Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Richter Gedeon a cumparat grupul Pharmafarm

Richter Gedeon a cumparat grupul Pharmafarm

Richter Gedeon Plc., cel mai mare producator ungar de medicamente, a anuntat luni ca a cumparat lantul romanesc de farmacii Pharmafarm, insa nu a dat detalii financiare despre tranzactie, informeaza Portofolio.hu.

Aceasta tranzactie, incheiata la Targu Mures de catre compania Armedica Trading S.R.L, detinuta in proportie de 99,9 la suta de Richter, administrator al retelei de distributie in Romania a grupului ungar, "se conformeaza strategiei Richter de a-si intari pozitia pe piata romaneasca", a anuntat Richter Gedeon, intr-un comunicat emis pe site-ul Bursei de la Budapesta.

Richter a achizitionat o participatie de 95,78 la suta din Pharmafarm, companie care detine un lant de 14 farmacii in 3 judete din Romania.

Dupa finalizarea tranzactiei, subsidiara romaneasca a Richter va administra reteaua de distributie, detinand o cota de piata de aproximativ 2,5 la suta, iar compania PharmaNet, controlata in proportie de 100 la suta de Armedica, va prelua activitatile de retail.

Richter a adaugat ca se asteapta ca nivelul cotei sale pe piata distributiei de farmaceutice din Romania sa se ridice la 7 la suta. Tranzactia mai trebuie sa primeasca acordul Consiliului Concurentei.

In primele minute ale sedintei de tranzactionare a pietei Rasdaq de vineri, un pachet de 95,78 la suta din capitalul companiei Pharmafarm a fost vandut pe piata tranzactiilor speciale, pentru suma de 45,15 milioane de lei (13,56 milioane de euro).

Pachetul a fost vandut in doua tranzactii speciale, la pretul mediu de 1,533 lei pe actiune. Astfel, capitalizarea companiei este de 47,05 milioane de lei (14,13 milioane de euro). Pretul tranzactiilor a fost cu 19,5 la suta mai mare decat cotatia de inchidere din sedinta precedenta, de 1,28 lei pe actiune.

Compania are un capital social de 3,07 milioane de lei, divizat in 30,7 milioane de actiuni. Actionarul majoritar al firmei clujene este compania slovena Kemofarmacija D.D. Ljubljana.

Compania a incheiat primul semestru cu o cifra de afaceri de 72,17 milioane de lei si o pierdere de 6,12 milioane de lei, dubla fata de perioada similara a anului trecut.

Gedeon Richter si-a inceput activitatea de productie in Romania in 1998, odata cu achizitia fabricii Armedica din Targu - Mures. in septembrie 2003, grupul ungar a fuzionat cu subsidiara sa, formand Gedeon Richter Romania SA. In acelasi timp, compania are o reprezentanta proprie pe piata romaneasca, Richter Gedeon, care administreaza portofoliul de medicamente importate din Ungaria, in special pe segmentul de contraceptive orale.

<b>Bloombiz</b>

(Sursa: <a href=http://www.newsin.ro/ target=_blank>NewsIn</a>)

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 2152 ori