Piata produselor de panificatie, in crestere cu 30% pe an

Joi, 29 Mai 2008, ora 09:39
4186 citiri
Piata produselor de panificatie, in crestere cu 30% pe an

Piata produselor de panificatie va creste cu aproximativ 30 la suta pe an, iar in urmatorii trei ani aceasta s-ar putea dubla, ca valoare, a declarat directorul general al Real Hypermarket, Tjeerd Jegen.

'Piata de panificatie din Romania are un potential foarte mare de crestere, desi oamenii sunt momentan obisnuiti cu franzela traditionala. Aceasta piata va creste cu aproximativ 30 la suta pe an, in perioada urmatoare, astfel ca, in urmatorii trei ani, ea se poate dubla, ca valoare', a afirmat Tjeerd Jegen.

De asemenea, directorul general Real a precizat ca aceasta crestere va fi sustinuta de intrarea pe piata a unor produse noi.

'In domeniul panificatiei vor aparea noi sortimente, regasite deja in alte piete', a spus acesta.

Cresterile estimate de reprezentantul Real vor avea loc pe fondul unei stabilizari a pretului painii.

'Pretul painii se va stabiliza. Acesta nu va mai creste', a adaugat Jegen.

Directorul Real Hypermarket a participat la inaugurarea 'Centrului de Excelenta brutar fara egal', de la Craiova, ce are ca scop scolarizarea personalului propriu si formarea acestuia in meseria de brutar, un proiect in care compania va investi, anual, doua milioane de euro.

'Investitia in Centrul de Excelenta se ridica la doua milioane de euro pe an. In domeniul panificatiei se resimte o nevoie acuta de personal. In acest sens am initiat acest centru, in care va fi pregatit personalul intern. Vor fi instruite 30 de persoane pe luna si 400 de angajati pe an', a declarat Tjeerd Jegen.

Real Hypermarket a inceput demersurile necesare pentru certificarea Centrului de Excelenta la nivel national.

'Dorim ca in viitor sa putem instrui si persoane care nu fac parte din reteaua Real si sa le putem oferi certificate de atestare profesionala', a precizat Jegen, adaugand ca Real 'a investit 500.000 de euro in echipamentele pentru sectorul de panificatie din cadrul Real Hypermarket Craiova'.

Reteaua de hypermarketuri se va mari cu sapte magazine noi pana la finalul anului 2008, iar investitia pentru fiecare se ridica la 20 - 25 milioane de euro. Astfel, reteaua va ajunge sa numere 21 de magazine.

Pana in prezent, real Hypermarket a investit 300 de milioane de euro in 15 magazine deschise in Romania.

Divizia Real face parte din grupul Metro, iar in Germania detine peste 350 de hypermarketuri. In 2007, Real Hypermarket Romania a inregistrat vanzari de 367 de milioane de euro, de aproape patru ori mai mari decat in 2006.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...