Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

A inceput culesul viilor. Vezi care sunt cramele cu cele mai "spumoase" cifre de afaceri

A inceput culesul viilor. Vezi care sunt cramele cu cele mai "spumoase" cifre de afaceri


Romania va avea anul acesta o productie de vin de peste 4 milioane hectolitri, cu 20% mai mare comparativ cu 2012, reprezentand maximul ultimilor trei ani.

Noul "record" a fost atins dupa ce au intrat pe rod noi suprafete cultivate cu vita de vie, in urma investitiilor realizate prin SAPARD si Programul National Suport pentru Sectorul Vitivinicol 2008 - 2013 (cca. 30.000 de hectare), dar si datorita precipitatiile bogate din parcursul acestui an, cu circa 15% mai mari ca anul trecut.

Romania va avea anul acesta o productie de vin de peste 4 mil. hectolitri

La Cotnari, afaceri mari

Unul dintre cei mai mari producatori de vinuri, atat in functie de cifra de afaceri, cat si de renume, este Cotnari. Anul trecut, compania a avut anul trecut afaceri de peste 105 milioane de lei (peste 23 milioane euro), iar profitul a fost de 3,6 milioane lei.

Un alt producator, Cramele Recas, au avut anul trecut afaceri de peste 73 milioane lei (16,2 milioane euro), si un profit pe masura, de 11,8 milioane lei (2,6 milioane euro).

Nu orice afacere mare e si castigatoare

Desi au avut afaceri bune in 2012, mai multe companii din domeniul vinului au inregistrat pierderi.

Astfel, Zarea a avut anul trecut afaceri de 51,3 milioane de lei (11,4 milioane euro), dar o pierdere de peste trei milioane de lei. Situatia intervine dupa ce, in 2011, compania a avut afaceri mai mici, insa a fost pe profit.

O situatie asemanatoare a fost inregistrata si de un alt jucator, Angelli Spumante Aperitive, care si-a majorat afacerile in 2012, fata de anul precendet, la 48 de milioane de lei, insa a raportat o pierdere dupa profit de aproape trei milioane de lei.

La randul sau, Cramele Hallewood si-au mentinut afacerile la peste 41 milioane de lei, in 2012, insa piedrerile s-au majorat.

2013, un an bun

Un alt producatori de vinuri, Domeniile Ostrov, estimeaza pentru acest an o productie de peste 12.000 tone de strugurii de vin, in crestere cu 80 de procente fata de anul trecut.

Domeniile Ostrov, un an bun

"Anul acesta recolta la strugurii de vin este una bogata, poate chiar cea mai bogata din ultimii ani, se pot culege in medie 12 tone la ha. Rezultatele sunt mai mult decat pozitive, estimam o crestere cu 80 de procente a productiei de anul acesta, fata de cea din 2012. Aceasta crestere se datoreaza si celor 300 ha care au intrat anul acesta pe rod", a spus Oana Belu, actionar Domeniile Ostrov.

Pentru acest an, compania estimeaza ca in Cramele Domeniile Ostrov vor ajunge peste 9.000.000 litri de vin, in crestere cu 80% fata de anul trecut.

Domeniile Ostrov au investit peste 700.000 euro, anul trecut

Investitiile facute anul trecut, prin care intreaga pe suprafata, de peste 1.300 de hectare, a fost plantata vita nobila, impreuna cu vremea buna din acest an, au fost principalii factorii care au determinat cresterea recoltei.

Cu o alta parte din fonduri, compania a cumparat utilaje si instalatii de productie, tehnologii de ultima generatie.

"Investitiile pe care le-am realizat atat noi, dar si alti producatori romani din industrie au facut ca nivelul calitatii vinului din cramele romanesti sa creasca simtitor de la an la an. Cramele din Romania au ajuns chiar sa concureze cu cele consacrate din alte tari", a adaugat Belu.

Vinurile produse la Ostrov, ajung in proportie de 80% pe mesele romanilor, in timp ce restul de 20% sunt exportate catre Cehia, Germania, Austria, Spania dar si China, o piata care manifesta un interes tot mai mare pentru vinurile romanesti.

Culesul strugurilor de vin a inceput la jumatatea lunii la producatorul de vinuri Domeniile Ostrov. Pe una dintre cele mai mari podgorii din tara, cu peste 1.000 de hectare, peste 600 de oameni vor participa timp de doua luni la culesul strugurilor.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 3251 ori