Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Alibaba vs Yahoo: Chinezii rascumpara 20% din actiuni, pentru 7,1 mld dolari

Alibaba vs Yahoo: Chinezii rascumpara 20% din actiuni, pentru 7,1 mld dolari


Cel mai mare grup chinez de internet, Alibaba, va rascumpara 20% din participatia detinuta de Yahoo, pentru 7,1 miliarde de dolari.

Astfel, Yahoo va primi, in schimbul a 20% din actiunile grupului chinez, cel putin 6,3 miliarde de dolari in numerar si 800 de milioane de dolari in titluri cu drepturi preferentiale, potrivit reprezentantilor companiei, potrivit Bloomberg.

Gigantul american a cumparat in 2005 o participatie de 40% la Alibaba pentru un miliard de dolari. In timp, Yahoo a avut o capitalizare de piata de 49,2 miliarde de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

Jack Ma, care a facut avere odata cu ascensiunea internetului in China, pregateste Alibaba pentru listarea la bursa si estimeaza o crestere de 42% in acest an in dustria de cumparaturi online a Chinei. CEO-ul Alibaba detine aproximativ 7,4% din Alibaba Group.

Listata in 2007 la bursa, Alibaba a atras 1,5 miliarde de dolari prin oferta publica initiala. Pretul pe actiune in ziua listarii era de 1,74 dolari, iar in prima zi valoarea a crescut cu 192%.

La 1 martie, actiunile companiei se tranzactionau cu 1,70 dolari. Comparativ cu momentul lansarii, cand Alibaba avea 7.000 de angajati, in acest moment numarul a crescut pana la 12.858.

Veniturile Alibaba au crescut la 2,34 de miliarde de dolari in anul fiscal care s-a incheiat la 30 septembrie de la 1,3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit raportului anual al Yahoo in luna februarie. Compania chineza a inregistrat un profit de 268 de milioane de dolari, comparativ cu o pierderi de 10,7 milioane de dolari cu un mai devreme.

Marele grup Alibaba incearca de acum doi ani sa rascumpere pachetul de actiuni de la Yahoo.

Relatia dintre cele doua companii este tensionata, din cauza mai multor divergente care au pornit de la pozitionarea Yahoo in sprijinul Google in disputa dintre gigantul cautarilor online si guvernul chinez privind cenzura pe internet.

Managementul Yahoo a fost criticat dur de actionari in ultimii ani pentru ca nu a luat masuri de revigorare a declinului veniturilor din publicitate online in urma ascensiunii rivalilor Google si Facebook.

Majoritatea incasarilor obtinute din tranzactia cu Alibaba vor reveni actionarilor Yahoo.

Activele asiatice ale Yahoo - participatia la Alibaba si pachetul de 35% la Yahoo Japan controlat in parteneriat cu grupul telecom Softbank Corp - sunt considerate de departe cele mai valoroase detineri ale companiei.

Valoarea de piata a Yahoo! este, in prezent, de 20 miliarde de dolari. Yahoo este in prezent in cautare de modalitati de face a fata concurentei puternice din partea unor companii precum Google sau Facebook.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1349 ori