Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Doar 13% dintre companiile din Romania fac eforturi sa se extinda pe pietele internationale

Doar 13% dintre companiile din Romania fac eforturi sa se extinda pe pietele internationale


Companiile romanesti incearca sa-si extinda activitatea comerciala pe piata interna, cu 223% mai mult, in comparatie cu activitatile de export, conform celui mai recent sondaj international Regus.

Datele arata ca, in Romania, 29% dintre companii incearca sa se extinda pe piata interna, si doar 13% incearca sa se extinda pe pietele internationale. Studiul analizeaza opiniile a peste 20.000 de directori si detinatori de companii din 95 de tari.

Conform studiului, cele mai importante cinci bariere pentru extinderea internationala sunt considerate: lipsa informatiilor de marketing (77%), lipsa cunostintelor si relatiilor cu piata locala (73%), angajarea unui personal de inalta calitate (71%), accesul la spatii de birouri flexibile (69%) si lipsa suportului guvernamental si consular (46%).

Focalizarea pe extinderea interna este si mai evidenta in cazul pietelor emergente, unde numarul companiilor care depun eforturi in acest sens este de trei ori mai mare (51%) in comparatie cu numarul firmelor care incearca sa se extinda peste hotare.

Aceasta este o dovada ca tot mai multe persoane din tarile in curs de dezvoltare incep sa beneficieze de rezultatele revenirii economice, pe masura ce increderea clientilor incepe sa fie recastigata, iar dependenta de exporturi se diminueaza.

"A existat o schimbare importanta in ultimii doi ani, cu firmele care obtin o dezvoltare mai puternica de pe pietele interne in comparatie cu expansiuneaexterna. Aceasta schimbare ne aminteste cat de important este pentru companii sa ramana flexibile si accesibile pentru a putea sa reactioneze la instabilitatile pietei, dar evidentiaza in acelasi timp o crestere importanta a puterii de cumparare a consumatorilor din economiile emergente", a declarat Ramona Iacob, director national Regus.

Potrivit acesteia, indiferent daca companiile se extind pe piete noi din propria tara sau din afara, acestea se bazeaza pe o serie de factori.

"Acestea au nevoie de acces la informatii de incredere si actualizate despre piata, trebuie sa relationeze si sa aiba acces la mai multe optiuni atunci cand aleg cea mai buna locatie pentru sediu. Pe langa aceste nevoi, un spatiu de lucru flexibil le permite sa reactioneze rapid la aceste piete si sa isi mentina capitalul liber pentru investitii in dezvoltarile ulterioare. Companiile trebuie sa se poata extinde rapid, dar si sa se retraga imediat daca apar posibilitati de dezvoltare in alt loc", afirma Ramona Iacob.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1477 ori