Producătorul de piese auto cu peste 10.000 de angajați în România a concediat mii de muncitori în Germania. Ce decizii va lua în țara noastră

Miercuri, 27 Noiembrie 2024, ora 08:14
3360 citiri
Producătorul de piese auto cu peste 10.000 de angajați în România a concediat mii de muncitori în Germania. Ce decizii va lua în țara noastră
Bosch are fabrici la București, Cluj, Sibiu și Timișoara FOTO Facebook/Bosch Romania

Unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume, Bosch, a anunțat o restructurare masivă a activității în Germania, ca răspuns la o "presiune considerabilă a costurilor".

Compania a confirmat pentru Profit.ro că planurile de reducere a angajaților nu vizează în acest moment operațiunile din România, unde Bosch are o prezență semnificativă.

Pentru a-și îmbunătăți profitabilitatea, Bosch a decis să reducă costurile prin măsuri drastice ce vor afecta personalul din Germania. Aproximativ 5.500 de locuri de muncă vor fi desființate, dintre care 3.800 doar în Germania, în special la uzinele din Hildesheim și Schwabish Gmund.

Mai mult, activitățile din zona software vor fi afectate sever, cu eliminarea a 3.500 de locuri de muncă în următorii doi-trei ani, deoarece cererea pentru sisteme inteligente de asistență a șoferului și soluții de conducere automată nu a crescut conform prognozelor inițiale.

Stephan Hölzl, unul dintre directorii Bosch, a explicat situația astfel: "Trebuie să ne adaptăm structurile la mediul de piață schimbat și să reducem în mod durabil costurile pentru a ne consolida competitivitatea și a ne poziționa pentru viitor."

Situația din România: stabilitate temporară

În România, unde Bosch are peste 10.500 de angajați și operează șase unități de producție și inginerie în orașe precum București, Cluj, Sibiu și Timișoara, compania a transmis că nu există, pentru moment, "planuri de reducere/restructurare a locurilor de muncă". Totuși, declarațiile ulterioare sugerează că evoluția situației ar putea fi reevaluată.

Reprezentanții Bosch au detaliat: "În general, în mediul economic actual, provocator și dinamic, analizăm în mod constant dacă suntem bine poziționați cu activitățile și structurile noastre pe diverse piețe și domenii de afaceri pentru a ne menține competitivitatea. Chiar dacă scopul Bosch este de a-și menține numărul de angajați cu produse noi și o varietate de măsuri de calificare, compania nu poate exclude alte ajustări de personal pe fondul provocărilor actuale. Desigur, în ceea ce privește măsurile adecvate, Bosch își implică reprezentanții angajaților și își informează mai întâi angajații. Scopul nostru rămâne să facem eventualele ajustări cât mai acceptabile din punct de vedere social."

Bosch este unul dintre cei mai mari investitori străini din România, având venituri de 8,3 miliarde de lei în 2023 și un profit net de 211 milioane de lei. Cu o amprentă industrială extinsă, compania contribuie semnificativ la economia locală. Pe fondul stabilității actuale, Bosch rămâne un angajator de bază în industrie, dar provocările globale ale pieței auto ar putea avea, pe termen lung, efecte și în regiune.

...citeste mai departe despre "Producătorul de piese auto cu peste 10.000 de angajați în România a concediat mii de muncitori în Germania. Ce decizii va lua în țara noastră" pe Ziare.com

Airbus intenționează să concedieze peste 2.000 de angajați din domeniul spaţial şi de apărare
Airbus intenționează să concedieze peste 2.000 de angajați din domeniul spaţial şi de apărare
Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să concedieze peste 2.000 de angajaţi în domeniul spaţial şi de apărare, sau 6% din cea mai mare divizie a sa, inclusiv sute de posturi de...
#concedieri, #industria auto, #Bosch, #mesaj , #Stiri Locuri de munca

Curs valutar

1 EUR = 4.9709 RON

-0.0008

1 USD = 4.7216 RON

0.0236
  1. Airbus intenționează să concedieze peste 2.000 de angajați din domeniul spaţial şi de apărare
  2. Valentin Budeș (Sphera) la Quarterly Report: „Am înregistrat recorduri în trimestrul III. Vom adăuga mărci noi când suntem convinși că pot aduce valoare adăugată acționarilor”