Anchetatorii fac, joi, peste 50 de perchezitii in Bucuresti si in 22 de judete, intr-un dosar de evaziune fiscala in domeniul gestionarii uleiurilor uzate, prejudiciul fiind de aproximativ 29 de milioane de euro.
Surse judiciare spun ca sunt ridicate documente si de la reprezentante ale Mercedes si Toyota.
Potrivit Politiei Romane, perchezitiile au loc in Bucuresti si in judetele Arad, Arges, Bacau, Bihor, Buzau, Calarasi, Cluj, Constanta, Dambovita, Hunedoara, Ialomita, Iasi, Ilfov, Galati, Mures, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timis si Vrancea, la sediile sociale si la punctele de lucru a 17 societati comerciale implicate in activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.
Urmau sa fie ridicate inscrisuri de la 44 de firme importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate emise de societatile implicate in activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.
Surse judiciare au declarat ca urmau sa fie ridicate documente si de la reprezentanta Mercedes din Voluntari si de la reprezentanta Toyota din Pipera.
In urma cercetarilor, s-a stabilit ca unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piata nationala ar fi evidentiat in actele contabile si in alte documente legale operatiuni fictive care atestau indeplinirea obligatiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.
Citeste mai departe despre "Dosar urias de evaziune de 29 de milioane de euro: Perchezitii inclusiv la Mercedes si Toyota (Surse) " pe Ziare.com.