Romania are datorii de 138,8 miliarde lei

Marti, 22 Septembrie 2009, ora 14:50
1643 citiri
Romania are datorii de 138,8 miliarde lei

Datoria publica totala a Romaniei a crescut pana la 31 iulie cu 26,5% fata de finalul anului trecut, la 138,83 miliarde lei (32,9 miliarde euro), reprezentand 27,92% din produsul intern brut (PIB) revizuit pentru acest an, arata datele publicate, marti, de Ministerul Finantelor Publice (MFP) si citate de NewsIn.

In august, Guvernul si-a revizuit in scadere estimarea privind valoarea nominala a produsului intern brut din acest an la 497,325 miliarde lei, la o scadere a economiei cu 8,5%.

La sfarsitul anului trecut, datoria publica totala era de 109,75 miliarde lei si reprezenta 21,78% din produsul intern brut din 2008, potrivit datelor Finantelor.

La 31 iulie, 59,29% din datoria publica era in lei, 31,33% era denominata in euro, iar 9,38% in alte valute.

MFP nu mai prezinta detaliat tipurile de instrumente in care a fost contractata datoria publica.

Fata de sfarsitul lui 2008, ponderea datoriei publice guvernamentale in totalul datoriei a urcat cu 1,58 puncte procentuale, de la 91,58% la 93,16%, in timp ce datoria publica locala reprezenta 6,84% din datoria totala la sfarsitul primelor sapte luni din acest an.

Ponderea datoriei negociabile a urcat la 39,3% la finalul lunii iulie, de la 25,7% in decembrie 2008, restul fiind datorie ne-negociabila.

De la inceputul acestui an si pana la finalul lunii iulie, MFP s-a imprumutat cu 60,67 miliarde lei, din care 48,39 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat pe piata interna, 450 milioane lei prin instrumente de cash management, contractate pe termen foarte scurt, si 11,83 miliarde lei prin imprumuturi de stat, contractate direct in cea mai mare parte.

Potrivit Finantelor, din totalul titlurilor emise de stat aflate in derulare la 31 iulie, de 40,895 miliarde lei, 69,76% aveau scadenta pe termen scurt - de mai putin de un an, 14,64% erau pe termen mediu - intre 1 si 5 ani, iar 15,6% urmau sa ajunga la scadenta peste mai mult de 5 ani.

"Valoarea medie a scadentei ramase pentru titlurile de stat active la 31 iulie 2009 este de 1,2 ani", mai anunta MFP.

Finantele au precizat ca datele privind datoria publica la 31 iulie sunt operative.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#datorie, #finante, #finantelor, #miliarde, #ministerul, #pib, #publice , #Datorii