Salariul minim ar putea fi corelat cu salariul mediu si ar creste cu 1.000 de lei - propunere legislativa

Vineri, 28 Februarie 2020, ora 07:24
1293 citiri
Salariul minim ar putea fi corelat cu salariul mediu si ar creste cu 1.000 de lei - propunere legislativa
Foto: Arhiva Ziare.com

Valoarea salariului minim in Romania ar putea fi corelata cu cea a salariului mediu, potrivit unei propuneri legislative inregistrata la Senat pentru dezbatere, initiata de sapte social-democrati.

Ca sa intre in vigoare, ea trebuie adoptata de ambele Camere, promulgata de presedinte si publicata in Monitorul Oficial.

In prezent, ea este inregistrata in Senat pentru dezbatere. In forma actuala, propunerea legislativa presupune introducerea urmatorului aliniat in Codul Muncii:

"Raportul dintre salariul de baza minim brut pe tara si salariul mediu brut pe economic va creste in transe anuale egale incepand cu data de 01 ianuarie 2021, urmand ca la data de 31 decembrie 2024 salariul de baza minim brut pe tara sa reprezinte 60% din salariul mediu brut pe economie".

Cei sapte semnatari ai initiativei legislative sunt Babus Radu, Budai Marius-Constantin, Lazar Sorin, Radut Violeta, Suciu Vasile-Daniel, Tilvar Angel, Vrajitoru Sorinel-Marian, Weber Mihai - toti deputati PSD.

In expunerea de motive, acestia au mentionat discutiile care au loc despre introducerea unui salariu minim la nivelul UE. La inceputul anului, Comisia Europeana a lansat prima etapa a consultarii cu partenerii sociali (intreprinderile si sindicatele) pe aceasta tema, iar prima formula de calcul luata in considerare este ca salariul minim sa fie calculat ca 60% din salariul mediu. Iar asta propun si deputatii social-democrati din tara noastra.

Deocamdata, statele nordice se opun introducerii acestei masuri la nivel european si sustin ca le-ar strica mecanismul de recompensare a angajatilor, care functioneaza foarte bine. Acestia nu au in prezent un salariu minim stabilit de stat, pe fiecare ramura a economiei in parte, in urma unor negocieri colective intre sindicate si patroni.

Ce ar insemna pentru Romania

In primul rand, sa vedem care e situatia actuala din tara noastra. Salariul minim brut pe tara este de 2.230 de lei, iar cel mediu brut pe economie este de 5.429 de lei. Prin urmare, raportul dintre cele doua depaseste putin 40%.

Ca sa ajunga la 60%, salariul minim brut ar trebui sa creasca la 3.257 de lei, adica cu 1.000 de lei mai mult fata de valoarea actuala. Suma neta ar fi deci de 1.916 de lei (fata de 1.346 de lei cat este in prezent pentru majoritatea categoriilor profesionale).

Initiatorii propunerii legislative au mentionat cateva dintre benefi ...citeste mai departe despre "Salariul minim ar putea fi corelat cu salariul mediu si ar creste cu 1.000 de lei - propunere legislativa" pe Ziare.com

Veste grozavă pentru 1 milion de români dintr-o țară vestică: Suma maximă garantată de stat majorată mult de Banca Centrală
Veste grozavă pentru 1 milion de români dintr-o țară vestică: Suma maximă garantată de stat majorată mult de Banca Centrală
O măsură binevenită a fost luată într-o țară vestică unde trăiesc peste un milion de români. Astfel, suma maximă garantată de stat pentru depozitele bancare s-a majorat mult, iar...
Magazinul Apple primește un redesign complet în stil Liquid Glass. Aplicația are bară de meniu nouă, tab-uri reorganizate și o pictogramă proaspătă
Magazinul Apple primește un redesign complet în stil Liquid Glass. Aplicația are bară de meniu nouă, tab-uri reorganizate și o pictogramă proaspătă
Apple continuă să-și alinieze aplicațiile de bază la estetica Liquid Glass, noul design introdus odată cu iOS 26. De data aceasta, este rândul aplicației Apple Store să primească un...
#salariu minim salariu mediu, #crestere salariu minim, #salariu minim european , #Stiri Companii

Curs valutar

1 EUR = 5.0859 RON

0.0015

1 USD = 4.3906 RON

0.0081
  1. Ultima mutare a lui Trump contra lui Putin: Lovește Rusia acolo unde o doare cel mai rău
  2. Putin îi dă o bilă neagră lui Trump. Dictatorul semnează un decret și Rusia cumpără o firmă deținută de SUA
  3. Speculații după plecarea Carrefour din România cu privire la soarta altor jucători din retail. Economist: ”Toți marii retaileri își reconsideră pozițiile internaționale”
  4. Noile tarife de referință RCA, publicate de ASF. Șoferii care vor plăti mai mult și cei pentru care prețurile au scăzut
  5. Una din cele mai vechi fabrici de mobilă din România se închide. A început disponibilizarea angajaților
  6. Guvernatorul Mugur Isărescu explică de ce nu mai poate coborî euro sub 5 lei. „Vă fac o declarație pe care nu o face nimeni la Banca Națională”
  7. Buncăr nuclear din anii '60, scos la licitație. "Ar fi cu siguranță o experiență Airbnb cu totul specială"
  8. Președintele a promulgat legea RCA. Poliță obligatorie pentru trotinete și biciclete electrice
  9. Noua politică a unui lanț de supermarketuri impusă angajaților pentru interacțiunea cu clienții. Ce este regula 10-4
  10. Warren Buffet, mișcare interesantă pe piața investițiilor: vinde acțiuni la Apple și mută capitalul spre o altă companie mare. Ce semnal transmite