Barometrul afacerilor de familie din Romania: O treime din ele au trecut deja pe mana copiilor

Joi, 22 Octombrie 2015, ora 11:15
1923 citiri
Barometrul afacerilor de familie din Romania: O treime din ele au trecut deja pe mana copiilor
Foto: Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania

29% dintre afacerile romanesti de familie cu venituri de peste 1 milion de EUR au realizat cu succes trecerea la a doua generatie de antreprenori, in timp ce 67% dintre acestea continua sa fie conduse de fondatori si se pregatesc pentru succesiune, conform studiului EY "Barometrul afacerilor de familie din Romania - 2015".

"Barometrul afacerilor de familie din Romania" este primul studiul EY Romania dedicat afacerilor locale de familie. 699 oameni de afaceri au raspuns in perioada 17 septembrie-1 octombrie 2015 chestionarului online, dintre acestia 400 de actionari, presedinti sau membri ai Consiliului de Administratie, CEO, COO sau CFO intr-o afacere de familie. Dintre cei 400, 90 conduc afaceri de familie cu cifra de afaceri ce depaseste 1 milion de EUR.

Daca la nivel local, 32% dintre afaceri sunt conduse de lideri din a doua sau a treia generatie, la nivel global, 53% dintre afacerile de familie sunt conduse de antreprenori care au preluat business-ul de la generatiile anterioare, conform unui alt studiu1 EY.

Proprietarii - responsabili pentru succesiunea la urmatoarea generatie de lideri

La nivel global, Consiliul de Administratie este identificat cel mai des ca responsabil pentru realizarea succesiunii (44%), urmat de proprietari si CEO. In Romania, proprietarii sunt responsabili pentru acest proces in 76% dintre cazuri, urmati de CEO (15%) si Consiliul de Administratie (9%).

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY Romania spune ca "Succesiunea de la o generatie la alta de antreprenori este un aspect critic pentru afacerile de familie. 50% din afacerile de familie reusesc succesiunea la a doua generatie si doar 20% realizeaza cu succes trecerea la a treia generatie. Reprezentantii afacerilor de familie cu venituri de peste 1 milion de EUR care au raspuns chestionarului nostru au mentionat ca exista o persoana sau mai multe care se ocupa de succesiune, ceea ce demonstreaza ca afacerile romanesti inteleg importanta acestui proces."

3-5 ani in afara firmei - experienta profesionala ceruta de fondatori pentru angajarea membrilor familiei

Pentru a se angaja in firma, este recomandabil ca membrii de familie sa castige experienta profesionala in afara companiei.

Intervalul optim indicat de 69% dintre afacerile romanesti de familie cu venituri de peste 1 milion de EUR este de 3-5 ani de munca in alte companii.

La nivel global, afacerile de familie impun in medie trei ani de experienta profesionala in afara firmei inainte ca tinerii membri de familie sa se alature afacerii intr-o pozitie de management.

Mai multi barbati in echipa de top management

In 61% dintre cazuri, in echipa de top management lucreaza doi membri de familie, barbatii fiind cu 46% mai bine reprezentati decat femeile la nivelul tuturor afacerilor de familie care au raspuns chestionarului.

In acelasi timp, sunt mai multe companii in care una sau doua femei sunt implicate la nivel de management, dar, de obicei, in firme in care lucreaza in top management si doi sau mai multi barbati din familie.

Mai putine femei membre de familie angajate in afacere

Situatia se pastreaza si in privinta angajatilor membri de familie, dar diferentele se micsoreaza. Astfel, in afacerile de familie de peste 1 milion de EUR lucreaza cu 16% mai multi barbati fata de femei si cu 30% mai multi in toate afacerile de familie.

In majoritatea afacerilor de familie de peste 1 milion de EUR lucreaza peste doi barbati membri de familie, dar cel mult o femeie.

Etica in afaceri, mai importanta decat calitatile de leadership

Etica in afaceri este considerata cel mai important aspect in formarea noii generatii de antreprenori (61%), urmata de calitati de leadership (55%) si antreprenoriat (51%).

La nivel global, etica in afaceri a intrunit 59% dintre optiunile antreprenorilor, urmata de asemenea de leadership (58%) si antreprenoriat (55%). Atat in studiul la nivel local, cat si in cel global, pe locurile 4 si 5 s-au situat strategiile de crestere a afacerii si guvernanta afacerii de familie.

Comunicarea in cadrul afacerii de familie

Dintre afacerile de familie cu venituri de peste 1 milion de EUR, 82% organizeaza intalniri regulate ale familiei pentru a discuta probleme de business, cele mai multe dintre ele intalnindu-se in acest scop de trei ori pe an.

La nivel global, familiile cu afaceri organizeaza astfel de intalniri in proportie de 90%, "Doar 18% dintre familiile cu afaceri de peste 1 milion de EUR care au raspuns chestionarului nu se intalnesc in mod regulat pentru a discuta aspecte de business, majoritatea intalnindu-se destul de des: 10% dintre ele se intalnesc zilnic, iar 8% saptamanal.

Comunicarea constanta intre membrii de familie pe marginea problemelor de business creste gradul de implicare si responsabilizare in jurul afacerii. De asemenea, aceasta comunicare sustine performantele afacerii, crescand viteza de reactie la schimbarile din piata", spune Alexandru Lupea, Partener si Strategic Growth Markets Leader, EY Romania.

Structuri de guvernanta familiala

Afacerile de familie din Romania nu au constituit in general structuri de guvernanta familiala formale.

Doar 3% dintre acestea au adoptat o Constitutie a Familiei, fata de 13% dintre afacerile de familie la nivel global, iar doar 9% din afacerile de familie de peste 1 milion de EUR au adoptat o declaratie a misiunii familiei, fata de 56% la nivel global.

Cu toate acestea, 81% dintre cei care nu au adoptat nicio structura de guvernanta familiala nu planuiesc sa creeze nici in viitor o astfel de structura.

Cea mai des intalnita structura de guvernanta familiala este hotararea asociatilor in privinta transferului actiunilor (adoptata de 24% dintre afacerile de familie cu venituri de peste 1 milion de EUR), urmata de Codul de conduita (21%).

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Avertisment al experților. Se va declanșa criza mondială, Armageddonul financiar: Cine o provoacă
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu...
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Contradicțiile pieței de energie nucleară din România. Ministerul Energiei, într-un „du-te vino” față de reactoarele modulare mici de la Doicești
Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie...
#afaceri familie Romania, #s uccesiune afacere familie , #Companii Romania