Victor Dragomirescu, omul care duce software-ul romanesc la un alt nivel

Sambata, 05 Iulie 2014, ora 00:00
6319 citiri
Victor Dragomirescu, omul care duce software-ul romanesc la un alt nivel

Romanian Software s-a nascut din visele si ambitiile unor tineri absolventi ai facultatii de matematica, povesteste Victor Dragomirescu, cel care fonda, in urma cu 12 ani, aceasta companie.

Steve Jobs este personajul care l-a inspirat mereu, cel de la care a invatat ca inovatia nu e o optiune pe scara succesului, mai ales in IT, explica antreprenorul, intr-un interviu acordat Business24.

Romanian Software este astazi lider pe piata din Romania in domeniul dezvoltarii si implementarii de solutii sofware in domeniul resurselor umane. In cei 12 ani de experienta de cand se afla pe piata din Romania, compania a oferit solutii pentru peste 400 clienti, primul fiind chiar Coca Cola.

Romanian Software este, in 2014, lider de piata pe segmentul dezvoltarii si implementarii de solutii software in domeniul resurselor umane. Cum s-a nascut aceasta companie in urma cu peste 12 ani si cum arata ea atunci?

Romanian Software s-a nascut din visele si ambitiile unor tineri absolventi ai facultatii de matematica. Ne-am dorit sa aducem in piata un produs care sa se faca remarcat prin calitate si flexibilitate si care sa aduca valoare adaugata beneficiarilor, sa le faca viata mai usoara si mai colorata.

Care a fost primul client si prima solutie creata impreuna cu echipa Romanian Software?

Primul client a fost Coca Cola pentru care am oferit o solutie customizata de salarizare.

Ati avut un mentor in lumea afacerilor? Cine v-a inspirat in modelul de business urmat de-a lungul anilor?

Mentor este mult spus, dar m-a inspirat intotdeauna Steve Jobs, am considerat impresionante abilitatile sale de leader si viziunea lui in business.

Anul acesta luati parte la o competitie cu doua dintre aplicatiile business dezvoltate de dumneavoastra. Spuneti-ne mai multe despre aceasta competitie, aplicatiile dumneavoastra si despre mizele ei.

Competitia este organizata de Romtelecom si urmareste sa identifice cele mai bune aplicatii de business din piata. Premiul oferit este o campanie de promovare in valoare de 30.000 euro, ca partener Romtelecom.

Noi am participat cu platforma Human Resources Planning, produsul nostru principal, care este singura platforma de acest fel din Romania, cu ajutorul careia se pot gestiona toate procesele de resurse umane din companii si cu o aplicatie mai noua, un calculator de venituri.

Ce companii internationale de IT mai participa la acest concurs?

Competitia s-a organizat la nivel local si international, noi am inscris aplicatiile in competitia locala, iar majoritatea participantilor la sectiunea internationala sunt dezvoltatori romani.

Ce ar insemna pentru compania dumneavoastra castigarea concursului Business Wall of Fame?

Castigarea concursului ar insemna o oportunitate binevenita de a deveni si mai cunoscuti in piata si o oportunitate de crestere in general.

Dumneavoastra personal sunteti unul dintre liderii mediului de afaceri romanesc. Cat de dificil a fost drumul pana aici?

In orice business este greu sa ajungi in top, cred ca in mod special in IT, pentru ca vorbim despre o piata in care totul este in continua schimbare, in care sa fii inovator nu e o optiune. Nu a fost usor sa ajungem aici, insa ceea ce a facut ca acest drum sa fie in egala masura placut au fost pasiunea, deschiderea fata de consumator si dorinta continua de perfectionare.

Mai aveti si alte proiecte de business sau va concentrati pe Romanian Software?

Romanian Software este un business in crestere, avem multe proiecte, imbunatatim in permanenta, prin urmare sunt dedicat companiei si proiectelor Romanian Software.

Va ramane timp si pentru activitatile personale?

Sigur, din activitatile personale si timpul petrecut cu familia imi iau resurse importante, in plus, sotia mea imi este partener si in business, fiind coordonator al serviciilor de externalizare salarizare si leasing de personal.

Daca ar fi sa realizati o aplicatie de gestiune a timpului pentru manageri si antreprenori de care sa va bucurati si dumneavoastra, cum ar arata ea?

Dar noi facem deja asta. Pentru ca ideea in sine a softului pe care il dezvoltam este sa eficientizeze procesele de HR din cadrul companiilor.

Cand procesele de HR sunt eficientizate si integrate, nu au de castigat doar cei din departamentul de HR, ci intreaga companie: salariatii care urmeaza fluxuri simple, managerii care sunt degrevati de responsabilitati administrative, compania care investeste tot acest timp castigat in dezvoltarea resurselor si in core business.

Human Resources Planning aduce valoare adaugata unui business, a fost ideea de la care am plecat si nu avem de gand sa ne oprim aici, vom veni mereu cu surprize placute catre beneficiarii aplicatiilor si serviciilor noastre.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#Victor Dragomirescu CEO Romanian Software, #Victor Dragomirescu business , #Companii IT