Fara creditare si fara proiecte publice, economia romaneasca este la mana redresarii economiei europene, acolo unde se duc cele mai multe exporturi ale companiilor locale.

8. M-am saturat de cresterea impozitelor si a contributiilor sociale.

9. M-am saturat sa aud ca Mugur Isarescu este desavarsit si ca este singurul functionar de rang inalt din Romania care isi face bine treaba. M-am saturat de inghetul creditului si de acuzatiile ca bancile nu imprumuta economia. Bancile imprumuta statul si finanteaza deficitul bugetar.

M-am saturat sa-l aud pe vicepremierul Dan Nica spunand, referindu-se la programul “Prima casa”, ca bancile vor trebui sa ii crediteze pe beneficiari cu o “dobanda normala”, ca si cum regulile pietei ar fi fost demult aruncate la gunoi.

10. M-am saturat de impartirea puterii in teritoriu. Institutiile subordonate ministerelor (Invatamantul, Agricultura, Transporturile, Munca, Sanatatea, Economia, Finantele) sunt transate si distribuite intre cele doua partide. In epoca Nicolae Ceausescu era imposibil sa urci in ierarhia profesionala fara sa fii membru de partid. Iata ca PD-L si PSD refac epoca Ceausescu.

Un sef de institutie trebuie sa aiba carnet de partid sau, in cel mai rau caz, sustinere politica. Profesionistii nu mai exista sau pot exista numai de la esalonul trei in jos. Nu ca fostele guvernari n-ar fi practicat, si ele, acest sport, dar PD-L si PSD o fac pe fata si, uneori, punandu-si poalele in cap.

Am fost tentat sa scriu “m-am saturat de Romania!”, dar ideea n-ar fi fost corecta. Romania nu raspunde pentru frustrarile cetatenilor ei.

Ce ar fi de facut? N-am gasit decat raspunsuri ce tin de economie (investitii, prioritati, planuri anticriza, subventii, stergeri de datorii), nemultumitoare. M-am intrebat din nou: “ce este de facut?” si mi-am raspuns cu sinceritate: “nu stiu”.

Comentariu de Constantin Rudnitchi