Uber vrea sa stranga 10 miliarde dolari in cel mai mai mare IPO din acest an

Miercuri, 10 Aprilie 2019, ora 11:59
1691 citiri
Uber vrea sa stranga 10 miliarde dolari in cel mai mai mare IPO din acest an
Foto: CC0 Creative Commons

Compania americana de ridesharing Uber Technologies Inc a decis sa incerce sa vanda actiuni de 10 miliarde dolari cu prilejul unei operatiuni de cotare publica initiala (IPO), urmand sa anunte in mod public joi inregistrarea ofertei, au declarat marti pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar.

Un IPO de 10 miliarde de dolari ar reprezenta unul dintre cele mai mari IPO-uri de tehnologie al tuturor timpurilor si cea mai mare de la listarea, in 2014, a gigantului chinez de comert electronic Alibaba Group.

Sursele citate de Reuters sustin ca Uber vrea sa obtina o evaluare cuprinsa intre 90 de miliarde si 100 de miliarde de dolari, influentat de performantele slabe ale actiunilor rivalului Lyft Inc dupa IPO-ul sau de luna trecuta. Anterior, bancherii de investitii au estimat ca Uber ar putea fi evaluat la 120 de miliarde de dolari insa cel mai recent compania a fost evaluata la 76 miliarde dolari.

Uber intentioneaza sa inregistreze joi IPO-ul la organismul de supervizare a pietelor bursiere din SUA (U.S. Securities and Exchange Commission) urmand ca peste doua saptamani sa demareze intalnirile cu potentialii investitori astfel incat actiunile sale sa inceapa sa se tranzactioneze la New York Stock Exchange in luna mai. Sursele adauga faptul ca aceste planuri pot fi modificate in functie de conditiile de pe piata.

Uber opereaza in peste 70 de tari. Pe langa serviciile de ridesharing, operatiunile sale includ inchirierea de biciclete si scutere precum si livrarea de mancare. Anul trecut Uber a realizat venituri de 11,3 miliarde dolari.

Compania Uber a fost fondata in 2009 in Statele Unite ale Americii. Uber activeaza pe piata din Romania din februarie 2015, in Bucuresti, si s-a extins in 2016 in orasele Cluj, Brasov si Timisoara. In Romania, Uber are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 in Bucuresti. Romania este a doua piata ca marime in regiunea central si est europeana, dupa Polonia, si a cincea din Uniunea Europeana.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#IPO Uber, #oferta publica initiala Uber , #Companii IT