Electroputere Craiova va concedia 150 de angajati, aproape 20% din total

Miercuri, 16 Octombrie 2013, ora 09:03
2073 citiri
Electroputere Craiova va concedia 150 de angajati, aproape 20% din total

Electroputere Craiova (EPT) va concedia in urmatoarele sase luni 150 de angajati, reprezentand aproape 20% din cei 800 de salariati pe care ii avea la finalul primului semestru.

"Incepand cu 01.10.2013 si pana pe 01.04.2014, s-a trecut la efectuarea de concedieri colective a unui numar de 150 de salariati cu respectarea procedurilor legale si a contractului colectiv de munca", se arata intr-un comunicat transmis, marti, de Electroputere Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Compania nu precizeaza motivele pentru care va face concedierile colective.

Electroputere a mai recurs la disponibilizari in anii anteriori, cele mai recente concedieri fiind in a doua parte a anului trecut, cand au plecat 350 de angajati.

Firma saudita Al-Arrab Contracting Company Limited a cumparat Electroputere in 2007. La acea data, Electroputere avea aproximativ 2.500 de angajati.

Anul 2000 a fost ultimul incheiat pe profit de Electroputere, de atunci compania inregistrand pierderi in valoare cumulata de peste 923 milioane lei.

Compania din Craiova a renuntat la productia de locomotive in primavara anului trecut, iar omul de afaceri Gruia Stoica a cumparat la finele anului trecut divizia de productie locomotive a Electroputere.

Uzina a ramas, astfel, cu doua divizii de productie, respectiv masini electrice rotative si transformatoare de putere, si o divizie de servicii generale.

Electroputere a consemnat in primul semestru pierderi de 29,6 milioane lei, in scadere cu 9% fata de rezultatul negativ din primele sase luni din 2012, de 32,6 milioane lei. Cifra de afaceri a scazut cu 11,9% in perioada analizata, de la 64,6 milioane lei la 56,9 milioane lei.

Cel mai recent transfer cu actiunile Electroputere a fost realizat marti, cand pretul a crescut cu 3,08%, la 0,0067 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea Electroputere este de 2,2 milioane lei (506.000 de euro).

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#Electroputere Craiova, #concedieri Electroputere Craiova, #angajati Electroputere Craiova , #Concedieri