Restantele la creditele de peste 20.000 lei s-au dublat in 2010

Luni, 07 Februarie 2011, ora 16:36
1323 citiri
Restantele la creditele de peste 20.000 lei s-au dublat in 2010

Restantele persoanelor fizice si juridice cu cel putin un credit de peste 20.000 de lei s-au dublat pe anul trecut, la 15 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a intarzierilor erau de peste 90 de zile la finele lunii decembrie, mai mult decat dublu fata de perioada similara din 2009, potrivit BNR, informeaza Mediafax. 

Restantele cu termen de intarziere de peste 90 de zile totalizau de 12,3 miliarde de lei si reprezentau 81% din totalul intarzierilor la plata, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB)prezentate de BNR.

Astfel, atat valoarea, cat si ponderea acestora au crescut fata de luna decembrie 2009, cand totalizau 5,38 miliarde de lei si reprezentau 68% din totalul intarzierilor la plata de la acea data.

Cresterea restantelor a ridicat ponderea acestora in totalul sumelor datorate la 6,34%, aproape de doua ori peste nivelul raportat la sfarsitul anului 2009, de 3,46%.

Concomitent cu cresterea restantelor, numarul debitorilor care au restante a crescut cu circa 8% pe parcursul anului trecut, la 218.400, in conditiile in care numarul total de persoane fizice si juridice cu cel putin un credit s-a redus cu 3%, la 957.206.

Pe fondul crizei economice a crescut si numarul firmelor aflate in reorganizare sau lichidare, ceea ce a condus la o crestere semnificativa a sumelor restante pentru imprumuturile acordate acestora de catre banci.

In cazul debitorilor aflati in reorganizare, restantele la credite s-au triplat, de la 190 de milioane de lei in decembrie 2009 la 585 milioane de lei la finele anului trecut.

Pentru firmele aflate in lichidare, datoriile cu termenul de scadenta depasit au fost de 484 milioane lei in decembrie, dublu fata de nivelul de 253 milioane lei in perioada similara a anului precedent.

In decembrie erau 247 de firme aflate in reorganizare si 672 de firme care erau in proces de lichidare, in ambele cazuri numarul acestora fiind semnificativ mai mare comparativ cu ultima luna din 2009.

Creditele acordate si angajamente asumate de institutiile de credit au crescut termeni anuali cu 1,2% in decembrie, la 269,6 miliarde de lei, dintre care 85,7 miliarde de lei au fost acordate persoanelor fizice si 78,6 miliarde de lei in sectorul serviciilor. 

Câți bani au plătit în 2024 locuitorii sectoarelor Capitalei pentru a acoperi datoria locală. În Sectorul 1, cetățenii nu au mai fost informați de 2 ani despre împrumuturi
Câți bani au plătit în 2024 locuitorii sectoarelor Capitalei pentru a acoperi datoria locală. În Sectorul 1, cetățenii nu au mai fost informați de 2 ani despre împrumuturi
Nu doar statul român se îndatorează pentru a putea funcționa, ci și administrațiile locale. Ziare.com a analizat situațiile puse la dispoziție de primăriile de sector despre datoria...
Inflația încă are colți. Ratele românilor scad ușor, dar BNR amână o nouă relaxare din cauza riscurilor. Economist: „Nu toate dobânzile reacționează la fel”
Inflația încă are colți. Ratele românilor scad ușor, dar BNR amână o nouă relaxare din cauza riscurilor. Economist: „Nu toate dobânzile reacționează la fel”
Românii care au credite au de plătit mai puțin în ianuarie, după scăderea unui indicator de referință. Exemplele de calcul arată că, la un credit nou de 70.000 de euro pentru un...
#restante, #credite, #bnr, #restante persoane fizicice, #debitori, #firme in lichidare , #Datorii

Curs valutar

1 EUR = 4.9759 RON

0.0010

1 USD = 4.8284 RON

-0.0063
  1. Cum își fac unii români poliţe RCA mai ieftine. Plătesc şi cu 1.500 de lei mai puțin
  2. Economist, fost director de bancă, despre creditele românilor: "Nu este o idee bună să rambursezi mai repede"
  3. Tragedia din spatele site-urile chinezești cu haine ieftine. La ce condiții inumane sunt supuși muncitorii din „Satul Shein”
  4. Cum a reușit o tânără care lucra într-o multinațională să-și transforme pasiunea în afacere de succes: „Cât timp eram angajată, le duceam colegilor mei prăjituri"
  5. Facturi de coșmar după majorarea prețului la gaze. Pentru un apartament cu 3 camere vom plăti 1.000 de lei, iar pentru o casă peste 2.000 de lei
  6. Planul ministrului de Finanțe pentru a reduce foarte mult tranzacțiile cash. „S-a gătat democrația, plățile vor fi limitate până la eliminare”
  7. Cum a eșuat proiectul unui parc fotovoltaic de 40 de milioane de euro, din fonduri europene. Se vinde la mai puțin din jumătate din preț
  8. Ce tăieri salariale vor fi în 2025. Panică în industria IT
  9. SUA, mutare-șoc care-l lovește în plin pe Putin: Sugrumă cel mai important domeniu din Rusia
  10. SUA strâng lațul în jurul lui Putin: America lovește două mari puteri prietene cu Rusia