Directorul Burberry, cel mai bine platit executiv din Marea Britanie

Luni, 10 Iunie 2013, ora 14:05
1310 citiri
Directorul Burberry, cel mai bine platit executiv din Marea Britanie
Sursa foto: The Telegraph

Directorul general al Burberry, Angela Ahrendts, a devenit cel mai bine platit executiv din Marea Britanie anul trecut, cu o compensatie financiara in valoare totala de 16,9 milioane lire sterline (20 milioane euro), potrivit unui raport citat de The Guardian.

Ahrendts (53 de ani), de origine americana, a transformat compania dintr-un producator de pardesiuri intr-un brand global de moda, cu venituri de 6,3 miliarde lire sterline (7,4 miliarde euro) pe an.

CEO-ul Burberry a stabilit totodata un precedent, devenind prima femeie care urca in topul ierarhiei celor mai bine platiti executivi din Marea Britanie.

Ea conduce detasat in top, locul secund fiind la o distanta de peste 5 milioane de lire sterline, potrivit studiului realizat de Manifest si MM&K, citat de The Guardian. Raportul acopera cele mai mari 350 de companii britanice listate la bursa.

Compensatia financiara a Angelei Ahrendts include numeroase bonusuri, inclusiv sporuri esalonate pe termen lung, in functie de anumiti indicatori de performanta.

Salariul de baza a fost de 990.000 lire sterline (1,1 milioane euro), la care se adauga un bonus cash de 2 milioane de lire (2,3 milioane euro). Compania a contribuit cu 255.000 de lire (aproape 300.000 euro) la fondul de pensii al directorului , la care se adauga o alocatie de 387.000 lire (450.000 euro) pentru cheltuieli curente.

Compania a aratat ca Ahrendts a ajutat compania sa obtina venituri si profit record, sa aduca actionarilor un castig de 4 miliarde lire sub forma dividendelor si cresterii pretului actiunilor cu 186% in ultimii 5 ani.

Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, Vrancea, a obținut titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge, care...
Samsung a lansat unul dintre cele mai scumpe încărcătoare de pe piață. Cât costă și ce știe să facă
Samsung a lansat unul dintre cele mai scumpe încărcătoare de pe piață. Cât costă și ce știe să facă
Samsung a lansat recent un nou încărcător, EP-T5020 50W Super Fast Charging Adapter, care se alătură seriei de accesorii de încărcare rapidă ale companiei, însă nu este inclus în...
#salariu CEO Marea Britanie, #venituri director Burberry, #Angela Ahrendts director Burberry , #Stiri Companii