Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Angajatii Rompetrol Rafinare Petromidia anunta noi proteste

Angajatii Rompetrol Rafinare Petromidia anunta noi proteste


Reprezentantii Sindicatului Lucratorilor de pe Platforma Industriala Midia Navodari (SLPIMN) au anuntat ca vor protesta si marti, pentru a doua zi consecutiv, nemultumiti ca nu sunt primiti la negocierile noului Contract Colectiv de Munca.

Vasile Pascu, presedintele SLPIMN, a declarat ca aceste negocieri sunt purtate acum numai cu Sindicatul Petrochimistul, sindicat reprezentativ pe unitate, potrivit Legii 62 (reprezinta mai mult de 50% plus 1 din salariati).

"Noi nu stim ce se discuta, care sunt prevederile noului contract. Nu e vorba numai prima de vacanta, ci de toate prevederile contractului", a precizat Pascu, al carui sindicat reprezinta 480 de angajati, din totalul de circa 2.500. El a mai spus ca pe platforma industriala mai exista un sindicat, Vega, care, de asemenea, nu este chemat la negocieri.

"Am cerut in nenumarate randuri conducerii sa ne informeze despre ce se intampla. Nu am primit niciun raspuns", a declarat Pascu.

Cea mai importanta revendicare se refera la prima de vacanta, suspendata in 2011 pentru un an, cu acceptul tuturor celor trei sindicate. Acum, conducerea Rompetrol Rafinare a injumatatit valoarea acesteia, de la 4.000 de lei la 2.000 de lei, lucru cu care SLPIMN nu este de acord. Totusi, Pascu afirma ca circa 1.100 de angajati ar fi semnat modificarea.

O alta revendicare se refera la plata contravalorii a mai mult de jumatate din biletele de vacanta, potrivit Contractului Colectiv de Munca. Liderii de sindicat au subliniat ca in ultimii trei ani salariile in unitate nu au fost marite nici macar cu rata inflatiei, in timp ce alte drepturi le-au fost taiate.

Protestele vor continua pana pe 19 ianuarie. Ele sunt organizate in afara unitatii, timp de o ora pe zi. "Protestele vor inceta numai daca suntem chemati la negocieri", a afirmat Vasile Pascu.

Administratia a anuntat, luni, ca este deschisa dialogului constructiv cu angajatii. "Rompetrol este deschis dialogului constructiv cu toti angajatii sai, in masura in care cererile acestora sunt in acord cu legislatia in vigoare si nu pericliteaza stabilitatea financiara sau operationala a companiei", a anuntat compania, printr-un comunicat de presa.

In comunicat se mai afirma ca obiectivul principal al companiei a vizat in aceasta perioada economica dificila mentinerea locurilor de munca si a salariilor aferente, dar si optimizarea activitatilor, reducerea costurilor si finalizarea programului de crestere a capacitatii de rafinare la 5 milioane de tone, precum si alinierea intregii productii la standardele europene de calitate - Euro 5.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: NewsIn
Articol citit de 2364 ori