Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Ministerul Economiei: Privatizarea Cupru Min, reluata in conditii de transparenta

Ministerul Economiei: Privatizarea Cupru Min, reluata in conditii de transparenta


Ministerul Economiei anunta ca in perioada urmatoare va relua procesul de privatizare a Cupru Min in aceleasi conditii de transparenta si de participare nediscriminatorie, conform angajamentelor asumate fata de partenerii internationali.

Ministerul Economiei Comertului si Mediului de Afaceri (MECMA) sustine ca statul roman are nevoie de "parteneri seriosi, potenti si de buna credinta in procesele de privatizare".

Totodata, Ministerul Economiei precizeaza ca negocierile pentru semnarea contractului de privatizare a societatii Cupru Min s-au incheiat vineri, 6 aprilie, ora 24.00, fara ca partile sa ajunga la o intelegere. "Negocierile cu societatea Roman Copper s-au incheiat irevocabil, fara sa se realizeze tranzactia de vanzare a pachetului de actiuni", se mentioneaza in comunicat.

Potrivit MECMA, reprezentantii companiei Roman Copper nu au aderat la conditiile solicitate de catre statul roman, solicitari ce au vizat plata integrala a contractului, indeplinirea obligatiilor de mediu si clauzele referitoare la transparenta acestui contract.

"Negocierile au durat zece zile si au angrenat specialisti din Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, ANRM, OPSPI si Cupru Min. Intregul proces de privatizare a Cupru Min a fost unul transparent, incepand de la conditiile de participare, continuand cu procedurile de selectie a candidatilor si pana la licitatia internationala cu strigare", se mai spune in comunicat.

Ministerul Economiei precizeaza ca se va asigura ca activitatea societatii Cupru Min va continua in conditii optime, reprezentantii companiei incepand demersurile pentru obtinerea urgenta a autorizatiei de mediu. Ministerul Economiei precizeaza de asemenea ca incurajeaza investitiile in exploatarea resurselor pe principii avantajoase pentru statul roman.

Roman Copper a castigat licitatia organizata la 26 martie pentru privatizarea Cupru Min, oferind un pret de 200,7 milioane de euro. Cele doua parti au negociat pana vineri noapte, la ora 24.00.

Licitatia pentru vanzarea Cupru Min va fi reluata, intrucat negocierile dintre OPSPI si Roman Copper au esuat, investitorii nefiind de acord cu trei clauze la care statul nu a vrut sa renunte.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1267 ori