Motivare condamnare Fenechiu: Licitatii trucate si transformatoare vechi vandute ca noi

Luni, 07 Octombrie 2013, ora 15:50
1677 citiri
Motivare condamnare Fenechiu: Licitatii trucate si transformatoare vechi vandute ca noi

Cele 46 de contracte incheiate de firmele lui Relu Fenechiu cu Electrica Moldova nu au respectat cerintele legale, iar unele chiar au fost trucate prin metoda "mainii moarte", transformatoarele erau vechi de 10-30 de ani si au fost vandute ca noi, iar inculpatii nu au dat dovada de "cainta" pentru faptele comise.

Completul de trei judecatori de la Curtea Suprema - format din Francisca Vasile, Iulian Dragomir si Mirela-Sorina Popescu - a publicat luni motivarea condamnarilor date in dosarul "Transformatorul", in care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a primit cinci ani de inchisoare cu executare.

Ca o noutate, motivarea cuprinde si fotografii care surprind instalatii ruginite, vandute catre Electrica si care in acte apar ca fiind noi.

"(...) pentru niciuna din cele 46 de acte materiale ce reprezinta tranzactii comerciale realizate intre SISEE Electrica Moldova si firmele din grupul Fene, SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Tehnorom SRL si SC Euro Plus SRL nu s-a putut retine atribuirea in conditiile legii a contractelor de achizitie publica, fiind fie ignorate cu desavarsire dispozitiile legale, fie eludandu-se complet anumite etape, ori incercandu-se crearea unei aparente a parcurgerii etapelor procedurii achizitiei publice", se arata in motivare.

Judecatorii mai spun ca, din cele 46 de tranzactii, in cazul a 32 nu a fost realizata procedura de achizitie publica, nefiind intocmit niciun fel de document cu exceptia celor plasate in faza executarii obligatiilor reciproce deduse din conventie, respectiv a facturii si a documentelor de plata.

Pentru opt tranzactii nu a fost parcursa procedura cererii de oferte si nu au fost primite oferte de la mai multi furnizori, iar pentru sase contracte a fost realizata procedura de achizitie publica, insa a fost folosita metoda "mainii moarte", prin care a fost trucata procedura cererii de oferte, fiind depuse oferte numai de firme din grupul Fene sau apropiate de acest grup.

Firma lui Adomnitei, printre "concurente"

Printre firmele care au participat la aceste licitatii se afla si SC Construct Consult SRL, detinuta de actualul presedinte al CJ Iasi, Cristian Adomnitei, aceasta firma avand acelasi punct de lucru ca si firmele din Grupul Fene.

"Modul de operare, ce a exclus orice alt participant exterior grupului de firme Fene, a generat existenta unui monopol al acestora, pentru perioada 2002-2005, in privinta furnizarii de transformatoare si intrerupatoare catre SISEE Electrica Moldova", declara magistratii.

Judecatorii mai arata ca in contractele incheiate Electrica Moldova s-a mentionat faptul ca produsele achizitionate vor fi noi, insa transformatoarele si celelalte instalatii erau vechi, unele chiar de 10 - 30 de ani.

Acest lucru a fost posibil deoarece instalatiile achizitionate de la companiile lui Relu Fenechiu au fost receptionate doar cantitativ, conform facturilor emise, fara a fi facuta si receptia lor calitativa, motiv pentru care nu s-a semnalat faptul ca acestea nu sunt noi.

Faptul ca transformatoarele erau vechi este confirmat si de fotografiile facute de DNA, instalatiile si componentele acestora fiind produse de catre Electroputere Craiova in perioada 1970 - 1980 si de TMD SA Filiasi in perioada 1972 - 1988.

"Cuantumul ridicat al prejudiciului releva nu numai un grad sporit de pericol social al infractiunilor, dar si un grad sporit de periculozitate al faptuitorilor care manifestau o desconsiderare evidenta a interesului general si public, activitatea infractionala vizand modalitatea de cheltuire a banului public. Lipsa unui efort benevol in acoperirea prejudiciului evidentiaza, de asemenea, pentru toti inculpatii, lipsa unei cainte in legatura cu desfasurarea activitatii infractionale. Conduita inculpatilor in cursul procesului penal s-a inscris in aceiasi parametri de negare a actiunilor ilicit penale sau de incercare de diminuare a contributiei infractionale ori a elementelor esentiale angajarii raspunderii penale", declara cei trei judecatori de la instanta suprema.

"Inalta Curte apreciaza ca analiza coroborata a ansamblului probator face dovada deplina a faptelor retinute in sarcina inculpatilor, fiind apta sa rastoarne prezumtia de nevinovatie", mai spun judecatorii.

Dosarul "Transformatorul"

Pe 12 iulie, ministrul din acel moment al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul "Transformatorul" la cinci ani de inchisoare cu executare pentru complicitate la abuz in serviciu in forma calificata.

In acelasi dosar, fratele ministrului, Lucian Fenechiu, a fost condamnat tot la cinci ani de inchisoare cu executare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la abuz in serviciu in forma calificata, aceeasi pedeapsa primind si Mihai Bogdan Damian, asociat unic si administrator la firma Europlus SRL Iasi.

De asemenea, Ioan Turbatu si Ioan Marghidan, directori generali la SISEE Moldova, au fost condamnati la cate sase ani inchisoare pentru abuz in serviciu in forma calificata, iar Petru Andronache, director comercial la Electrica Moldova, a primit pedeapsa cea mai mare de sapte ani de inchisoare.

Instanta i-a obligat pe Relu si Lucian Fenechiu, Petru Andronache, Ioan Turbatu si Mihai Bogdan Damian la plata in solidar a sumei de 6.327.390 lei, reprezentand daune materiale catre SISEE Moldova.

Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu recurs.

Procurorii DNA sustin ca, in perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achizitii de la patru firme din Grupul Fene, fara sa respecte prevederile legislatiei cu privire la achizitiile publice, in conditii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumparat, la preturi de produse noi, transformatoare si intrerupatoare uzate si vechi, fabricate in anii 1970-1980.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#condamnare Fenechiu, #companii Fenechiu, #acuzatii Fenechiu, #dosare Fenechiu , #Stiri Companii