Nike ar fi intervenit în politicile comerciale a două firme de distribuție a articolelor sport în România. Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă, în urma unor inspecții inopinate la sediile celor două firme românești, dar și la sediul Nike din Olanda, a transmis instituția marți, 10 decembrie.
Inspecțiile din România au vizat sediul companiilor Sport Time Trade SRL şi Sport Vision Trading SRL, în timp ce autoritățile din Olanda au făcut verificări la sediul Nike de acolo, la cererea Consiliului Concurenței.
Reprezentanța europeană a Nike ar fi impus distribuitorilor o limitare a clienților către care produsele puteau fi comercializate mai departe.
”Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibile înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării de articole sportive. În cadrul investigaţiei, au fost realizate inspecţii inopinate, în România şi Olanda, la sediile companiilor Nike European Operations Netherlands BV (furnizor al produselor Nike), Sport Time Trade SRL şi Sport Vision Trading SRL”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Autoritatea de concurenţă are indicii că furnizorul produselor marca Nike s-ar fi înţeles cu Sport Time Trade SRL, distribuitorul acestor produse, intervenind în politica sa comercială şi limitând clienţii către care acesta putea comercializa articolele sportive.
În aceste condiţii, fiecare distribuitor trebuie să îşi decidă singur strategia comercială, furnizorul neavând dreptul, în mod legal, să îi impună clienţii.
Inspecţia de la sediul Nike European Operations Netherlands BV a fost realizată cu sprijinul autorităţii din Olanda, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale de concurenţă din Olanda.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.
...citeste mai departe despre "Nike, anchetată de Consiliul Concurenței pentru că ar fi dictat politicile comerciale ale distribuitorilor din România" pe Ziare.com