Grupul german Ziegler Holzindustrie GmbH, cu operaţiuni în logistică şi în prelucrarea lemnului, este pe ultima sută de metri în ceea ce privește achiziția celei mai mari fabrici de cherestea din România. Tranzacția a cărei valoare nu a fost precizată a fost anunțată pe 14 aprilie 2023.
Ulterior, Consiliul Concurenței a demarat o analiză pentru că este vorba despre o concentrare economică. Compania din Germania se ocupă cu tăierea şi rindeluirea lemnului și face parte din Grupul Ziegler, ce activează în industrii variate: prelucrarea lemnului, logistică, construcţii de case din lemn, comerţ cu buşteni, inginerie, decoraţiuni, gastronomie/domeniul hotelier, media.
În 2022, nemții au avut vânzări totale de peste 1 miliard de euro. Au ”ieșit” la cumpărături în afara Germaniei anul trecut, când au achiziționat două fabrici de cherestea din Suedia. Odată cu achiziția acestora, compania germană înființată în Bavaria și-a crescut capacitățile cu 700.000 de metri cubi pe an. În 2023, își extind producția cu peste 1 milion de metri cubi anual. Compania germană a fost fondată în 1948 de Ludwig Ziegler și a rămas în familie până în prezent.
Compania austriacă HS Timber Productions Sebeş, fosta Holtzindustrie Schweighofer, este implicată în prelucrarea de produse din lemn, fiind cea mai mare societate din România în domeniul producției de cherestea. Tranzacția implică și activele aferente activităţii de exploatare a unei centrale termice pe biomasă ale HS Timber Productions Reci SRL, județul Covasna.
Afaceri de peste 2 miliarde de lei în 2022
În România, HS Timber Productions îşi desfăşura activitatea în două fabrici de cherestea din Sebeş şi Reci şi o fabrică de panel în Comăneşti, unde muncesc, în total, circa 2.400 de angajaţi. „În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, a transmis Consiliul Concurenței.
Grupul Ziegler preia întreaga echipă existentă la Sebeș formată din 650 de angajați. Fabrica de cherestea de la Sebeș a fost prima unitate de producție a HS Timber Group din România. A fost deschisă în 2003, ar ...citeste mai departe despre "Tranzacția anului în România, derulată între nemți și austrieci. Scandalurile de la Holzindustrie Sebeș, fabrica de cherestea cu afaceri de 2 miliarde de lei" pe Ziare.com