Iluminarea aeroportului – siguranță și confort

Miercuri, 19 Ianuarie 2022, ora 16:54
605 citiri
Iluminarea aeroportului – siguranță și confort
FOTO: depositphotos.com

Sectorul aviatic, la fel ca multe alte sectoare ale economiei, a fost puternic afectat de pandemia de COVID-19. Scăderea considerabilă a traficului a pus la grea încercare stabilitatea companiilor aviatice, a locurilor și condițiilor de muncă.

Chiar dacă în prezent s-au introdus anumite măsuri care să permită redresarea acestui sector, acestea vin la pachet cu restricțiile de călătorie și normele de carantină ceea ce nu relaxează în totalitate călătoria cu avionul și nu ne aduce prea curând în situația inițială de dinainte de pandemie.

Este evident, cel puțin din experiența ultimilor doi ani că este nevoie ca industria aviatică să își dezvolte capabilitatea de a fi rezilientă și adaptată permanent la hazard.

Chiar și în condițiile unui trafic redus, aeroporturile trebuie să își continue procedurile prin care asigură acest mijloc de transport ca fiind unul singur. Lucrările de mentenanță a sistemelor de iluminare sunt un capitol distinct legat de siguranța traficului aerian.

În ceea ce privește mentenanța sistemelor de iluminare pentru aeroporturi, partea pozitivă este că introducerea cu ani în urmă a sistemelor de iluminare cu LED în locul iluminării cu halogen a contribuit semnificativ la reducerea costurilor de mentenanță și, în același timp, a realizat economii semnificative aeroporturilor prin exploatarea acestui tip de iluminare.

Signalight este producător de sisteme profesionale de iluminat cu LED-uri pentru industria aviatică. Proiectarea, fabricarea, testarea produselor cu LED de înaltă intensitate sunt etape în care experiența producătorului face diferența.

Avantajele iluminării cu LED

Iluminarea prin LED are o durată de viață mai lungă și un consum de energie mai scăzut.

Un produs sau un sistem de iluminare cu LED are dimensiuni mai reduse și este mai ușor de instalat.

Preocuparea pentru protecția mediului din ultimele decenii nu avea cum să nu fie abordată și de domeniul iluminării aviatice astfel încât tehnologia LED a venit prin funcționalitățile sale cu avantajul protecției mediului.

LED-urile conservă energia și nu conțin mercur sau alte substanțe toxice și sunt reciclabile. Poluarea luminoasă și emisiile de carbon sunt eliminate.

Un sistem de iluminare cu LED necesită mai puține piese de schimb, mai puțin timp alocat pentru întreținere și mai puține costuri de personal. Este așadar, un avantaj în exploatarea aeroporturilor în timpuri de criză.

Cifrele vorbesc de la sine:

  • LED-urile încorporate în produsele și sistemele de iluminat pentru aeroporturi realizate de către Signalight au o durată de viață de până la 50.000 ore.
  • LED-urile realizează o economie de energie de până la 90%.

În afară de încoporarea de LED-uri în sistemele de iluminat, acestea trebuie să prezinte și alte caracteristici de producție care, de asemenea, să le crească durata de exploatare.

Este important ca funcționarea produselor și sistemelor de iluminare aviatică să se facă în cele mai dificile condiții de mediu, chiar și la temperaturi foarte scăzute sau foarte ridicate. Indiferent dacă plouă sau dacă ninge, dacă este ceață, dacă este zi, amurg sau noapte – vizibilitatea trebuie să fie maximă.

Produsele de iluminat este bine să fie cât mai compacte, cât mai ușor de instalat sau de înlocuit, fără intervenție cu un grad avansat de specializare.

În proiectarea, construirea și iluminarea unui aeroport, legislația este foarte clară și restrictivă, astfel că trebuie respectate cerințe și reglementări internaționale. Produsele de iluminare, cu atât mai mult, sunt realizate în conformitate cu cerințele internaționale FAA și ICAO.

Dar ce fel de sisteme de iluminare presupune un aeroport?

Sistemele de iluminare sunt destinate semnalizării și ghidării pilotilor în timpul procedurilor de aterizare și de decolare. Ghidarea iluminatului aeroportuar este vitală pentru siguranța procedurilor de aterizare și de decolare.

Iluminarea unui aeroport presupune, astfel:

  • Lumini de pistă, utilizate ca lumini de margine a pistei, lumini de capat, lumini pentru iluminarea căii de rulare
  • Indicatoare de direcție de vânt
  • Indicatoare ale căii de rulare
  • Există, de asemenea, opțiunea unui controller ce oferă posibilitatea de a controla de la distanță intensitatea luminii. Sistemul este conceput pentru a funcționa pe aeroporturi dar și heliporturi permițând pilotului să poată controla luminile folosind propriul sistem de comunicații radio.

Eficiența și siguranța operațiunilor de iluminare pe un aeroport pot fi obținute doar de la sisteme care sunt performante și în stare bună de funcționare.

Indiferent de frecvența operațiunilor la sol și de numărul zborurilor, întreținerea corespunzătoare este singura modalitate prin care echipamentele, instalațiile și dotările unui aeroport se mențin în stare foarte bună.

O bună întreținere prelungește durata de viață, de exploatarea a componentelor tehnice și devine, pănă la urmă, o cerință de natură economico-financiară pentru a menține investițiile companiilor aviatice în limitele de funcționare optimă.

În final, aeroportul trebuie să beneficieze de cele mai performante sisteme de iluminare care să ofere operațiunilor la sol și traficului aerian tot suportul pentru a se realiza în siguranță maximă.

Aeroportul trebuie să fie un spațiu sigur!

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#aeroport, #iluminare aeroport , #Stiri Companii