Valorificarea talentului intr-o organizatie: avantajele delegarii sarcinilor catre subalterni

Marti, 27 Iulie 2021, ora 16:02
2450 citiri
Valorificarea talentului intr-o organizatie: avantajele delegarii sarcinilor catre subalterni
delegare sarcini FOTO: Shutterstock.com

Delegarea sarcinilor are, de multe ori, conotatii negative in cadrul unei companii, iar motivele sunt aproape intotdeauna evidente.

Unii manageri sau team leaderi refuza sa faca asta pentru ca prefera sa gestioneze cat mai indeaproape cat mai multe activitati - si fac asta pentru ca prefera micromanagementul sau, pur si simplu, pentru ca nu au incredere in subalternii lor. Iar altii deleaga cat mai multe atributii angajatilor pentru ca sunt dezinteresati si nu vor sa se complice cu prea multe lucruri deodata.

Undeva la mijloc intre aceste situatii exista un echilibru care poate aduce beneficii importante unei companii, rezolva cateva probleme grave care apar de multe ori si in management, si printre subalterni, si ofera noi perspective de dezvoltare tuturor celor implicati intr-un proiect, de la conducere la executanti.

Ce inseamna delegarea atributiilor

In management, delegarea atributiilor sau a activitatilor se refera la impartirea sau transferul unor responsabilitati de la superior (care poate fi chiar angajatorul) catre un subordonat (sau angajat), responsabilitati care in mod obisnuit ar fi in sarcina celor cu o functie mai inalta.

Este o abilitate esentiala intr-o companie si vine cu cateva provocari importante, si pentru manageri, si pentru subordonatii lor, pentru ca se bazeaza inainte de toate pe un grad ridicat de incredere in abilitatile celor care ar trebui sa preia aceste atributii. Delegarea atributiilor este insa o metoda care da rezultate foarte bune, mai ales in cadrul celor care lucreaza in echipe, iar succesul nu este unul individual, ci vine la pachet pentru toti cei implicati.

Delegarea atributiilor are doua perspective, cea din punctul de vedere al managerului si cea din punctul de vedere al subordonatilor. Mai jos, vom vedea impreuna care sunt beneficiile din perspectiva superiorului. In acest caz, scopul principal trebuie sa fie intotdeauna cresterea eficientei departamentului sau a companiei, combinata cu dezvoltarea profesionala a angajatilor.

Care sunt avantajele si beneficiile delegarii de atributii intr-o echipa

Pe scurt, atunci cand e facuta cum trebuie, delegarea task-urilor in cadrul unei echipe poate avea un efect pozitiv major asupra productivitatii si a motivatiei celor implicati in acest proces. Daca, insa, lucrurile sunt facute de mantuiala sau au o alta motivatie (cum ar fi fuga de responsabilitati, de exemplu), delegarea poate duce la confuzie si ineficienta. Iata care sunt principalele beneficii ale delegarii atributiilor de la manager catre subordonati.

Mai mult timp dedicat unor atributii strategice

Asa cum spuneam mai sus, principalul beneficiu al delegarii atributiilor, pentru un manager, e faptul ca va avea mai mult timp sa se dedice unor sarcini strategice pentru viitorul firmei sau al echipei. Asa ca, in loc sa petreci ore facand lucruri care pot fi rezolvate de subalterni, te poti concentra asupra unor planuri, extinderii portofoliului si iti va fi mult mai usor sa pastrezi o imagine cuprinzatoare, de ansamblu, fara sa te preocupi cu probleme marunte.

Imbunatatirea colaborarii dintre angajati

Un alt avantaj al delegarii sarcinilor este crearea unui mediu propice la locul de munca, in care angajatii se pot desfasura in voie stiind ca opiniile lor conteaza si sunt importante pentru companie. Esential, in aceasta situatie, e ca membrii unei echipe sa lucreze impreuna, iar prezenta fizica in birou contribuie la o colaborare directa, in conditii optime.

Pentru asta, insa, mai ales in criza sanitara provocata de pandemie, biroul trebuie sa fie un spatiu sigur.

IMMUNE Building Standard™ este o certificare pentru cladiri ce propune peste 130 de masuri gandite pentru a crea un mediu fizic sanatos in care angajatii se simt in siguranta si linistiti pentru a-si manifesta creativitatea si spiritul de inovatie. De asemenea, optimizarea spatiului de lucru trebuie facuta in asa maniera incat sa ofere incredere acestora fata de revenirea la un sistem de lucru similar cu cel dinainte de pandemie.

Dezvoltarea profesionala a membrilor echipei

Delegarea unor atributii in interiorul unei echipe creeaza cadrul perfect pentru acei angajati care doresc sa-si dezvolte capacitatile si sa invete lucruri noi. Este un beneficiu important pentru multi, iar sansa de a-si pune in valoare abilitatile poate transforma un job plictisitor intr-unul interesant, provocator si chiar placut. Si, dincolo de asta, noi competente inseamna noi posibilitati de a avansa in cariera.

Cresterea gradului de incredere in echipa

Facuta cum trebuie, delegarea sarcinilor dovedeste subalternilor ca sunt de incredere, iar acest lucru contribuie la crearea unei atmosfere mai bune de lucru, in care angajatii pot aborda atributii noi cu gandul ca au sustinerea liderilor si a colegilor si cu incredere in propriile forte. Asta nu e o abordare optima doar pentru atmosfera din echipa, ci si pentru starea de spirit a fiecarui subordonat in parte.

Flexibilitate sporita in cadrul echipei

In cazul in care planifici sa delegi sarcini unui subordonat, e o idee buna sa pastrezi un echilibru in cadrul echipei, iar asta inseamna sa muti alte atributii catre ceilalti angajati, in asa fel incat nimeni sa nu fie supraincarcat. Acest echilibru, unul moral si corect de altfel, are un efect benefic imediat: toata lumea are ocazia sa-si imbunatateasca abilitatile, iar aceasta flexibilitate poate contribui esential la succesul companiei.

Consecintele negative ale refuzului de a delega atributii

Asa cum am vazut mai sus, delegarea sarcinilor este o aptitudine extrem de importanta intr-o companie si nu este unul dintre cele mai usoare lucruri de pus in practica. Sunt destui manageri care refuza sa faca asta, iar principalele motive sunt urmatoarele:

  • Cred ca va dura mai mult sa explice o sarcina, decat sa o duca singuri la bun sfarsit.
  • Vor sa fie de neinlocuit pentru echipa lor, prin cunostintele pe care le detin si prin task-urile pe care le indeplinesc.
  • Au propriile preferinte sau activitati preferate si nu le repartizeaza altora, chiar daca sunt alte persoane mai potrivite sa le finalizeze.

Oricare ar fi motivul, e mult mai important pentru un manager sa contribuie la dezvoltarea abilitatilor angajatilor din subordine, pentru ca succesul lor este si succesul echipei pe care o conduce. Iar refuzul de a delega sarcini acolo unde e cazul poate duce la suprasolicitare, un program supraincarcat, accent pus pe atributiile gresite. Cat despre angajati, acestia vor rata sansa de a invata lucruri noi si de a evolua profesional.

Chiar si atunci cand delegarea se face catre persoane care nu sunt pregatite sau calificate sa duca o treaba la bun sfarsit, acestea pot fi instruite si, cu ocazia asta, pot invata noi abilitati care in viitor vor fi de folos echipei.

Cateva sfaturi utile pentru delegarea atributiilor

Asa cum am spus mai sus, delegarea activitatilor creste eficienta si productivitatea, contribuie la o mai buna gestiune a timpului. Numai ca lucrurile trebuie sa fie facute corect, pentru a avea succesul scontat. Iata cateva ponturi care pot contribui la asta:

  • Asigura-te ca obiectivele sunt clare si ca persoana care primeste noi responsabilitati are si mijloacele necesare sa le indeplineasca.
  • Cere feedback in mod constant si pastreaza o deschidere catre noi idei si sugestii.
  • Ofera cat mai multe informatii si sfaturi legate de procedurile de urmat, atunci cand ti se solicita, pentru ca unul dintre rolurile delegarii este si trainingul subordonatilor.
  • Ia intotdeauna in calcul punctele forte ale fiecarui membru al echipei si imparte responsabilitatile tinand cont de asta.
  • Mai ales in cazul sarcinilor delegate pe termen lung, urmareste cum se desfasoara lucrurile pentru a-i ajuta pe cei delegati sa fie eficienti si sa nu scape din vedere rezultatele finale.

La final, mai trebuie mentionat faptul ca, odata cu delegarea unor sarcini, responsabilitatea cade si ea pe umerii celui insarcinat cu noi atributii. Cu toate astea, managerul este cel care e raspunzator, intr-un final, pentru succesul sau esecul intregii strategii.

Pe de alta parte, insa, managerul care stie sa transfere o parte din succes catre angajatul care a dus la indeplinire sarcina da intotdeauna un semnal ca este un bun lider.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#delegare sarcini, #organizare , #Stiri Companii