Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Paul Radu, Ashoka Fellow - primul roman care castiga premiul Skoll pentru antreprenoriat social

Paul Radu, Ashoka Fellow - primul roman care castiga premiul Skoll pentru antreprenoriat social


Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), proiectul de raportare a criminalitatii organizate si coruptiei, co-fondat de Paul Radu, Ashoka Fellow, a primit Premiul Skoll pentru Antreprenoriat Social din 2020.

Acest premiu este acordat unui grup select de antreprenori sociali ale caror inovatii au avut deja un impact semnificativ si dovedit asupra unora dintre cele mai presante probleme ale lumii. Premiul include o finantare nerestrictionata, pentru dezvoltare organizationala, in valoare de de 1,5 milioane USD pentru urmatorii trei ani. OCCRP este prima organizatie media premiata in istoria de 21 de ani a Premiului Skoll.

"Intrucat lumea lupta impotriva unei pandemii globale vicioase, este mai important ca niciodata ca cetatenii din intreaga lume sa intelega cum liderii corupti si retelele criminale profita de ei. De asemenea, trebuie sa ne pregatim deja pentru toate actiunile post-coronavirus care vor invita la fapte de coruptie", a declarat Paul Radu. "Reteaua OCCRP are un rol unic pentru tragerea puterii la raspundere, iar noi suntem incredibil de recunoscatori Fundatiei Skoll pentru recunoasterea capacitatii jurnalismului de investigatie in aceste momente cruciale."

Dintre cele 80 de proiecte alese pentru lista scurta de catre Fundatia Skoll, 29 au fost ale unor Ashoka Fellows. Printre acestea, prin nominalizarea si sustinerea Ashoka Romania, a fost inclusa si organizatia co-fondata de Paul Radu.

Prin dezvoltarea si formarea unei retele globale de jurnalisti de investigatie si prin publicarea povestilor care expun crime si fapte de coruptie, OCCRP incurajeaza si permite publicului larg sa traga la raspundere pe cei care se afla in pozitii de putere. OCCRP sustine o retea de peste 46 de membri din intreaga lume (majoritatea institutii media mici si nonprofit) prin asistenta in cercetare, ajutor legal pro-bono, instrumente tehnologice, securitate fizica si cibernetica, precum si pregatire in domeniul afacerilor, iar eforturile lor au rezultat in:

  • 308 investigatii oficiale
  • 6.5 miliarde de dolari in amenzi si sume confiscate
  • 442 arestari, puneri sub acuzatie si pedepse
  • Peste 1.400 inchideri de companii, inculpari si hotarari judecatoresti
  • 53 demisii si concedieri ale unor oameni politici sau ale unor directori executivi ai marilor corporatii internationale

Paul Radu, co-fondatorul organizatiei, a fost ales in anul 2018 drept unul dintre primii Ashoka Fellows din Romania. Fellowship-ul Ashoka este pe viata si presupune o echipa de colegi din peste 90 de tari care lucreaza in permanenta pentru cresterea exponentiala a impactului social generat de antreprenorii sociali din reteaua Ashoka, colaborand peste granite pentru amplificarea vocii acestor agenti ai schimbarii.

"Odata identificat de biroul Ashoka din Romania, board-ul global al Ashoka l-a selectat pe Paul drept Ashoka Fellow pentru impactul adus de el in domeniul anticoruptiei si jurnalismului de investigatie. I-am acordat o bursa si apoi l-am conectat in permanenta la resurse si oportunitati.

Skoll Forum a avut incredere in nominalizarea de catre noi a lui Paul si a echipei sale pentru marele premiu oferit de ei. Este cea mai mare distinctie in domeniul antreprenoriatului social primita vreodata de un roman si totodata cel mai consistent sprijin financiar oferit in acest domeniu" relateaza Corina Murafa, Directorul Executiv al Ashoka Romania.

Premiul de 1,5 milioane de dolari, cat si accesul la reteaua Skoll va ajuta organizatia sa sustina sursele media mici si nonprofit din retea, care in unele cazuri sunt ultimele voci independente din tarile lor.

"Pentru OCCRP, schimbarea lumii depinde de cati oameni atingem prin munca noastra. Aceasta investitie vine astfel intr-un moment crucial pentru organizatie, insa aceasta oportunitate este nepretuita mai ales prin parteneriatul cu Skoll si accesul la comunitatea lor larga, care ne va ajuta sa ne maximizam impactul si sfera de influenta", sustine Camille Eiss, Director OCCRP pentru parteneriatelor si politicilor globale.

Mai mult, pe 22 aprilie de la ora 15:00, ne vom conecta cu Paul pentru o discutie cu sens! Ashoka Fellow Paul Radu va vorbi despre riscurile si oportunitatile jurnalismului de investigatie, puterea datelor si a echipelor. Te poti inscrie aici.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 991 ori
Citeste mai multe desprePaul Radu Ashoka Fellow