Cum se scurg banii de la Posta Romana

Luni, 09 Ianuarie 2012, ora 20:39
3679 citiri
Cum se scurg banii de la Posta Romana

Curtea de Conturi a constatat mai multe nereguli in activitatea Postei Romane care au generat prejudicii operatorului, printre cauze numarandu-se contractele incheiate cu Blue Air - 40,9 milioane de lei, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Alfa Medical Center.

In 2008, Posta Romana a incheiat un contract cu Blue Air Transport Aerian pentru furnizarea serviciilor de transport aerian in valoare de 44,84 milioane de euro (fara TVA), pentru o perioada de trei ani si jumatate.

"Cu toate ca suma (...) contractata de catre Posta Romana cu Blue Air era aferenta unui numar de 6 rute directe de zbor deservite de 6 avioane, in fapt, prin contractul incheiat, s-au contractat 4 rute de zbor deservite de 4 avioane, prin comasarea rutelor Timisoara-Bucuresti si Craiova-Bucuresti, respectiv Iasi-Bucuresti si Bacau-Bucuresti, conform anexei 1 la contract, fara corectarea in mod corespunzator a costurilor reale ca urmare a comasarilor mentionate", se spune in raportul Curtii de Conturi pe anul 2010.

Posta Romana a platit pentru zboruri neefectuate

In derularea contractului, Curtea de Conturi a constatat ca au fost facturate zboruri efectuate de 6 avioane pe 6 rute, desi ar fi trebuit facturate numai cursele efectuate de 4 avioane pe cele 4 rute de zbor.

"S-au acceptat si platit nelegal servicii de transport aerian neefectuate, producandu-se un prejudiciu estimat in suma de 40,9 milioane de lei (inclusiv TVA). Desi contractul cu Blue Air a fost incheiat in vederea asigurarii respectarii normelor de calitate pentru trimiterile de corespondenta prioritare, managementul defectuos al CN Posta Romana SA a condus la pierderi de 5,7 lei/trimitere postala rezultata din raportul unui trafic mediu de trimiteri postale de 509.767 si la pierderea rezultata din veniturile si cheltuielile aferente prestarii serviciului", se precizeaza in document.

Din compararea veniturilor realizate din trimiteri postale prin Blue Air in noiembrie 2008, in suma de 816.000 lei, costurile aferente au fost de 3,74 milioane de lei, rezultand o pierdere de 2,93 milioane de lei, fapt ce demonstreaza nerespectarea principiilor de economicitate, eficienta si eficacitate ale traficului aerian de corespondenta, se mentioneaza in raport.

"Plata sumei necuvenite de 40,9 milioane de lei efectuata de Posta Romana a influentat negativ rezultatele economice obtinute de catre aceasta in perioada septembrie 2008-2011", potrivit documentului.

In 2008, operatorul postal a inregistat un profit brut de 4,6 milioane de lei, dar a intrat pe pierderi in perioada 2009-2010, rezultatul negativ insumand 302,5 milioane de lei, la o cifra de afaceri care a depasit cu putin un miliard de lei anual, paotrivit datelor de la Ministerul Finantelor.

BERD a renuntat la un contract cu Posta Romana

In prima parte a anului 2007, Posta Romana si BERD au incheiat un contract de credit de credit de 50 milioane de euro pentru asigurarea finantarii constructiei unui centru de sortare corespondenta in Bucuresti si modernizarea unui centru similar din Cluj. Valoarea celor doua proiecte se ridica la 60 milioane de euro, din care Posta Romana urma sa contribuie cu 10 milioane de euro.

Curtea de Conturi a constatat "nedemararea proiectului de investitii din punct de vedere fizic" si efectuarea etapelor premergatoare licitatiei internationale pentru desemnarea furnizorului proiectului, cu toate ca Posta Romana a achitat 7,8 milioane de lei, din care 6,8 milioane de lei diverse comisioane aferente creditului.

"Din contributia proprie aferenta proiectului, Posta a achitat 737.000 lei (inclusiv TVA), reprezentand contravaloarea auditului pe anul 2007. In urma notificarii conducerii Postei de catre BERD, cu privire la neindeplinirea unor clauze prevazute in contractul de credit, actionarii operatorului au anulat suma neutilizata din credit, respectiv 49,88 milioane de euro", se spune in raport.

Curtea de Conturi a apreciat ca nu s-au respectat "principiile de economicitate, eficienta si eficacitate" a utilizarii fondurilor provenite din linia de credit BERD, in sensul efectuarii de plati aferente costului creditului (comisioane, taxe consultanta) fara utilizarea acestuia in vederea demararii, derularii si finantarii proiectului de investitii, plati ce se concretizeaza in prejudiciu pentru entitate.

Curtea de Conturi a constatat si nereguli referitoare la achizitia de echipamente tehnice

In perioada 2008-2010, Posta Romana a incheiat si derulat cu Alfa Medical Center SRL doua contracte de prestari servicii cu o valoare de 5,6 milioane de lei (fara TVA), pe 4 ani, si respectiv cu o valoare de 5,8 milioane de euro (fara TVA), pe 5 ani, avand ca obiect prestarea de servicii medicale.

Tariful aferent acestor servicii a fost stabilit tip abonament, plata efectuandu-se la numarul mediu de salariati din luna respectiva si nu la numarul persoanelor efectiv investigate, contractele astfel incheiate fiind realizate in proportie de 9,3% si respectiv de 3,5%.

"Procedandu-se astfel, entitatea a efectuat plati in suma estimata de 9,59 milioane de lei reprezentand plati fara contraprestatie", se precizeaza in raport.

Curtea de Conturi a mai constat nerespectarea prevederilor legale referitoare la achizitia unor servicii de intretinere si reparatii echipamente IT la nivelul sumei estimative de 30 milioane de lei, prin nejustificarea oportunitatii economice a acestei achizitii comparativ cu posibila achizitie a unor echipamente de tehnica de calcul noi si in garantie, precum si de posibilitatea efectuarii cu proprii angajati specializati in domeniul IT a serviciilor de intretinere si reparatii a echipamentelor pentru tehnica de calcul.

Controlul institutiei a scos in evidenta ca Posta nu a luat masurile de siguranta financiara necesare acoperirii riscului efectuarii unei viitoare plati a amenzii de 103,37 milioane de lei aplicata de Consiliul Concurentei, risc ce putea fi acoperit prin constituirea unui provizion cu aceasta destinatie.

"In vederea prezentarii situatiilor financiare intocmite pentru anul financiar 2010 cat mai fidel, precum si pentru acoperirea riscului platii amenzii, Posta Romana va analiza oportunitatea economico-juridica a constituirii unui provizion pentru riscuri si cheltuieli la valoarea de 103,37 milioane de lei", se mai spune in raport.

Cheltuielile sociale ale Postei Romane au depasit bugetul pe 2010

Institutia de control a mai constat ca Posta Romana a efectuat cheltuieli sociale in suma de 8,6 milioane de lei peste valorile maxime aprobate in bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2010.

De asemenea, in urma controlului, operatorul postal a notificat Promotional Interservice SA, in luna mai 2011, cu privire la suspendarea raporturilor contractuale in baza unui contract incheiat in 2008, al carui obiect consta in intretinere si reparatii de tip "full service" atat pentru masinile de francat, stampilat si obliterat, achizitionate in sistem leasing cat si pentru cele aflate in proprietatea Posta Romana SA.

De altfel, Curtea de Conturi a constat "nefundamentarea valorii estimative a contractului", care s-a ridicat la 9,72 milioane de euro, si alegerea nejustificata a procedurii de achizitie "negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare".

Decizia a condus la incheierea contractului de prestari servicii la tarife necompetitive in sensul ca, fiind singura oferta solicitata pentru aceasta achizitie, tarifele ofertate pentru serviciile achizitionate nu au avut ca baza tarifele practicate la acel moment pe piata serviciilor similare, se spune in raport.

In plus, recomandarea firmei producatoare a echipamentelor pentru utilizarea serviciilor prestate de firma agreata de catre acesta, respectiv Promotional Interservice, era doar o optiune, in piata existand si alti furnizori ai acestor tipuri de servicii.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#posta romana, #Posta Romana prejudicii, #Posta Romana Blue Air, #Posta BERD , #Companii Romania