Salariul mediu stagneaza

Luni, 05 Septembrie 2011, ora 10:53
1591 citiri
Salariul mediu stagneaza

Salariul mediu net a fost de 1.471 lei in iulie, aproximativ la acelasi nivel ca si luna anterioara, conform datelor INS, preluate de Mediafax.

In termeni nominali, salariul mediu s-a redus cu un leu fata de luna anterioara.

Cresterile castigului salarial mediu net din sectorul economic s-au datorat acordarii de prime ocazionale, inclusiv prime de vacanta sau prime anuale, sume din profitul net si din alte fonduri ori realizarilor de productii si incasarilor mai mari.

Astfel, salariile au crescut cu 25,3% in activitatile auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activitatile de asigurare si fonduri de pensii) si intre 5% si 8% in fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport, activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune.

Remuneratiile au urcat intre 3% si 5% in repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, captarea, tratarea si distributia apei, precum si in transporturi pe apa.

Scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost raportate ca urmare a acordarii de prime ocazionale (inclusiv prime de vacanta) in luna iunie, a nerealizarilor de productie ori a incasarilor mai mici, a dificultatilor financiare cu care s-au confruntat unele unitati economice, precum si a angajarilor de personal cu castiguri salariale mici.

Castigul salarial mediu net a scazut cu 11,4% in telecomunicatii, intre 6% si 9% in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, activitati de posta si de curier, in fabricarea produselor din tutun, si in intermedieri financiare.

Salariile au scazut intre 3% si 5% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, activitati de editare, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, fabricarea de masini, utilaje si echipamente si in fabricarea bauturilor.

In sectorul bugetar au fost usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna iunie in administratia publica (0,5%) ca urmare a platii sumelor din alte fonduri in unele unitati ori a decontarilor in avans a concediilor de odihna.

Castigul salarial mediu net a scazut fata de luna precedenta in invatamant (-2,6%) ca urmare a incetarii platii cu ora a personalului didactic ori a incheierii contractelor personalului suplinitor si in sanatate si asistenta sociala (-0,4%).

Fata de luna iulie 2010, luna in care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de baza, castigul salarial mediu net din iulie a crescut in sectorul bugetar cu 15,6 % in sanatate si asistenta sociala, cu 11,6% in invatamant, respectiv cu 10,6% in administratia publica.

Comparativ cu luna iulie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 8,6%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 103,6%.

Apple încetinește producția de Vision Pro după vânzările modeste din Statele Unite ale Americii
Apple încetinește producția de Vision Pro după vânzările modeste din Statele Unite ale Americii
După ultimele vânzări înregistrate de Apple pentru produsul Vision Pro, casca VR a gigantului tech, se pare că oficialii companiei au luat decizia de a limita producția dispozitivelor....
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
#pensie, #salariu, #salariu mediu, #salariu minim , #Salarii