Cum incurajam exporturile - analiza Golden Mind & Spirit

Duminica, 11 Martie 2012, ora 16:40
2015 citiri
Cum incurajam exporturile - analiza Golden Mind & Spirit

Deficitul comercial ar putea fi redus prin capitalizarea urgenta a Eximbank cu un miliard de euro pentru lansarea unor linii de creditare care sa sprijine companiile exportatoare. O alta varianta ar fi incurajarea exporturilor prin relaxare fiscala.

Comertul exterior a avut cel mai mare succes in 2011 in judetele puternic industrializate, arata o analiza a companiei Golden Mind & Spirit.

Bucurestiul, Ilfovul, Timisul, Clujul, Constanta, Prahova, dar si Argesul sau Bihorul au avut exporturi si importuri de ordinul miliardelor de euro, in 2011.

La polul opus, cu cea mai slaba activitate de comert exterior (sub 100 de milioane de euro) se regasesc judete cu un grad de industrializare mai redus, cum ar fi Gorj sau Mehedinti.

Expertii Golden Mind&Spirit atrag atentia asupra efectelor negative ale importurilor excesive care duc la scaderea productiei autohtone, asadar implicit la somaj si la consecinte sociale si economice nedorite.

Incurajarea exporturilor este o necesitate in acest moment in care exista riscul reintrarii in recesiune, iar motorul pe care l-ar constitui pentru economia romaneasca cresterea exporturilor nu poate fi inlocuit de nicio alta masura.

Solutii pentru incurajarea exporturilor

Doua din solutiile propuse de expertii Golden Mind&Spirit pentru incurajarea exporturilor sunt capitalizarea urgenta a Eximbank cu un miliard de euro pentru lansarea unor linii de creditare in vederea sprijinirii companiilor exportatoare pentru ca acestea sa-si poata sustine activitatea intre efectuarea comenzii si incasarea de plati.

O alta masura utila ar fi incurajarea exporturilor in cazul IMM -urilor prin relaxare fiscala. Daca orice IMM care exporta o marfa produsa in Romania ar avea reduse la jumatate taxele si impozitele aferente activitatii respective, accentul s-ar muta de pe importuri pe exporturi, potrivit calculelor Golden Mind&Spirit.

Judetele cu cel mai mare deficit comercial extern

Cele mai recente date centralizate de Institutul National de Statistica arata ca in primele zece luni din 2011 cele mai multe judete cu deficit comercial extern se regaseau in Moldova si in centrul tarii, ca si in zonele de granita.

Iata ce se mai vede pe harta comertului exterior al Romaniei, intocmita de Golden Mind&Spirit:

Cele mai mari excedente comerciale - situatii favorabile in care exporturile depasesc importurile - se regaseste in Arges, cu un plus de peste 1,2 miliarde de euro, Olt (+523 milioane de euro) si Timis (+342 miliarde de euro);

Cel mai mic excedent comercial a fost inregistrat in Gorj, cu 4,3 milioane de euro, potrivit Golden Mind&Spirit.

Cele mai mari deficite comerciale - situatii nefavorabile in care importurile depasesc exporturile - se intalnesc in Bucuresti, cu un decalaj de peste 7 miliarde de euro, Ilfov (aproape doua miliarde de euro) si Constanta (828 de milioane de euro);

Cel mai mic deficit comercial a fost inregistrat in Cluj, cu doar 7,5 milioane de euro.

Cele mai mari exporturi au fost livrate din Bucuresti (6,2 miliarde de euro), Arges (3,7 miliarde de euro), Constanta (1,9 miliarde de euro), Bihor (1,8 miliarde de euro) si Brasov (1,5 miliarde de euro).

Cele mai mici exporturi au fost trimise din Gorj (sub 50 de milioane de euro).

Cele mai voluminoase importuri au fost aduse in Bucuresti (13 miliarde de euro), Ilfov (3 miliarde de euro), Constanta (2,7 miliarde de euro) si Cluj (1,8 miliarde de euro).

Cele mai mici importuri au fost consemnate in Gorj (45,2 milioane de euro).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

”România nu este oaia neagră a Europei”. Un fost ministru de Finanțe descrie poziția țării noastre în relație cu marile deficite globale VIDEO
Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra...
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus Pad Go, tableta de buget cu specificații excelente. La ce preț este oferită
OnePlus a introdus pe piață o nouă tabletă, OnePlus Pad Go, o versiune mai accesibilă a modelului OnePlus Pad. Cu un preț de pornire de aproximativ 230 EUR în Europa, tableta promite să...
#incurajare exporturi, #reducere deficit comercial, #analiza Golden Mind Spirit , #Companii Romania