Lego isi face un nou sediu comparabil cu cel al Nike sau Apple

Marti, 29 Octombrie 2019, ora 10:28
1396 citiri
Lego isi face un nou sediu comparabil cu cel al Nike sau Apple
Foto: Pixabay

Arhitectii care lucreaza la noul campus Lego din vestul Danemarcei au conceput o structura care, potrivit directorului general, va face valuri pana in Singapore, transmite Bloomberg.

Noul sediu Lego se va intinde pe o suprafata de 54.000 de metri patrati si in 2021, cand va fi finalizat, va gazdui 2.000 de angajati. Potrivit CEO-ului Niels Christiansen, acest nou sediu central va ajuta Lego sa concureze cu giganti precum Apple sau Nike pentru atragerea unor profesionisti talentati din domeniul digital, analitic sau creativ.

"Oamenii vor merge inapoi la Londra sau Singapore si vor vorbi despre el", a spus Christiansen.

Noul sediu al Lego este o cladire in stilul Googleplex care ofera zone de joaca, spatii de lucru in comun, sali de sport si cafenele. Insa acesta este mai mult decat un proiect de design la moda. Obiectivul urmarit este ca talentele internationale sa se simta binevenite in pofida politicilor stricte privind imigratia introduse de autoritatile daneze.

Desi nu a dorit sa comenteze politicile autoritatilor in domeniul imigratiei, Christiansen a subliniat importanta crearii unui spatiu de munca primitor. "O cladire ca aceasta are un efect important asupra pastrarii de persoane talentate si ofera un loc in care persoanele creative se pot dezvolta", a spus Niels Christiansen, adaugand ca in prezent peste 50 de nationalitati lucreaza la sediul Lego din Billund.

Istoria pieselor Lego este legata de inventatorul sau, Ole Kirk Kristiansen, un tamplar din Billund, centrul regiunii Jutlandia, care a trecut la lumea jucariilor inspirat de versiunile in miniatura ale mobilei pe care a inceput sa le creeze la sfarsitul anului 1920 pentru a reduce costurile. Kristiansen a fondat Lego in anul 1932, numele provenind de la imbinarea primelor doua litere din cuvintele daneze 'leg godt' ('joaca bine'), fara sa stie ca in limba latina 'lego' inseamna 'eu imbin'.

Lego Group este prezent in peste 130 de tari. Filiala din Romania a grupului a fost infiintata in anul 2011, dar si-a inceput oficial activitatea la 1 ianuarie 2012. Lego detine o cota de 30% pe piata de jucarii din Romania, estimata la 200 milioane de euro.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#nou sediu Lego , #Stiri Companii