Basescu vrea prioritate pentru firmele romanesti la Deveselu

Luni, 21 Mai 2012, ora 08:53
1451 citiri
Basescu vrea prioritate pentru firmele romanesti la Deveselu

Presedintele Traian Basescu a declarat, duminica, ca spera ca firmele romanesti sa aiba acces "cu prioritate" la contractele cu Armata SUA pentru constructia si logistica bazei de la Deveselu, unde vor fi instalate elementele scutului antiracheta.

"In luna iunie veti vedea Armata americana facand oferte publice, explicand intai mecanismul in doua sesiuni de pregatire a agentilor economici, a firmelor, una la Bucuresti si una la Caracal. Deci, firmele vor putea sa vina, nu le exclude nimeni, sa speram ca romanii vor da oferte bune pentru a deveni furnizori.

E atata logistica la construirea unei astfel de baze si apoi la exploatare. Deci da, firmele romanesti vor avea acces si sper sa il aiba cu prioritate pentru ca sunt de acasa, ar trebui sa dea cele mai bune oferte", a declarat presedintele Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Chicago.

Armata SUA a anuntat la inceputul saptamanii ca va organiza pe 13 si 14 iunie doua evenimente de informare, la Bucuresti si Caracal, a firmelor interesate sa participe la constructia si contractele de prestari servicii pentru baza de la Deveselu.

"Corpul de Geniu al Fortelor Terestre ale Statelor Unite din Europa (USACE), in colaborare cu Agentia de Aparare Antiracheta - US Missile Defense Agency (MDA), Comandamentul European al Statelor Unite - US European Command (EUCOM) si Fortele Navale ale SUA (US Navy), vor organiza doua conferinte intitulate 'Zilele Industriei in Romania", mentioneaza un anunt transmis MEDIAFAX de Ambasada SUA.

Potrivit Ambasadei SUA, preselectia este deschisa atat firmelor din Romania, SUA, cat si din alte tari, la fel ca in cazul lucrarilor efectuate la baza de la Mihail Kogalniceanu sau la noul sediu din zona Baneasa al misiunii diplomatice americane de la Bucuresti.

Obiectivul acestor conferinte este de a oferi informatii cu privire la cadrul general, necesitatile de infrastructura si facilitati, precum si la oportunitatile de afaceri in domeniile constructii si prestari servicii in vederea dislocarii unor elemente ale sistemului de aparare antiracheta al SUA la Deveselu, Romania, in perimetrul bazei militare existente apartinand Ministerului Apararii Nationale al Romaniei.

USACE anticipeaza ca in final se vor aproba doua contracte. Unul va include toate facilitatile MDA, care va cuprinde toate lucrarile de infrastructura pentru intreaga suprafata a perimetrului military american. Deoarece acest contract va contine unele informatii clasificate, contractorul general al acestuia va fi obligat sa detina o autorizatie de securitate.

Cel de-al doilea contract va include toate facilitatile Fortelor Navale ale SUA, cu o infrastructura mai redusa in perimetrul elementelor sistemului de aparare antiracheta al SUA, iar pentru acest contract nu va fi nevoie pentru contractorul general sa detina o autorizatie de securitate.

Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Noutăți despre lansarea smartphone-ului Pixel 8a: prețuri și specificații dezvăluite
Cu ocazia conferinței Google I/O 2024, noua versiune a smartphone-ului Pixel, modelul 8a, face deja valuri înainte de lansarea oficială, datorită unei prezentări video neoficiale care...
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar Phone, primul smartphone dedicat posesorilor de mașini electrice? Ce știe să facă
Polestar, producătorul suedez de mașini electrice, a intrat pe piața dispozitivelor mobile lansând Polestar Phone, un smartphone conceput special pentru posesorii de mașini electrice....
#firme romanesti Deveselu, #scurt antiracheta Deveselu, #contracte firme romanesti Deveselu, #Traian Basescu summit Chicago , #Companii Romania