Tendinta: creste cererea de sisteme de supraveghere cu camere pentru masurarea temperaturii corporale. Interes mare din partea institutiilor de sanatate, retailerilor mari si companiilor cu multi angajati

Vineri, 24 Aprilie 2020, ora 10:08
1464 citiri
Tendinta: creste cererea de sisteme de supraveghere cu camere pentru masurarea temperaturii corporale. Interes mare din partea institutiilor de sanatate, retailerilor mari si companiilor cu multi angajati

Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din Romania, conform cifrei de afaceri, inregistreaza o crestere semnificativa a cererii de instalare de sisteme de supraveghere cu camere pentru masurarea temperaturii corporale a oamenilor.

In contextul actual, atat mediul privat, cat si institutiile medicale de stat, cauta solutii sa isi protejeze angajatii si business-urile si sa eficientizeze procedurile de preventie impotriva raspandirii noului tip de coronavirus.

Companiile producatoare de astfel de solutii au dezvoltat in timp record, in ultimele 3 luni, atat noi echipamente, cat si noi programe software care, impreuna, creeaza solutii complet automatizate ce vin sa intampine nevoile de preventie si de limitare a raspandirii noului virus.

"Masurarea temperaturii corporale este un pas important in prevenirea raspandirii la scara mare a virusului.

Cu ajutorul camerei cu termoviziune, este realizata o scanare preliminara si, in timp real, temperaturile masurate sunt inregistrate si stocate.

Mai departe, intervine o alta componenta a sistemului, care semnaleaza valorile crescute, peste o limita stabilita.

Informatiile despre persoanele care au o temperatura mai mare decat cea normala vor fi salvate in sistem, care va emite alerte in timp real. In functie de setarile definite de utilizator, camerele pot inregistra chiar si portretul persoanelor cu temperatura ridicata", spune Sorin Felea, director Atu Tech (a2t.ro).

Cum functioneaza un astfel de sistem

Camerele pot fi instalate fie la intrarea intr-o unitate medicala, intr-o institutie, intr-o fabrica, intr-un magazin, mall etc., practic in orice spatiu unde se doreste a fi facuta monitorizarea.

Atunci cand o persoana trece prin dreptul acestor camere, software-ul ii masoara temperatura corpului si va inregistra acesti parametri de temperatura.

In momentul in care software-ul detecteaza o temperatura corporala mai mare decat cea normala, acesta va trimite alerte pentru a permite aplicarea planului de interventie rapida.

Aplicatiile sunt multiple.

In cazul unui sistem de control acces, care are instalate si camere cu termoviziune, poate fi restrictionat automat accesul celor care au o temperatura corporala mai ridicata sau poate fi permis accesul celor cu temperatura normala si care poarta masca de protectie.

In functie de sistem, camerele pot realiza aceasta detectie de la o distanta ce poate varia intre 1 si 7 metri, avand o marja de eroare cuprinsa intre 0,3 si 0,5 grade Celsius.

"Sectoarele care ar putea beneficia cel mai mult de aceste sisteme sunt clar spitalele, institutiile medicale, marile magazine si transportul in comun, fie ca vorbim de gari, statii de metrou sau aeroporturi.

Apoi, bineinteles, orice alt business cu un numar mare de angajati, unde este nevoie de o monitorizare atenta si corecta si pentru care alertele in timp real sunt esentiale, pentru a usura planul de interventii si luare de decizii importante cu privire la sanatatea angajatilor, dar si cu privire la riscurile de raspandire a virusului", mai spune Sorin Felea.

Investitia intr-un astfel de sistem este una importanta, atat ca valoare - cateva mii de euro - dar si din punctul de vedere al beneficiilor pe care le poate aduce. In astfel de situatii, precum cea in care ne aflam in prezent, preventia si eficienta metodelor de preventie este cruciala.

Atu Tech (a2t.ro) comercializeaza sisteme cu termoviziune de la Dahua si Hikvision, dar si sisteme de control acces cu detectie a temperaturii si a prezentei mastilor de protectie de la ZK Software.

Primul sistem de acest gen a fost instalat deja la Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals, dedicat, in prezent, in intregime tratarii pacientilor confirmati cu COVID-19.

Despre Atu Tech (a2t.ro)

Atu Tech (a2t.ro) este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din Romania, potrivit cifrei de afaceri.

Compania, infiintata in 2011, are sediul in Sibiu si a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 9 milioane de euro.

Magazinul online a2t.ro comercializeaza peste 4.000 produse, din categorii precum sisteme de supraveghere video, sisteme de alarma, control acces, automatizari porti, interfoane si videointerfoane, sisteme anti incendiu si de sonorizare, instalatii electrice, retele si telefonie etc.

Atu Tech dispune de o retea de peste 600 de instalatori parteneri, prin care poate oferi astfel de servicii la nivel national.

Apple se pregătește să anunțe noile iPad-uri pe 7 mai
Apple se pregătește să anunțe noile iPad-uri pe 7 mai
Apple se pregătește să lanseze o nouă generație de tablete iPad într-un eveniment online programat pentru data de 7 mai. După mai bine de un an și jumătate de la ultima actualizare a...
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
ANPC, atac la site-urile de comert chinezesti, Temu si Shein
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) deruleaza o actiune de verificare a site-urilor de cumparaturi si aplicatii chinezesti care functioneaza ca o piata online, Temu si...
#camera termoviziune, #sisteme supraveghere temperatura corporala , #Stiri Companii