Planul de reorganizare al Tina R, gata pana la finele anului

Joi, 20 Octombrie 2011, ora 16:36
1780 citiri
Planul de reorganizare al Tina R, gata pana la finele anului

Planul de reorganizare al lantului de magazine Tina R ar putea fi depus pana la finalul anului si va prevede reducerea datoriilor, precum si masuri de redresare a activitatii si de optimizare a costurilor prin inchiderea magazinelor neprofitabile, dar si deschiderea altora noi.

Totodata, planul cuprinde si renegocierea contractelor de inchiriere a spatiilor comerciale.

"Casa de Insolventa Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Tina R Distributie SA, lucreaza impreuna cu societatea la planul de reorganizare, care ar putea fi depus pana la finalul anului, in functie de definitivarea tabelului de creante si rezolvarea posibilelor contestatii. Termenul de depunere a declaratiilor de creanta a fost stabilit de instanta pentru data de 7 iulie 2011", a anuntat joi casa de insolventa.

Tina R isi va continua activitatea sub supravegherea creditorilor

Procedura de insolventa s-a deschis la cererea Tina R Distributie SA in data de 23 septembrie 2011, societatea manifestandu-si intentia de a propune un plan de reorganizare prin care activitatea sa sa fie redresata.

Potrivit reprezentantilor CITR, in actuala realitate economica, procedura de reorganizare este cea care satisface cel mai bine interesele atat ale creditorilor, cat si ale debitoarei. Astfel, creditorii au posibilitatea de a cunoaste cuantumul si modalitatea de achitare a creantei (date care vor fi cuprinse in programul de plati al planului de reorganizare), iar debitoarea isi continua activitatea sub supravegherea administratorului judiciar.

Sursa de venit pentru achitarea datoriilor va veni din continuarea activitatilor

"Principalele masuri care vor fi prevazute in planul de reorganizare vor privi redresarea activitatii si optimizarea costurilor prin inchiderea magazinelor neprofitabile si deschiderea altora noi, renegocierea contractelor de inchiriere a spatiilor comerciale etc.

Totodata, principala sursa de venit pentru achitarea datoriilor va fi rezultata din continuarea activitatii societatii. Insa, raportat la pasivul inscris la masa credala, pentru obtinerea veniturilor necesare achitarii datoriilor societatii vor putea fi identificate si alte surse", a precizat Vasile Godinca-Herlea, senior partner la Casa de Insolventa Transilvania.

Societatea detine in prezent noua magazine proprii deschise in importante centre comerciale din Romania. In ceea ce priveste posibilitatea deschiderii de noi magazine, aceasta se va face fie direct de catre societatea Tina R, fie prin parteneriate cu alte societati.

Noi investitori ar putea intra in actionariat

Potrivit reprezentantilor CITR, nu este exclusa intrarea in actionariat a unor noi investitori, insa acest lucru se va decide dupa definitivarea tabelului creditorilor, pentru a se cunoaste cu exactitate cuantumul pasivului de achitat prin planul de reorganizare.

CITR este o casa de insolventa, reprezentand un liant intre debitoare si ceilalti participanti in procedura (institutii publice, creditori bugetari, banci si furnizori de utilitati sau de alte materii prime). Compania detine birouri in Bucuresti, Cluj, Alba Iulia, Arad, Brasov, Iasi, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Timisoara din portofoliul companiei facand parte nume importante precum Leonardo, Flanco, Diverta, Tiago Malls, Boom, Fortus Iasi, etc. CITR a gestionat pana in prezent un numar aproximativ de 500 de dosare de insolventa sau lichidare voluntara, la nivelul intregii tari.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#Tina R insolventa, #Tina R plan reorganizare, #Casa de Insolventa Transilvania , #Datorii