Desfășurarea activităților independente este tot mai comună în ultimii ani, cu atât mai mult cu cât domeniile precum marketing digital sau IT&C s-au dezvoltat tot mai mult, iar specialiștii s-au orientat, deopotrivă datorită evoluției tehnologiei, cât și limitărilor impuse de pandemie, către modul de lucru autonom pe care îl oferă înființarea unui SRL sau a unei PFA. Dar ce presupune această autonomie, din punct de vedere financiar și care sunt obligațiile pe care le ai atunci când alegi să lucrezi sub o astfel de formă de organizare?
În primul rând, trebuie să știi că acest statut vine la pachet cu dezavantajul că, spre deosebire de angajați, va trebui să îți plătești singur impozitele, deoarece acestea nu se vor deduce, în mod automat, din venituri. Asta înseamnă că trebuie să ții o evidență strictă a sumelor încasate și să fii la curent cu legislația în vigoare. Iată câteva noțiuni cu care să te familiarizezi, când ești la început de drum în câmpul muncii autonome:
Impozitul pe cont propriu
Indiferent dacă lucrezi ca PFA (Persoană Fizică Autorizată), SRL (Societate cu Răspundere Limitată) sau II (Întreprindere Individuală), va trebui să îți plătești singur dările la stat. Dacă, în cazul angajaților, impozitul și taxele pentru sănătate sunt suportate de către angajatori, acest lucru nu mai este valabil pentru cei care își desfășoară activitatea ca liber profesioniști.
Astfel, ca SRL, vei avea de achitat următoarele contribuții:
În cazul Persoanelor Fizice Autorizate, va trebui să achiți următoarele contribuții:
Dacă ai ales să lucrezi sub această formă de organizare, nu uita să depui la timp o declaratie unica PFA, pentru impozitul și contribuțiile sociale din anul anterior, respectiv pentru estimarea celor din anul curent.
Documentele care trebuie depuse anual, în funcție de forma de organizare
Declarația unică este, așa cum spuneam, un document important, pe care trebuie să îl depui în timp util - verifică site-ul ANAF - pentru a te asigura că ești în regulă cu plățile și a nu fi penalizat. Ca PFA, vei depune în fiecare an declarațiile 200 (venituri realizate), 220 (venituri și cheltuieli estimate), 600 (venitul asigurat sistemului public de pensii) și 392 (livrări de bunuri, prestări servicii și achiziții din anul anterior). În cazul în care ai angajați și realizezi venituri care depășesc suma de 300.000 de lei anual, vor fi necesare și declarațiile 300 (decont de taxă pe valoare adăugată), 394 (livrări și prestări, respectiv achiziții realizate pe teritoriul țării), 94 ((cifra de afaceri), 390 (livrări, prestări și achiziții intracomunitare) și 97 (TVA la încasare).
Ca SRL, vei depune declarațiile 100 (obligații de plată trimestrială la bugetul de stat) și 101 (impozit pe profit). Adițional, pentru situația în care veniturile depășesc suma de 300.000 anual, vei completa și declarațiile 112 (contribuții sociale, impozit pe venit, evidența asiguraților), 91 (livrare de bunuri sau prestări servicii în spațiul intracomunitar), 390 (livrări, prestări, achiziții din alte țări intracomunitare), 300 (decontarea taxei pe valoare adăugată), 301 (decont special TVA), 394 (livrări, prestări, achiziții pe teritoriul țării, în scopuri TVA).
Ca PFI (Persoană Fizică Independentă), vei depune declarațiile 70 (înregistrare fiscală), 220 (la fel ca în cazul PFA, estimări pentru anul în curs), 212 (impozit pe venit și contribuții sociale, dacă veniturile anuale depășesc 12 salarii minime pe economie), 600 (sistemul public de pensii, dacă veniturile anuale depășesc 12 salarii minime). Din al doilea an de funcționare, vei avea două declarații suplimentare de depus, ca PFI: 392 (livrări, prestări, achiziții din anul anterior) și 112 (contribuții sociale, impozit pe venit și evidența asiguraților).
Cu alte cuvinte, atunci când alegi o formă de a profesa independent, te bucuri de autonomie, dar ai și o serie de obligații de respectat. Pentru a-și ușura munca și a se asigura că nu omit nimic din aceste obligații, cei mai mulți freelanceri apelează la serviciile unor firme specializate, care preiau atât partea de contabilitate, cât și, în cazul nou-veniților, pe aceea de depunere a actelor pentru înființarea formei de organizare dorite.