Ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Oltenia

Miercuri, 05 Februarie 2020, ora 16:08
1795 citiri
Ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei pentru Complexul Energetic Oltenia
Foto: Pixabay

Guvernul Romaniei a aprobat, in sedinta de marti, Ordonanta de Urgenta prin care Complexul Energetic Oltenia primeste 1,2 miliarde de lei pentru achizitionarea certificatelor de dioxid de carbon aferente anului 2019, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Aceasta dupa ce, pe 30 decembrie 2019, Guvernul a aprobat un memorandum care prevede planul de masuri necesar achizitionarii certificatelor de emisii, cu care avea ca tema "Imputernicirea Ministerului Finantelor Publice sa acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordarii unui imprumut din Trezorerie in valoarea de 1.200 milioane lei Societatii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare dupa parcurgerea etapelor prevazute de legislatia aplicabila privind ajutoarele de stat si dupa obtinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene".

Tot atunci a fost aprobata transmiterea documentatiei de prenotificare si notificarea catre Comisia Europeana a propunerii Romaniei de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, urmand ca in termen de 6 luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie sa ramburseze imprumutul acordat, fie sa prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri il va notifica Comisiei Europene in vederea obtinerii unui ajutor de stat pentru restructurare.

In baza memorandumului, Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri a inaintat Consiliului Concurentei, in data de 16 ianuarie 2019, documentatia de prenotificare catre Comisia Europeana a propunerii Romaniei de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia.

"Acordarea ajutorului de stat va permite companiei sa-si continue activitatea, in paralel cu implementarea unui ambitios program de decarbonare si de restructurare care sa conduca la diversificarea mixului energetic al companiei, prin implementarea unor proiecte de trecere de pe carbune pe gaze si surse regenerabile de energie", se mai arata in comunicat.

Conform angajamentelor asumate, CEO va trebui sa aiba in vedere urmatoarele investitii majore: constructia a trei parcuri fotovoltaice cu o putere instalata totala de circa 300 MW pe depozitele de zgura si cenusa inchise aferente termocentralelor Rovinari, Turceni si Isalnita; constructia unui bloc nou in cogenerare de 200 MW pe gaz natural la SE Craiova, constructia unui bloc de 400 MW pe gaz natural la SE Turceni, precum si constructia a 2 blocuri de 400 MW pe gaz natural la SE Isalnita, in paralel cu eficientizarea activitatilor de exploatare si producere.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
China folosește inteligența artificială pentru a influența alegerile din SUA
Potrivit unui raport recent publicat de Microsoft Threat Analysis Center (MTAC), atât China cât și Coreea de Nord intensifică eforturile de a influența procesul electoral din Statele Unite ale...
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk vrea să-i taxeze pe utilizatorii care postează și dau ”like-uri”
Elon Musk, cunoscut pentru abordările sale inovative și adesea controversate în tehnologie, a avut în vedere transformarea platformei de social media Twitter, acum redenumită X, într-un...
#ajutor de stat Complexul Energetic Oltenia , #Companii Romania