Ikea va oferi mobila in leasing

Luni, 04 Februarie 2019, ora 20:45
1025 citiri
Ikea va oferi mobila in leasing
Foto: Facebook/Ikea

Grupul Ikea se pregateste sa ofere servicii de inchiriere de mobila, o modificare radicala a modelului sau traditional de business, in incercarea de a pune la punct un model de economie circulara si de a reduce drastic amprenta de carbon pana in 2030.

Primele teste de leasing ale celui mai mare retailer de mobilier din lume vor incepe luna aceasta in Elvetia si vor implica mai multe tipuri de mobilier, informeaza Financial Times.

Torbjorn Loof, directorul general de la Inter Ikea, care detine marca Ikea, a explicat ca clientii vor avea dreptul de a inchiria mobila in loc sa o cumpere. "Atunci cand perioada de leasing se termina, returnati mobila si puteti inchiria alt produs. Si in loc sa aruncam acest mobilier, il vom reconditiona si il putem vinde, prelungind ciclul de viata al produsului", a spus Torbjorn Loof.

Directorul general de la Inter Ikea a precizat ca primele teste vor implica leasingul de mobilier de birou catre clientii de business, adaugand ca si mobilele de bucatarie ar putea fi vizate pentru a fi oferite spre inchiriere in loc de vanzare.

"Se poate spune ca leasingul este o alta modalitate de finantare a unei bucatarii. Cand acest model circular va fi functional, vom avea un interes mult mai mare nu doar in vanzarea unui produs, ci si sa vedem ce se intampla cu acest produs si daca consumatorul are grija de el", explica Torbjorn Loof.

Leasingul de mobilier face parte din strategia Ikea de a dezvolta un model de business circular in cadrul caruia nu doar vinde produse, ci si le recupereaza pentru a produce noi articole. Potrivit lui Torbjorn Loof, Ikea vrea sa isi reduca amprenta de carbon cu 15% pana in 2030.

In ultimii ani, Ikea a deschis cateva magazine cu un format mai mic, dar amplasate in centrul oraselor, magazine specializate pe una sau doua categorii de produse, precum un showroom la Stockholm dedicat bucatariilor sau un magazin la Londra care ofera servicii de renovare.

Magazinul Ikea din Romania a fost al 253-lea deschis in a 35-a tara, pe 21 martie 2007. Acum Ikea Group detine 367 de magazine in 30 de tari. ...citeste mai departe despre "Ikea va oferi mobila in leasing" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie...
#Ikea mobila leasing , #Stiri Companii