Sectorul IT: 300.000 de locuri de munca, puse in pericol de modernizarea retelelor

Miercuri, 01 Mai 2013, ora 10:20
1927 citiri
Sectorul IT: 300.000 de locuri de munca, puse in pericol de modernizarea retelelor

Modernizarea retelelor pune in pericol 30% din locurile de munca din sectorul european al telecomunicatiilor, respectiv peste 300.000 de posturi, in urmatorii cinci ani, intunecand perspectivele deja negative ale pietei muncii.

"Operatorii europeni de telecomunicatii vor reduce probabil efectivele cu 30%, respectiv peste 300.000 de posturi in urmatorii cinci ani", a declarat Franca Salis Madinier, presedinte al sindicatului UNI Europa ICTS, care reprezinta angajati din telecomunicatii din 27 de tari, relateaza Bloomberg

In decurs de un deceniu, numarul angajatilor din sectorul telecomunicatiilor va scadea la jumatate, companiile urmarind sa elimine decalajul de eficienta in raport cu companiile nord-americane, anticipeaza un director de la o companie mare de telefonie, care nu a dorit sa isi faca publica identitatea din cauza sensibilitatii problemei locurilor de munca.

Astfel de restructurari intuneca imaginea deja negativa a pietei muncii in Europa, unde somajul a atins un nivel record de 12%. In Spania, 6 milioane de oameni nu au un loc de munca, iar somajuleste de 27%.

Cei mai mari operatori de telecomunicatii din SUA, AT&T, Verizon Communications si Sprint Nextel, au renuntat la aproape un sfert din angajati, din 2007.

In Europa, unde guvernele nu sunt de acord cu concedierile, operatorii s-au abtinut de la concedieri masive si au recurs la vanzari de active si la reducerea dividendelor, pentru cresterea profiturilor.

"La nivelul Europei, operatorii de telefonie deseori sunt cei mai mari angajatori si au un fel de obligatie morala sa nu reduca numarul de locuri de munca", a declarat Fabio Colasanti, insarcinat cu supravegherea politicii de telecomunicatii la Comisia Europeana, in perioada 2002-2010.

Ritmul concedierilor s-a accelerat odata cu programele de austeritate ale guvernelor europene. Telecom Italia a ajuns luna trecuta la un compromis cu sindicatele pentru eliminarea a 3.350 de posturi, respectiv 5% din forta de munca italiana.

Vodafone da afara 2.000 de angajati in 2013

Vodafone, al doilea mare operator wireless la nivel mondial, cu 86.000 de angajati in peste 30 de tari, va renunta in acest an la 2.000 de salariati in Italia, Spania si Germania.

In octombrie anul trecut, compania suedeza TeliaSonera a anuntat eliminarea a 2.000 de posturi in doi ani.

Analistii considera ca masuri precum cele de la Vodafone, de renuntare la sub 4% din forta de munca, sunt insuficiente, fiind probabile noi concedieri, odata ca operatorii trec de la retelele analogice, care au nevoie intretinere permanenta, la retelele cu fibra optica.

Astfel, circa 10.000 de angajati ai Deutsche Telekom ar putea fi concediati cand operatorul va trece pe retele cu fibra optica, considera Michael Schwemmle, analist la Input Consulting.

Deutsche Telekom, la care statul german detine o participatie de 32%, a redus forta de munca din Germania cu 10%, din 2008, la circa 118.800, la sfarsitul anului trecut.

HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
HoReCa, 1/5 din PIB – TradeVille
Evoluția Cifrei De Afaceri Din Comerțul Cu Ridicata Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a scăzut, in luna ianuarie, cu 20%...
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării a virat peste 286 de milioane de lei, pentru plățile restante din programul "Anghel Saligny"
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 286.390.685,13 lei, în vederea decontării facturilor pentru 237 de obiective finanţate prin Programul...
#angajati IT, #angajati IT concedieri, #Vodafone concedieri , #Companii IT