PNL, prin vocea președintelui Ilie Bolojan, a hotărât în cele din urmă să înceapă reducerile de personal, angajații de partid din sistem, deci binecunoscutele sinecuri. Astfel, Bolojan a transmis miercuri, 22 ianuarie, că organigrama Senatului va fi redusă de la 800, la aproximativ 600 de posturi.
Rămâne de văzut dacă această măsură va fi factorul declanșator al unor măsuri similare în multe alte instituții de stat din România, stat care are cel mai stufos aparat administrativ din Uniunea Europeană. Mai exact, la o populație de 18 milioane de locuitori, 1,3 sunt angajați la stat. Dintre aceștia, în jur de 830.000 ocupă funcții de birou, administrative. Restul sunt militari, polițiști, medici, pompieri etc.
Peste 500.000 de sinecuri ar putea fi scoase din sistem, fără ca activitatea instituțiilor să fie afectată în mod negativ, susțin economiștii și opoziția
Potrivit lui Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, 80% din personalul administrativ este format din sinecuri. Astfel, administrația publică poate funcționa la fel de eficient cu 20-30% din personalul existent. 30% ar însemna reducerea de la 830.000, la 250.000 de birocrați. Astfel, ar trebui disponibilizați în jur de 580.000 de birocrați, o țintă dificilă, având în vedere faptul că mulți dintre aceștia aparțin unui partid politic.
„Ca să nu mai avem 1,3 milioane de bugetari, soluția ar fi o reformă amplă. Cam 20% dintre angajații din administrația publică țin acele instituții pe linia de plutire, din ceea ce am constatat. 80% sunt oameni aduși strict politic. E foarte ușor pentru un ministru sau un șef de instituție să aducă oameni. În general, concursurile se fac 'cu dedicație', iar legislația face extrem de grea concedierea unui funcționar. Fiecare ministru care a mai venit și-a mai adus oameni peste cei care erau, și tot așa", a declarat Năsui, pentru Ziare.com.
În opinia deputatului Dan Tănasă, peste 500.000 de plimbători de hârtii, ineficienți, trebuie dați afară.
„Nu e nevoie de aproape 500.000 de membri de partid în administrația locală și centrală. Am pornit, de la începutul anilor 2000, cu 800.000 de angajați la stat și am ajuns în această guvernare, care își propune eficientizarea cheltuirii banului public, să avem aproape 1.300.000 de angajați la stat", a declarat Tănasă, pentru Ziare.com.
Locul pilelor de partid, la privat
Potrivit analistului economic Adrian Negrescu, angajații de partid, din sistem, trebuie să migreze către privat. În cazul celor fără competențe, e necesar un program de reprofesionalizare.
„Dacă judecăm după numere, ne uităm la Polonia, o țară cu o populație dublă a României, are 800.000 de bugetari. Noi suntem pe primul loc în Europa ca număr de bugetari raportat la populație și asta grevează într-un fel sau altul cheltuielile statului.
Avem nevoie și de o strategie de carieră pentru acești oameni, de un program de reprofesionalizare. Sunt cel puțin 500.000 de oameni din sistemul public ce ar trebui să migreze către privat. Sunt ei pregătiți să facă acest pas? Sunt îndeajuns de pregătiți din punct de vedere profesional pentru a face față cerințelor de performanță din sistemul privat? Există mari semne de întrebare. Trebuie create programe de reprofesionalizare", a punctat analistul, pentru Ziare.com.
Economistul Mircea Coșea subliniază importanța unei reforme reale pentru eficientizarea banului public.
„Trebuie să se ia de jos, de la UAT-uri, până la structura ministerială - de câte ministere ai nevoie? Câte instituții ai nevoie? Câte comisii?", a declarat Coșea, pentru Ziare.com.
În ultimii ani, subiectul privind „eliminarea sinecurilor din administrația publică" a fost apanajul AUR și USR, dar cele două partide nu și-au putut impune agenda, pentru că fie nu au fost la guvernare, fie nu au avut propriul premier desemnat.
...citeste mai departe despre "Câți români muncesc la stat și câți ar putea fi concediați imediat, pentru eficientizarea banului public" pe Ziare.com