Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Lazea, BNR: Cine plange investitiile straine din banci sau siderurgie, sa se uite la turism

Lazea, BNR: Cine plange investitiile straine din banci sau siderurgie, sa se uite la turism


Calitatea slaba a turismului si ineficienta acestui sistem reprezinta un argument suficient pentru aceia care deplang privatizarile cu investitori straini din sistemul bancar sau din siderurgie, considera economistul - sef al BNR, Valentin Lazea.

Oficialul BNR a aratat ca turismul a fost un domeniu total inchis investitorilor straini, care au alocat in hoteluri si restaurante la sub 1% din soldul total investitii in economia romaneasca.

"Asta pentru cei care caineaza sectorul bancar sau siderurgic ca l-am privatizat cu investitori straini. N-au decat sa se uite ce am facut cu sectorul turismului, care a fost inchis investitorilor straini", a spus Lazea.

El a aratat ca astfel se explica si deficitul de balanta din cazul sectorului turism, unde banii platiti de romani pentru vacantele in strainatate depasesc cu mult incasarile de la strainii care vin in sejururi in Romania.

Turismul si calatoriile reprezinta principala sursa de deficit la nivelul sectorului serviciilor, cu un minus de aproape 300 de milioane euro anul trecut si circa 400 de milioane euro in 2011.

Si in primele doua luni din acest an, in ciuda unei evolutii pozitive pentru majoritatea capitolelor contului curent al balantei de plati, turismul a ramas cu un deficit de 41 de milioane euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1498 ori