Insolventa Rompetrol Downstream, ceruta de doua firme

Vineri, 14 Mai 2010, ora 22:43
1973 citiri
Insolventa Rompetrol Downstream, ceruta de doua firme

Doua firme, Novensys Corporation si Automotive, solicita Tribunalului Bucuresti deschiderea procedurii insolventei in cazul Rompetrol Downstream, insa reprezentatii grupului petrolier sustin ca nu exista temei juridic si legal, intrucat nu se afla in imposibilitate de plata, informeaza Mediafax.

In 25 februarie, Novensys Corporation a cerut deschiderea procedurii insolventei Rompetrol Downstream, urmand ca Sectia comerciala a Tribunalului Bucuresti sa ia in discutie solicitarea in data de 19 mai.

"Situatia creata intre Rompetrol Downstream si compania Novensys este una strict comerciala, in care ambele parti nu au convenit inca asupra tuturor detaliilor in ceea ce priveste contractul de prestari de servicii, a modului de derulare a acestuia, toate anexele acestuia si asupra indeplinirii de catre Novensys a obligatiilor sale contractuale", au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii grupului petrolier.

De asemenea, Rompetrol Downstream va solicita in 19 mai instantei respingerea cererii si obligarea companiei Novensys la plata unei cautiuni de zece la suta din valoarea creantei invocate, apreciind ca cererea de deschidere a insolventei a fost formulata cu rea-credinta, in contradictie cu prevederile Legii 85/2006.

O alta firma, Automotive SA a depus doua cereri de chemare in judecata, cu acelasi obiect, a Rompetrol Downstream, una inaintata instantei in 30 aprilie si alta in 4 mai.

Societatea cere deschiderea insolventei companiei Rompetrol, termenele de judecata fiind stabilite pentru 3 si 15 decembrie 2010.

Reprezentatii Rompetrol spun ca Automotive solicita recuperarea unei sume de bani care este inferioara creantei pe care Rompetrol Downstream o are impotriva societatii , reprezentand contravaloarea carburantilor livrati in perioada 2009-2010.

"Precizam ca Rompetrol Downstream a solicitat, prin intermediul institutiilor competente, recuperarea acestei creante, dupa ce anterior a avut toata disponibilitatea de a gasi o solutie pentru stingerea diferendului dintre parti.

Pe de alta parte, societatea Automotive detine fara niciun titlu legal trei rezervoare pentru depozitarea de GPL care apartin unei alte societati a grupului Rompetrol, Rompetrol Gas", au mai precizat reprezentantii Rompetrol.

Rompetrol Gas face demersuri pentru obligarea societatii Automotive la respectarea obligatilor contractuale.

Reprezentantii Rompetrol apreciaza ca cererile Novensys si Automotive pentru deschiderea insolventei Rompetrol Downstream, membra a Grupului Rompetrol, nu au niciun fundament financiar si juridic care sa corespunda realitatii de fapt, grupul petrolier nefiind in imposibilitatea de plata fata de nici unul dintre furnizorii sau prestatorii de servicii ai companiei. Rompetrol Downstream, divizia de distributie a carburantilor din grupul Rompetrol, opereaza 805 benzinarii.

Grupul Rompetrol este controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan.

Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, inteligența artificială care poate rula direct pe un smartphone
Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, inteligența artificială care poate rula direct pe un smartphone
Microsoft a dezvăluit Phi-3 Mini, o versiune simplificată a modelelor de inteligență artificială, adaptată pentru dispozitive cu putere de procesare redusă, precum smartphone-urile și...
Exploatarea sezonierilor români în Europa: "Este o loterie / Contractul este acolo doar ca să nu zici că nu-l ai"
Exploatarea sezonierilor români în Europa: "Este o loterie / Contractul este acolo doar ca să nu zici că nu-l ai"
În toată Europa, munca agricolă este dependentă de migrație. Încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, sezonierii români mergeau la culesul recoltelor în Spania sau Italia. Intrarea...
#insolventa, #rompetrol, #downstream , #Insolventa