Ce sunt conturile contabile si cum se folosesc

Miercuri, 11 Noiembrie 2020, ora 14:01
1537 citiri
Ce sunt conturile contabile si cum se folosesc
Sursa foto: piqsels.com

Contabilitatea este un domeniu extrem de important pentru activitatea oricarei entitati economice. Aceasta ofera stabilitate afacerilor, ajuta la planificarea si dezvoltarea businessului, deoarece prezinta o imagine de ansamblu asupra situatiei economice si contribuie la eliminarea riscurilor ce tin de gestionarea corecta a investitiilor. Cu alte cuvinte, contabilitatea reprezinta fundamentul tuturor companiilor. Insa, acest pilon esential pentru activitatea financiara nu poate asigura bunastarea firmelor fara conturile contabile, respectiv instrumentele cu ajutorul carora se tine evidenta operatiilor economice.

Ce sunt conturile contabile

Un cont contabil reprezinta instrumentrul prin intermediul caruia se urmareste, in mod operativ, existenta si miscarea elementelor de patrimoniu. Mai exact, este vorba despre un simbol numeric folosit pentru uniformizarea evidentei contabile care codifica elementele patrimoniale. Exprimarea conturilor contabile se face in bani deoarece astfel sunt evaluate bunurile, creantele si tranzactiile economice. Aceste instrumente sunt organizate avand in vedere continutul lor economic si dupa functia contabila pe care o indeplinesc.

Totalitatea conturilor contabile pentru codificarea patrimoniului constituie planul de conturi general. Acesta se prezinta sub forma unui sistem de clasificare si include toate conturile contabile, denumirea si tipul lor, adica activ, pasiv si bifunctional. Planul de conturi este stabilit prin lege, este folosit de orice entitate economica in contabilitate, se gaseste in cadrul aplicatiilor contabile si poate fi modificat din ordinul Ministerului Finantelor Publice.

Cum se folosesc

Deoarece sunt organizate tinand seama de continutul lor economic si functia contabila, cu ajutorul conturilor se pot urmari toate activele si pasivele din patrimoniul unei firme. Luand in considerare principiul dublei inregistrari, contul contabil se prezinta sub forma literei T. In partea stanga a contului, care poarta numele de Debit, se inregistreaza cresterile, iar in partea dreapta, numita Credit, sunt trecute scaderile. In cazul conturilor de active patrimoniale, active imobilizante, active circulante si procese economice sub forma de cheltuieli, s-a stabilit ca separatia sa se faca de la stanga la dreapta, adica in partea stanga sa fie trecute existentul si cresterile, iar in dreapata, scaderile elementului patrimonial. Daca este vorba despre conturi pasive, conturi de capital, datorii si procese economice sub forma de venituri si provizioane, separatia se face invers: de la dreapta la stanga.

Planul de conturi general cuprinde 9 clase, si anume: 1-5 conturi de bilant, 6-7, conturile de rezultate, clasa 8 care reprezinta conturile de gestiune si clasa 9, conturi extrabilantiere. Prima categorie, conturile de bilant, este destinata generalizarii informatiei cu privire la capitalul propriu, active si datoriile firmei. Aceste conturi se iau in calcul la determinarea indicatorilor din bilant, la data raportarii soldurilor debitoare sau creditoare.

Conturile de rezultate se utilizeaza pentru venituri si cheltuieli, fiind luate in calcul la determinarea indicatorilor din situatia de profit si pierdere. Conturile de gestiune se inchid cu cele de bilant si/sau de rezultate si privesc adaosul comercial, costurile de productie, costurile refacturate, incasarile din vanzarea bunurilor in numerar ori alte elemente contabile care au caracter tranzitoriu. Ultima categorie, conturile extrabilantiere, tine de bunuri care nu sunt inregistrate in bilant, dar se afla in gestiunea firmei, creantele si datoriile contingente, in garantii sau pierderile fiscale.

De ce sunt importante conturile contabile

Fiecarui cont contabil i se atribuie o fisa care poarta numele de fisa contului si include coloane precum debit, credit si sold. Conturile contabile reglementeaza modul de inregistrare a actiunilor economice, permit pastrarea evidentei fiecarui element patrimonial in parte si asigura inregistrarea operatiunilor in mod sistematic. De asemenea, aceste instrumente contabile fac legatura intre bilant si balanta de verificare si ofera detalii in orice moment despre situatia economica a unui element patrimonial.

Desi planul de conturi general cuprinde o multime de conturi, fiecare firma le foloseste pe cele potrivite in functie de specificul activitatii sale. Folosirea conturilor contabile usureaza activitatea financiara si conduce la evitarea greselilor din evidenta contabila, reflectand, cat mai fidel, structura patrimoniului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Cu 218 kilometri pe oră pe DN 55. Șoferul vitezoman a rămas 3 luni fără permis
Dolj: Şofer înregistrat de radar în timp ce conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră pe DN 55 Un şofer din Craiova a rămas fără permisul de conducere pentru 120 de zile după ce a fost...
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Apar primele investiții arabe în România. Ministrul Agriculturii: „Numai aşa vom creşte valoarea produselor româneşti!"
Nu doar companiile occidentale vin să facă bani în România, ci și arabii, mai nou. Florin Barbu, ministrul Agriculturii din partea PSD, a anunțat investițiile pe care antreprenorii din Qatar...
#conturi contabile, #contabilitate , #Stiri Companii