Criza politica fura startul marilor proteste sociale

In ajunul protestelor sindicale, cu noua lege a educatiei care sa reformeze sistemul subrezit de abandonuri, cu spitalele asteptandu-si falimentul si mai ales cu o societate neformata, criza politica suspenda socialul, fortat astfel sa mai astepte timpul marilor solutii, transmite NewsIn.

Luni, sindicatele ies in strada, dupa tatonari prelungite cu un sistem blocat la nivel de raspunsuri, si cu atat mai mult la cel de solutii. Scolile se inchid pentru o zi, la fel ghiseele institutiilor bugetare. Inainte insa de a se pune singura intre paranteze, societatea a fost suspendata, temporar, de catre proprii ei administratori.

Cu un pas inaintea crizelor populare, depasind in intensitate ruinarea celor care nu mai reusesc sa isi achite creditele bancare, mimand intaietatea in fata celor care nu au demisionat inca din functiile civice, clasa politica isi face jocurile de putere, unele inteligent construite, altele prinzand momentul oportun.

De la centru pana la periferii, structurile de putere se cutremura, cu un guvern ramas minoritar si cu interimate la patru dintre ministerele vitale in acest moment, educatia, sanatatea, ordinea publica si munca.

Tumultul de la Bucuresti se transforma in mici seisme in teritoriu, unde prefecturile, adica acele institutii care asigura, macar simbolic, legatura dintre periferii si centru, isi schimba sefii, pe modelul celor de la guvernare.

La marginea politicului, societatea se mai aseaza o data la ceas de taina, numarandu-si pierderile.

De la un stat suprapus brutal peste societate, in epoca comunista, la 20 de ani de la caderea vechiului regim, despartirea, democratica in definitie, a societatii de stat a devenit absoluta, fara sa existe cineva care sa isi mai asume medierea.

In practica, statul s-a opus acum societatii, ignorand-o in temeiul campaniei electorale care urmeaza. Comunitatea de cetateni, simbolic absenta din orice discurs, sta pe margine, ca un spectator dezarmat, de vreme ce niciunul dintre razboaiele politice nu ii este propriu.

Despre criza oamenilor de rand ori despre destructurarea educatiei, a sanatatii si a sigurantei publice, se va vorbi, fara doar si poate, din prima zi de campanie oficiala. Atunci, insa, se va vorbi doar despre marii vinovati, mereu ceilalti.

Pana atunci, dascalii se vor mai umili o data in fata parintilor, cersind bani pentru tabla de clasa ori pentru banci, pacientii se vor ridica din patul subrezit de spital, pentru a cauta pe cont propriu medicamente si pansamente, contibulabilii onesti isi vor accepta esecul in fata bancilor pe care nu le mai pot achita, iar noi ceilalti, cati mai suntem, vom tine in spate vietile a milioane de pensionari, copii si someri, asteptandu-ne randul.

Revendicarile sindicale raman, astfel, prima mare problema a noului guvern minoritar, in care, exceptand doi dintre ministri, toti ceilalti sunt de doua ori mai ocupati ca inainte, avand cate un minister in plus de administrat.