Printr-un nou parteneriat incheiat de Postis si SendSMS, procesele logistice devin instrumente puternice de marketing

Luni, 18 Ianuarie 2021, ora 12:50
1067 citiri
Printr-un nou parteneriat incheiat de Postis si SendSMS, procesele logistice devin instrumente puternice de marketing

  • 99% dintre mesajele SMS primite de cumparatori sunt deschise, iar aproximativ 90% sunt citite in primele 3 minute de la primire
  • Link unic de urmarire a unei comenzi, via SMS sau e-mail
  • Experiente de client imbunatatite, cu posibilitatea de creare de scenarii personalizate de comunicare, in functie de profilul acestuia

Postis, primul startup LogTech din Romania, recent listat de catre publicatia internationala Logistics Tech Outlook Magazine in Top 10 furnizori europeni de solutii pentru sectorul logistic ai anului 2020, incheie un parteneriat cu compania de Marketing prin SMS si Mobile Advertising SendSMS.

Parteneriatul dintre SendSMS si Postis urmareste extinderea capabilitatilor de comunicare cu clientii disponibile in Platforma Postis, utilizata de retaileri si jucatori e-commerce pentru optimizarea si automatizarea proceselor de distributie si livrare. Datorita noilor functionalitati de notificare si comunicare bidirectionala prin SMS dezvoltate de SendSMS, care se adauga la mecanismele de comunicare prin e-mail deja existente in platforma, Postis obtine un sistem de comunicare omni-channel flexibil, personalizabil, scalabil, capabil sa raspunda celor mai exigente cerinte ale retailerilor si adaptat oricarui profil de cumparator.

Cele doua medii de comunicare prezinta fiecare propriile avantaje. Daca prin e-mail este posibila comunicarea in forma grafica si cu un continut informational mai bogat, prin SMS creste eficienta si este asigurata interactiunea cu segmente de populatie cu acces mai redus la tehnologie sau aflate in miscare. Conform datelor SendSMS, 99% dintre mesajele SMS primite de cumparatori sunt deschise, iar aproximativ 90% sunt citite in primele 3 minute de la primire. Prin SMS, comunicarea uni- si bidirectionala devine mai rapida si fluenta.

Sistemul integrat de comunicare prin e-mail si SMS disponibil in Platforma Postis este utilizat pentru notificarea cumparatorilor asupra statusului de livrare, din momentul in care comanda este plasata pana cand coletul ajunge la destinatie. Comunicarea cu clientii poate fi continuata si dupa finalizarea livrarii, prin intermediul unor formulare de feedback si de masurare a satisfactiei dupa fiecare comanda procesata in parte. In plus, pot fi comunicate clientilor oferte personalizate. In acest fel, este asigurata vizibilitatea completa asupra livrarii, iar vocea clientului este mereu auzita.

"Platforma noastra a fost construita pentru a oferi infrastructura IT si expertiza necesare pentru transformarea sectoarelor de retail, logistica si transport, pentru atingerea excelentei operationale si pentru crearea unor experiente de cumparare diferentiatoare. De aceea am creat Comunitatea Postis, in care colaboram cu clientii nostri, cu toti actorii semnificativi din tara si strainatate si cu cei mai buni furnizori de tehnologii digitale, alaturi de care cream noi standarde de industrie si ajutam piata in ansamblul ei sa evolueze. Ma bucur ca putem anunta azi parteneriatul cu SendSMS, care aduce in platforma noastra tehnologie de varf si bogata lor experienta in zona comunicarii cu clientii", a declarat Mircea Stan, CEO Postis.

Parteneriatul dintre SendSMS si Postis ofera retailerilor si jucatorilor de e-commerce beneficii semnificative:

●integrarea in cadrul unei singure platforme a tehnologiilor pentru managementul, optimizarea si automatizarea proceselor de distributie si livrare, cu tehnologii avansate de notificare a clientilor si comunicare bi-directionala permanenta, de la plasarea comenzii pana la sosirea coletului si post-livrare;

●link unic de urmarire a unei comenzi, comunicat prin SMS sau e-mail;

●experiente de client imbunatatite, cu posibilitatea de creare de scenarii personalizate de comunicare, in functie de profilul acestuia;

●management simplificat al campaniilor, un singur punct de suport, o singura factura, timp de implementare si costuri operationale reduse, prin utilizarea unei platforme unice pentru comunicarea omni-channel;

●posibilitatea de comunicare cu clientii de oriunde in lume, in conditii eficiente de cost, cu utilizarea de operatori locali integrati in aceeasi platforma.

"Ne bucuram sa punem tehnologiile noastre la dispozitia clientilor Postis si sa contribuim la transformarea proceselor de logistica si supply-chain in instrumente puternice de marketing si relatii cu clientii. Aducem cu noi o experienta de peste 12 ani in SMS marketing si mobile advertising si, alaturi de Postis, construim instrumente flexibile, scalabile, care sa contribuie la succesul retailerilor din Romania si de oriunde in lume", a declarat Liviu Baltoi, CEO SendSMS.

Platforma Postis ofera clientilor posibilitatea de a alege solutiile optime de livrare din punct de vedere al costului, timpului de livrare si tipului de produs, indiferent de complexitatea ecosistemului logistic folosit. Retailerii au integrate in aceeasi platforma solutii de transport dedicate pentru Romania, Europa si restul lumii pentru orice tip de marfa si tip de ambalare (plic, colet, agabaritice, palet), in cea mai larga varietate de optiuni de livrare: oricand (express sub o ora, in aceeasi zi, a doua zi, livrari programate), oriunde (acasa, la birou, intr-un magazin al retailerului, intr-un pick-up point sau locker din retelele partenere), oricum (plata online, cu card sau cash la livrare), cu servicii cu valoare adaugata. In plus, cumparatorii acestora sunt mereu in control, pentru ca le este oferita permanent vizibilitate, transparenta, predictibilitate pe tot traseul comenzii, de la depozit sau magazin pana acasa.

Ca urmare a modificarilor survenite in comportamentul cumparatorilor si utilizarea canalelor de vanzare online pe o scara tot mai larga, pentru o gama de produse tot mai variata, procesele de logistica si livrare capata o importanta strategica pentru retaileri si relatia brandurilor cu clientii lor. Excelenta operationala, diversificarea solutiilor de livrare, transparenta totala si comunicarea permanenta cu clientii pe parcursul intregii experiente de cumparare sunt factori determinanti pentru succesul vanzarii prin canale digitale si loializarea cumparatorilor.

Despre SendSMS

SendSMS.ro este prima platforma de notificari multi-channel din Romania, cu peste 12 ani de experienta in SMS Marketing si Mobile Advertising.

Produsele si serviciile SendSMS includ:

●notificari prin SMS si prin aplicatii tip chat (Viber, WhatsApp, Facebook Messenger, Google RCS, WeChat)

●solutii SMS pentru platforme e-commerce open-source si SaaS (WordPress, Magento, Prestashop, Opencart, Shopify, Gomag, ContentSpeed, Shopmania etc.)

●campanii de mobile advertising pe bazele de date ale operatorilor GSM (Orange, Vodafone)

●marketing automatizat prin SMS (parteneriate cu UiPath, Integromat)

Pentru detalii accesati: https://www.sendsms.ro/ro/

Despre Postis

Infiintat in 2016, Postis e primul start-up LogTech din Romania, care a revolutionat sectoarele de logistica si transport prin intermediul tehnologiilor IT - platforme digitale deschise, algoritmi de machine-learning, decizii de business bazate pe date, instrumente analitice si automatizare.

Lansata comercial in urma cu 3 ani, Platforma Postis integreaza toti furnizorii semnificativi de distributie si livrare si poate fi utilizata de orice companie din Romania si Europa Centrala si de Est care transporta si livreaza bunuri si care are nevoie de cresterea productivitatii, simplificarea operatiunilor, optimizarea costurilor, scalarea afacerii, ajustarea modelului de business sau intrarea pe noi piete.

Platforma Postis este utilizata, in prezent, de peste 100 de clienti, printre care: Flanco, Ikea, Carturesti, Elefant.ro, Secom, Schmitz-Cargobull, Intersport, Cora sau Noriel.

Ca urmare a cresterii accelerate din Romania, Postis se pregateste de o noua runda de finantare pentru extinderea operatiunilor in Europa Centrala si de Est, care va marca trecerea companiei in faza de scale-up.

Pentru detalii accesati https://www.postis.eu/

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#postis, #sendsms, #platforme, #afaceri , #Stiri Companii