Ce credit poti primi daca ai un salariu mediu

Luni, 09 Martie 2009, ora 13:43
2710 citiri
Ce credit poti primi daca ai un salariu mediu

Valoarea imobiliarelor scade de la o luna la alta si cu toate acestea numarul celor care isi permit cu adevarat sa-si mai cumpere o casa este tot mai mic.

La mentinerea blocajului pietei de profil contribuie din plin si bancile comerciale care evita sa mai acorde credite.

Bancherii se tem ca valoarea garantiilor solicitate in cazul creditelor ipotecare si imobiliare sa nu scada sub valoarea imprumutului acordat, ceea ce ar creste riscurile de neplata. Tot de teama bonitatii scazute nu prea se acorda credite nici clientilor a caror venituri sunt mici.

Daca s-ar putea totusi imprumuta, persoanele a caror venituri salariale lunare echivaleaza cu media pe economie (1.489 lei potrivit datelor INS aferente lunii decembrie) ar putea primi de la banca mai mult 30.000 de euro.

Mai precis, valoarea unui credit ipotecar pe 30 de ani cu o dobanda de 9,5% pe an si un grad de indatorare de maximum 50% ce poate fi obtinut de o familie cu doi angajati ce au venituri medii este de 28.300 de euro, potrivit studiu de piata realizat de francizorul imobiliar Century 21 Romania, citat de Financiarul.

Bancile nu mai acorda credite fara avans, ceea ce implica o contributie din partea familiei in cauza de inca 10.000 de euro, bani pe care nu pot sa-i obtina dintr-un al doilea imprumut in conditiile in care gradul de indatorare maxim a fost redus cu cateva procente in ultima perioada.

Cu 38-40.000 de euro se pot achizitiona apartamente chiar si cu 3 sau 4 camere in oraselele sarace din Romania, singura problema fiind aceea ca numarul celor cu venituri medii pe economie in astfel de zone este extrem de mic.

In Bucuresti, unde salariul mediu este cu o treime mai mare decat in restul tarii, o familie cu astfel de venituri si-ar putea cumpara o locuinta de pana in 50.000 de euro. Potrivit analistilor, in jurul acestui nivel se inregistreaza cea mai substantiala cerere latenta.

"Ne asteptam ca preturile pe segmentul rezidential din Bucuresti sa coboare sub nivelul de 50.000 de euro, avand in vedere atat criza interna imobiliara, cat si criza financiara importata din strainatate. Pentru apartamentele de trei camere, aceasta se traduce printr-un pret mediu de 670 de euro pentru un metru patrat construit", a declarat Gabriel Alexandru, vicepresedinte al Century 21 Romania, citat de publicatia financiara.

Potrivit acestuia, angajatii din industria tutunului si-ar permite locuinte de 130.000 de euro, iar cei din sectorul financiar una de pana la 170.000 de euro. Cele doua sectoare sunt cele in care se inregistreaza cele mai mari salarii medii din Romania, motiv pentru care si accesibilitatea medie a unei locuinte este de cateva ori mai mare decat in cazul persoanelor cu venituri medii.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Noua versiune Android 15 va introduce o funcție inovatoare care va alerta utilizatorii atunci când dispozitivele lor sunt pe cale să se defecteze din cauza uzurii excesive a cipului de stocare...
România, fruntașă pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Contribuția țării noastre la mult dorita independență a Europei de importurile rusești
România, fruntașă pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Contribuția țării noastre la mult dorita independență a Europei de importurile rusești
Cu toate că producția internă de petrol a României este în scădere, țara noastră pare să joace un rol-cheie pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Clasându-se între primii...
#credit, #locuinte, #salarii, #valoare , #Salarii