Procedură de infringement împotriva României pentru depozitele cu deșeuri periculoase. Ruskii Aluminium a lăsat în urmă hectare cu reziduuri toxice

Joi, 23 Iunie 2022, ora 03:00
857 citiri
Procedură de infringement împotriva României pentru depozitele cu deșeuri periculoase. Ruskii Aluminium a lăsat în urmă hectare cu reziduuri toxice
Holdingul Rusal, deținut de Oleg Deripaska, a fost proprietarul combinatului de Alumină de la Oradea

Acum patru ani, Curtea de Justiție a Uniunii Europene soma România să rezolve problema celor 68 de depozite cu deșeuri neconforme.

Procedura de închidere a acestor depozite a fost declanșată acum mai bine de zece ani tot la presiunea UE. Dar statul român, afundându-se în birocrație, a reușit să închidă până acum doar 29 din cele 68.

Această întârziere a dus, în luna februarie a acestui an, la declanșarea procedurii de infringement împotriva României.

Recordul

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor ne-a informat că pentru celelalte depozite, neînchise încă, „România întreprinde demersuri susținute în vederea conformării. Astfel, Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.) a derulat Programul privind închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme, prin care au fost și sunt finanțate lucrările de închidere pentru depozitele neconforme de deșeuri municipale care fac obiectul acestei proceduri de infringement.”

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a declarat că, în cazul unor eventuale sancțiuni financiare aplicate Românie ca urmare a procedurii de infringement, statul român se va întoarce împotriva deținătorilor acestor depozite.

Tanczos Barna, ministrul Mediului

Din cele 68 de depozite care au dus la condamnarea României, 40 erau cu deșeuri industriale, dintre care 25 cu deșeuri periculoase.

În toată țara, suprafața totală a depozitelor de deșeuri industriale depășește 500 de hectare, iar cele cu deșeuri periculoase ocupă mai mult de jumătate din această arie.

Județul Bihor deține recordul pentru că pe raza lui se află nouă „gropi” de gunoi, majoritatea cu reziduri industriale. AMP a preluat abia anul trecut două dintre acestea în vederea ecologizării.

Dar cel mai mare depozit de deșeuri industriale periculoase se află la marginea Oradei, pe platforma fostei Societăți Cemtrade SA.

Pasarea problemei

Rușii de la Ruskii Aluminium (beneficiarii Cemtrade SA) au lăsat pe capul statului român două depozite cu deșeuri toxice, unul de 72 de hectare, iar celălalt de 34,1.

Aici zac, de zeci de ani, patru halde cu peste trei milioane de tone de șlam roșu, deșeuri rezultate din procesul de producție de la Cemtrade, fosta Alumina Oradea.

Așa arată din satelit depozitul cu deșeuri toxice de pe fosta platformă Cemtrade.

Șlamul roșu conține sodă caustică folosită la spălarea bauxitei din care se obținea alumin ...citeste mai departe despre "Procedură de infringement împotriva României pentru depozitele cu deșeuri periculoase. Ruskii Aluminium a lăsat în urmă hectare cu reziduuri toxice" pe Ziare.com

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#infringement Romania , #Stiri Companii