Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Listarea Facebook: Ce poti invata din esecul retelei de socializare pe Bursa

Listarea Facebook: Ce poti invata din esecul retelei de socializare pe Bursa


Actiunile Facebook au scazut cu 8% in sedinta bursiera de marti, iar capitalizarea companiei care opereaza cea mai mare retea de socializare din lume a coborat la 85 miliarde de dolari.

Desi listarea publica initiala s-a dovedit a fi un real succes pentru investorii care au reusit sa vanda actiuni in valoare de 9 miliarde de dolari, actiuni pe care le achizitionasera la un pret mai mic, oferta s-a dovedit a fi insa o dezamagire pentru cei care urmareau sa obtina profit de pe urma celei mai mediatizate listari publice initiale din ultimul deceniu.

Listarea Facebook a dat batai de cap Nasdaq, pentru care, evenimentul care urma sa fie unul dintre cele mai importante listari publice initiale ale bursei s-a transformat intr-un dezastru jenant.

Iata patru "invataturi" care ar trebui trase din debutul "ghinionist" al retelei de socializare pe Bursa, potrivit Business.time.com.

1.Bancile, in frunte cu Morgan Stanley, care s-au ocupat de listarea publica initiala, au facut estimari prea mari

Saptamana trecuta, in mijlocul pregatirilor pentru listarea celei mai importante retele de socializare, au aparut nenumarate rapoarte cu privire la cererea ridicata pentru Facebook. Acesta a determinat Morgan Stanley, una din cele mai importante 33 de banci care au participat la listare, sa creasca pretul pe actiune de la 28 la 38 de dolari si sa creasca numarul actiunilor vandute.

Ba mai mult, atat jurnalistii cat si analistii financiari au estimat o crestere a pretului actiunilor peste listarea publica initiala si la 46 de dolari.

Una dintre responsabilitatile aranjorilor operatiunii de listare este sa sustina pretul de la Oferta Publica Initiala, dar tocmai faptul ca Morgan Stanley si partnerii acestuia au fost obligati sa "poarte" o astfel de lupta in ultima ora de tranzactionare indica esecul. O explicatie ar fi aceea ca cererea "artificiala" a dezechilibrat piata.

2. Mecanismele financiare ale Facebook, incapabile sa sustina evaluarea

Daca Facebook a fost supraevaluata la 104 miliarde de dolari, atunci este supraevaluata si la 93 de miliarde. Investitorii mizeaza pe cresteri ale valorii actiunilor in urmatoarea perioada.

Cu un profit anual de 1 miliard de dolari, Facebook are inca o rata extrem de ridicata a pretului raportat la castiguri de 93 la 1, sunt de parere analistii financiari citati de business.time.com .

3.Nasdaq nu poate fi un "intrument" de incredere pentru listari publice initiale de o asemenea anvergura

Nasdaq a facut lobby foarte agresiv pentru a castiga oferta Facebook in defavoarea rivalului sau, NYSE Euronext, dar in ziua "cea mare" sistemele informatice nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor.

Listarea a fost amanata cu 30 de minute vineri, investitorii neprimindu-si confirmarile pentru tranzactiile efectuate. Acesta eveniment i-a facut pe acestia sa renunte sa efectueze si alte tranzactii, afectand astfel si valoarea actiunilor.

4. Investitorii individuali ar trebui sa stea departe de listari puternic mediatizate precum Facebook

Pentru listari de anvergura precum Facebook, micii investitori sunt sfatuiti sa stea deoparte intrucat astfel de listari se adreseaza in principal companiilor care urmaresc sa isi mareasca capitalul pentru a-si dezvolta propriile afaceri.

Evaluarea actiunilor Facebook a crescut atat de mult datorita unor fonduri de investitii, astfel incat in momentul in care actiunile s-au listat, acestea erau deja la un pret supraevaluat. Cu alte cuvinte, "aranjorii" mari ai licitatiei, au pariat pe pretul ridicat al actiunilor, lasand putin loc de manevra "micilor investitori".

"Listarea publica initiala functioneaza doar daca se pastreaza balanta intre micii si marii investitori", sunt de parere analistii financiari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1413 ori