Companiile, obligate sa produca tigari cu stingere automata

Luni, 14 Noiembrie 2011, ora 20:52
2160 citiri
Companiile, obligate sa produca tigari cu stingere automata

Toate tigarile vandute in Europa vor trebui, incepand de joi, sa aiba "capacitate redusa de incendiere", adica sa se stinga automat atunci cand sunt lasate nesupravegheate, anunta Comisia Europeana.

Tigarile lasate nesupravegheate reprezinta una dintre cauzele principale ale incendiilor soldate cu decese in Europa. Dovezile arata ca numarul de decese poate fi redus cu peste 40 % prin introducerea tigarilor cu "capacitate redusa de incendiere" (CRC).

Aceasta inseamna tigarete care se sting automat cand sunt lasate nesupravegheate si care, in consecinta, sunt mai putin susceptibile sa provoace un incendiu. Aceasta masura de siguranta este deja practicata in unele tari ale lumii (SUA, Canada, Australia) si in UE, in Finlanda, din aprilie 2010, arata Comisia Europeana.

Incepand din 17 noiembrie 2011, odata cu publicarea noilor standarde de siguranta in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, toate tigarile vandute in Europa vor trebui sa fie conforme cu aceste masuri.

Autoritatile nationale vor avea rolul de a controla punerea in aplicare a acestei noi masuri de siguranta impotriva incendiilor, precizeaza comunicatul CE.

"Nu exista tigara sigura si, evident, cel mai sigur este sa nu fumezi deloc! Dar, daca oamenii aleg sa fumeze, noile standarde care urmeaza sa intre pe deplin in vigoare vor obliga companiile de tutun sa produca numai tigari cu capacitate redusa de incendiere si vor proteja, potential, sute de cetateni fata de acest pericol de incendiu", a declarat comisarul UE pentru sanatate si consumatori, John Dalli.

Date din statele membre care acopera perioada din 2003 pana in 2008 arata ca, in UE, din cauza tigarilor se produc peste 30.000 de incendii in fiecare an, cu peste 1 000 de decese si peste 4 000 de vatamari.

Experienta din Finlanda, unde numarul de victime ale incendiilor declansate de la tigari a scazut cu 43 %, sugereaza ca aproape 500 de vieti ar putea fi salvate in UE in fiecare an.

Trebuie subliniat faptul ca tutunul reprezinta cel mai important risc pentru sanatate evitabil in Europa, care se estimeaza ca provoaca moartea a peste jumatate de milion de oameni in UE in fiecare an, atrage atentia CE.

Comisia isi reafirma angajamentul fata de o "Europa fara fum de tigara" si abordeaza aceasta chestiune prin intermediul campaniei sale actuale la nivelul UE "Ex-fumatorii sunt de neoprit".

Cum functioneaza tigara antiincendiu

Schimbarea solicitata in conformitate cu noile standarde se refera la reducerea capacitatii de incendiere, care reprezinta capacitatea unei tigari lasate nesupravegheate de a declansa un incendiu.

Fabricantii de hartie pentru tigari si-au schimbat productia de hartie in sensul introducerii a doua inele din hartie mai groasa in doua puncte de-a lungul tigarii.

Daca tigara este lasata nesupravegheata, tutunul care arde ajunge la unul dintre aceste inele si ar trebui atunci sa se stinga pentru ca inelul restrange alimentarea cu aer/oxigen. O tigara CRC reduce timpul de ardere, micsorand astfel sansa de a aprinde mobila, lenjeria de pat sau alte materiale.

Noile standarde au fost intocmite in conformitate cu Directiva privind siguranta generala a produselor , care obliga producatorii sa introduca pe piata doar produse sigure.

In 2008, Comisia Europeana a definit cerintele de siguranta, dupa discutii cu statele membre, industriile hartiei si tutunului si ONG-urile, si apoi a invitat Comitetul European pentru Standardizare (CEN) sa dezvolte standardele relevante pe care autoritatile nationale le vor utiliza pentru a evalua respectarea normelor de siguranta impotriva incendiilor.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#tigari capacitate redusa incendiere, #tigari stingere automata, #producatori tigari, #norme ue tigari , #Stiri Companii