Alexandru Lapusan, Zitec: Am incercat, am gresit, am incercat din nou, pana a iesit bine

Sambata, 27 Septembrie 2014, ora 00:00
5174 citiri
Alexandru Lapusan, Zitec: Am incercat, am gresit, am incercat din nou, pana a iesit bine

Alexandru Lapusan a pus pe picioare compania Zitec in 2003, cu o investitie de sub 3000 de euro. In zece ani de zile a ajuns la o cifra de afaceri de 2,3 milioane de euro, iar pentru 2014 estimeaza o cifra de 4 milioane de euro.

Inceputul nu a fost unul dintre cele mai usoare, managerul confruntandu-se si el cu toate problemele micilor afaceri in Romania.

"Provocarea cea mai mare pentru noi, de cand ne-am deschis ca firma, este partea de recrutare. Este foarte dificil sa gasesti oameni buni in Romania, contrar mitului care spune ca toti romanii se pricep la IT. Sunt putini profesionisti si sunt putini oameni de echipa. Si cand vrei sa fie buni din punct de vedere tehnic, sa fie si 'fun' si sa se integreze si bine in echipa, este destul de dificil", mai spune Lapusan.

Zitec, de la inceputuri pana acum

Totul a inceput ca un proiect gandit de trei prieteni, iar dupa ani de investitii si strategii de succes, boardul de management include astazi sapte dintre colegii sai.

" (...) prin faptul ca zece la suta din actiuni au fost oferite catre cativa colegi din firma am arata, in primul rand, ca e o diferenta de viziune: noi nu credem in 'one man show' sau in firme de familie, ci vrem sa impartim ce avem cu cei care merita", explica acesta.

Omul de afaceri promoveaza o structura de lucru de tip "flat line", adica o structura "in care simti ca intr-adevar tu contezi acolo si ca poti sa vorbesti cand vrei cu CEO-ul firmei tale", explica Alexandru Lapusan, intr-un interviu acordat Business24.

Listarea la bursa, cea mai buna optiune

Intrebat daca s-a gandit vreodata sa vanda sau sa primeasca finantare pentru companie, Lapusan sustine ca l-ar atrage mai degraba o listare la bursa.

"Am fost abordati de-a lungul timpului de fonduri de investitii din Romania in acest sens, de asemenea acum este un program deschis de BVB prin care vor sa deschida o piata alternativa. Si il analizam. Pentru ca mai degraba asta m-ar atrage, o listare la bursa, pentru ca are multe avantaje.

In primul rand ne intereseaza ce putem sa oferim echipei. Si o prezenta pe o piata alternativa ofera posibilitatea sa trecem spre 'vesting' de actiuni pentru colegii nostri si sa le ofere o piata unde sa le poata tranzactiona. Astfel exista o motivare sa crestem valoarea firmei pentru ca si ei vor castiga din asta", a explicat omul de afaceri.

2014 aduce o noua imagine pentru Zitec

Saptamana aceasta a terminat un alt proiect drag sufletului sau: redesignul complet al birourilor Zitec din Phoenix Tower, un proiect ce include balansoare, hamace, taverna si un yaht, printre elementele creative.

Recunoaste ca in acest punct ideea sa il aduce intr-un oarecare spectru de comparatie cu Google. Singurul punct, de altfel.

"In mod sigur nu ne comparam cu ei, poate mai degraba ne uitam si vedem lucruri care nu ne plac si pe care vrem sa le evitam", spune antreprenorul.

Care este povestea intrarii dumneavoastra in lumea antreprenoriatului? Cum s-a nascut ideea Zitec?

Eu am inceput sa lucrez inca din timpul liceului si al facultatii cu joburi part time. Am inceput la Radio21 in clasa a 12-a iar in facultate mi-am luat al doilea job. Ulterior m-am stabilizat la un singur job, timp in care faceam si facultatea.

Nu am facut-o dintr-o presiune financiara, ci pentru ca, pur si simplu, mi se parea foarte interesant si voiam sa fac ceva care vedeam ca este util.

Pe mine m-a motivat foarte mult ca acele firme mi-au dat proiecte importante, desi eram un pusti, ca vedeam site-urile mele lansate, populare, campanii pe outdoor-urile din Bucuresti - ma motivau foarte mult si mi se parea mult mai interesant decat teoria pura din scoala.

Prin urmare, foarte repede dupa ce am terminat facultatea, desi aveam un job part-time foarte bine platit la vremea respectiva, intr-o firma americana, m-am lovit foarte usor de blocajele dintr-o astfel de firma. Initiative care nu sunt apreciate, compromisuri de tipul "produsul acesta nu este perfect dar il trimitem asa pentru ca trebuie sa-l trimitem azi", zone cu care eu nu am reusit sa ma impac.

Si atunci am incercat sa fiu realist, mi-am dat seama ca e usor sa-i critici pe altii, e usor sa spui cum firma respectiva putea sa faca mai bine si m-am intrebat "oare cum o fi sa fii tu la butoane?". Poate ca nu e asa usor. Am considerat ca nu are rost sa comentez de pe "tusa" si am ales sa "intru in teren".

Pur si simplu, ne-am deschis in 2003 Zitec impreuna cu Simona si cu inca un partener. Nu eram casatorit atunci cu Simona. Am zis ca e momentul sa vedem ce se intampla.

Noi am pornit cu 3.000 de dolari cash, si de la parinti si din perioada in care aveam joburile acelea part time. Multa vreme m-am gandit ca atunci cand lucram part-time puneam mult mai multi bani deoparte decat atunci cand aveam firma. E o surpriza a antreprenorului care se trezeste ca trece ceva vreme pana cand vezi beneficiile din punct de vedere financiar. Chiar destul de mult.

Nu am avut un plan de business ca o sa ajungem in 10 ani la 100 de oameni. Ne uitam si noi la firmele mai mari de atunci si ne gandeam: "Oare o sa ajungem si noi ca IP Devel? Ce mari sunt".

Nu speram ca o sa ajungem foarte repede acolo.

Dar datorita faptului ca activasem inainte in domeniul online, ca aveam deja niste contacte, am primit incet-incet recomandari. Din ce in ce mai mari si din ce in ce mai multe. Asa am crescut pana la aceasta dimensiune. Strict prin recomandari. Cazurile in care un client a venit la noi pentru ca a auzit de noi la un eveniment sau ne-a cautat pe net sunt foarte rare. Mai degraba s-au intamplat in ultimii doi ani cand ne-am permis sa fim prezenti mai mult la evenimente si in presa. Dar la inceput nu era posibil acest canal.

Ce dificultati ati intampinat, la inceput?

In primii ani a fost destul de dificila toata partea asta de birocratie: ITM, Registrul Comerturlui... Era putin traumatizant.

Imi aduc aminte si acum experientele de la ITM cand am mers si am declarat primii angajati sau cand ITM-ul mi-a refuzat incadrarea ca director al firmei pe motiv ca nu am terminat decat Politehnica, deci nu am cum sa fiu director in firma. Si am ramas incadrat ca programator multi ani.

A trebuit sa platim amenzi pentru fapte complet fictive cand voiam sa ne mutam sediul de la un sector la altul.

Asta a fost o frustrare: interactiunea cu institutiile statului. Dar nu pot sa zic ca pentru noi asta a fost un element descurajator.

Si am vazut cum in acesti ani lucrurile s-au schimbat mult in bine. Inca mai este mult de munca, dar daca ar fi sa compari acum ce inseamna sa deschizi o firma lucrurile stau altfel.

Avantajul e ca toata lumea din business stie de problemele acestea si incerci sa te pregatesti pentru ele. Nu te astepti ca institutiile statului sa te ajute sau macar sa te lase in pace.

Daca ar fi sa o luati de la zero acum, ati face ceva diferit?

In mod sigur. In momentul in care noi am deschis firma, aveam foarte putine cunostinte despre ce inseamna zona antreprenoriala, despre ce inseamna sa faci o firma sau sa construiesti o echipa. Pentru ca nu a existat niciun sprijin in scoala atunci.

Daca te uiti azi, sunt o gramada de acceleratoare pentru start-up-uri, cursuri de antreprenoriat, carti, fonduri de investitii cu care poti sa mergi. In 2003 nu se vorbea despre asa ceva.

Cel care astazi ar vrea sa porneasca o afacere, oricare ar fi ea, beneficiaza de un arsenal mult mai puternic fata de 2003.

In mod sigur as face foarte multe lucruri diferit. Noi am incercat, am gresit, am incercat din nou, pana a iesit ceva mai bine. Dar multe dintre acele greseli puteau sa fie evitate cu o minima cultura antreprenoriala care noua ne-a lipsit. Am invatat pe banii nostri.

Probabil ca as face mult mai repede lucrurile. Daca as porni acum o firma care sa faca acelasi lucru, nu cred ca mi-ar trebui zece ani de zile ca sa ajung in zona asta. Pentru ca e mult mai usor. Nu trebuie sa incepi cu capital de 3.000, poti sa obtii usor 50.000, gasesti angel investors.

Stiu acum ca imi trebuie un departament de HR mult mai repede. Stiu sa deleg acum, nu stiam sa deleg la inceput. Am invatat multe lucruri.

Cine este in spatele acestei structuri de tip "flat line" in ceea ce priveste angajatii si organizarea lor?

Aici este vorba de un efort de echipa. Eu nu cred in sistemul de management in "black box": "X se ocupa de cutare si nu ma intereseaza ce face atata timp cat da rezultate". Eu nu cred in chestia asta.

Eu cred ca e important sa vorbim unii cu altii, sa vedem ce am facut bine, ce nu am facut bine, sa cerem o parere si sa lucram ca o echipa. Si ideea asta am aplicat-o mereu in ceea ce priveste managementul firmei, atat atunci cand eram doar trei parteneri, cat si acum cand suntem sase-sapte, prin prisma colegilor care au primit un pachet de actiuni si au fost transformati si ei in actionari in firma.

Discutam si luam democratic o decizie. Evident ca uneori trebuie sa fii directiv si sa te misti repede. Dar pentru mine e important ca lumea sa stie ce se intampla in firma si sa fie parte din luarea deciziilor.

Nu cred in firmele de tip "one man show" desi sunt exemple in Romania care au crescut foarte bine si au niste cifre de afaceri impresionante, pe mine nu ma motiveaza o astfel de organizare.

Ati anuntat o echilibrare a fluxului de personal un ultima perioada. Credeti ca acest mediu pe care l-ati construit pentru angajati a contrebuit la fidelizarea angajatilor si pastrarea lor in companie?

Evident ca acestea contribuie si evident ca daca-ti inghesuiesti echipa intr-un spatiu mic, fara spatiu de relaxare, vei avea o dificultate in a-i mentine alaturi de tine si a-i loializa. Pentru ca pana la urma se uita la ce ar primi daca ar fi intr-o alta echipa si daca diferenta e prea mare, se vor duce acolo.

Cat de important este acest mediu, insa, este greu de spus pentru ca elementele motivatoare difera de la persoana la persoana. Oamenii care sunt motivati strict de venitul net, financiar, vor aprecia toate actiunile noastre de dezvoltare personala, dar in momentul in care vor primi o oferta dubla ca salariu nu vor ezita.

De asemenea, sunt si oamenii care-si doresc neaparat branduri mari in CV-ul lor. Oricat ai vrea sa construiesti pentru el, s-ar duce la acel mare brand si pentru un salariu mai mic pentru ca el a crescut cu brandul ala in cap.

Cu anumite tipologii este greu sa lupti si iti trebuie timp sa-ti construiesti un brand, sa fii tu cel dezirabil in cariera, in CV-ul lui. Si asta incercam sa facem.

Insa incercam sa gasim mai degraba oamenii motivati de a invata, de a face un proiect bun, de a invata modele de business, tehnologii noi, de a fi parte din ceva care se construieste. Noi in fiecare zi rezolvam o problema noua pentru ca acum un an nu aveam departament de hardware si acum avem. Clienti noi, piete noi, e o chestie de efervescenta si cresterea asta dinamizeaza echipa.

Pe cand dincolo, in zonele foarte bine platite, de obicei lipseste elementul de diversitate, pentru ca de obicei firmele care platesc foarte bine au un motiv pentru care fac asta.

Asadar, mediul pe care l-am creat este mai degraba o exprimare a faptului ca noi suntem altfel ca echipa si atunci e normal ca si locul in care lucram sa reflecte faptul ca exista un fel de "geekiness" acolo undeva.

Asadar, asa doriti sa va diferentiati de firmele mari precum Facebook sau Google - concurenta dumneavoastra pe partea de personal?

Nu mi se pare corecta o comparatie cu Google si cu Facebook din foarte multe puncte de vedere. Lasand la o parte dimensiunea evidenta, ei nu mai sunt de mult o firma antreprenoriala si cu un spirit antreprenorial, oricat ar vrea ei sa picteze treaba asta.

Sunt niste corporatii in care al 2513-lea programator, oricat i se va spune ca are un impact global, nu are pentru ca nu conteaza. Poate fi inlocuit oricand.

Chiar daca vom creste ca dimensiune noi vom merge pe echipe independente si vom pune intotdeauna accent pe impactul fiecaruia asupra a ceea ce iese pe poarta "fabricii".

Comparatia nu sta in picioare din punct de vedere economic, in primul rand. In al doilea rand ei sunt o corporatie si nu sunt genul de corporatie care pe noi ne atrage. Nu ne dorim sa avem o structura si o organizare de tipul Google sau Facebook.

Sunt alte firme catre care ne uitam, cum ar fi, de exemplu, Palantir sau Zappos (care nu sunt in IT), in care vedem structuri "flat", structuri care sunt mult mai flexibile, structuri in care simti ca intr-adevar tu contezi acolo si ca poti sa vorbesti cand vrei cu CEO-ul firmei tale.

Nici macar la capitolul imagine? Sunt vestite deja birourile Google...

Aici ar merge o comparatie. Dar hai sa ne uitam la ce cifra de afaceri are Google, ce profit are Google si haideti sa ne uitam cat a investit in acele birouri. Pentru ei investita e mul mai usor de suportat decat a fost asta pentru noi.

Iar rezultatele sunt mult mai aseptice, pentru ca sunt "corporate-style". Totul e foarte frumos si colorat, dar e "corporate-style".

La noi amestecul este mult mai eclectic si in birouri si in alte abordari. Pentru ca nu a fost o directiva de sus, ca tuturor sa le placa aceste culori.

In mod sigur nu ne comparam cu ei, poate mai degraba ne uitam si vedem lucruri care nu ne plac si pe care vrem sa le evitam.

Cum v-a venit ideea sa faceti aceste birouri atat de diferite?

Noi ne-am mutat in etajul sase acum doua luni de zile. Am avut cateva idei, am avut cateva echipe, inclusiv arhitecti. A fost nevoie de ajutorul lor, spre exemplu, in momentul in care un coleg a spus "o sa facem barca aici", noi nu stiam exact cum se poate executa, daca se poate face.

Dar elementele de creativitate pana la urma au venit din partea echipei, iar conceptul per total nu mi-l asum pentru ca am fost mai multi care ne-am implicat. Fiecare a venit cu cate o idee, am facut sondaje pentru a afla ce-ar mai vrea fiecare sa aiba in birou si am reusit sa inglobam cam tot, in afara de un tobogan exterior - era putin in afara bugetului nostru.

Cat ati investit in redesignul birourilor?

Investitia suportata de noi in acest birou a fost de 50.000 de euro.

Daca tot am ajuns la capitolul cifre, ne puteti spune ce cifra de afaceri ati inregistrat in 2013 si ce estimari aveti pentru 2014?

Cifra de afaceri in 2013 a fost de 2,3 milioane de euro, iar pentru anul acesta, optimist, sper la 4 milioane de euro. O previziune mai pesimista ar fi undeva de la 3,5 milioane de euro in sus.

Dar noi ne tinem tare de estimarea de 4 milioane, sa vedem daca ne iese.

Ce alte proiecte mai aveti in desfasurare acum?

Avem o activitate destul de diversificata in zona asta pentru ca, desi noi ne finantam exclusiv, in momentul de fata, prin zona de servicii, consultanta si implementare software, am derulat investitii si in cateva start-up-uri. Suntem implicati ca advisori in acele start-up-uri, uneori am derulat si roluri de conducere acolo. De exemplu, la Video Publishing si la Zipongo am fost CTO sau CIO pentru ca aveau nevoie pana au reusit sa recruteze persoana potrivita pentru postul respectiv. Plus tehnic si know-how.

Pe langa start-up-urile lansate pana acum, speram sa mai anuntam inca trei pana la finalul anului.

Este Zitec o afacere de familie?

Da si nu. In momentul de fata eu si Simona detinem, intr-adevar, 90% din firma. Deci, da, este o firma detinuta de familia noastra.

Dar prin faptul ca zece la suta din actiuni au fost oferite catre cativa colegi din firma am arata, in primul rand, ca e o diferenta de viziune: noi nu credem in "one man show" sau in firme de familie, ci vrem sa impartim ce avem cu cei care merita.

In niciun caz nu mergem in zona socialista a muncii, dar mi se pare normal ca cineva care are rezultate deosebite sa primeasca o recunoastere deosebita. Si ce recunoastere mai deosebita poate fi decat sa-l pui la masa deciziilor cu tine.

A fost pentru noi mai degraba un gest simbolic pentru ca luam deciziile impreuna. In momentul in care am facut asta, prin 2007-2008 nu ne puneam problema ca dividendele pentru unu sau doi la suta din firma vor insemna ceva.

Le-am spus de la inceput colegilor sa nu se astepte la un revenue foarte mare din dividende, ci ca acest lucru pentru noi arata deschiderea, ca putem sa fim impreuna in echipa asta cu adevarat. Nu doar declarativ.

Va implicati foarte mult atat dumneavoastra cat si sotia dumneavoastra Cum reusiti, totusi, sa va pastrati echilibrul dintre planurile profesionale si cele personale?

Timpul este acelasi, dar conteaza cum ti-l gestionezi. Daca la perioada de inceput, in primii ani, in mod sigur eram intr-o zona de exagerare completa in care ne petreceam si noptile la birou, in ultimii ani si mai ales dupa ce au aparut cei doi copii, Alex si Ruxandra, brusc prioritatile s-au schimbat.

Am decis ca trebuie sa facem asa incat sa putem pleca in concedii anuale. In consecinta, anul acesta am reusit sa avem doua concedii, unul doar noi si unul cu copiii.

Mi-as dori sa fie timp pentru multe alte activitati, pentru mai mult fitness, pentru mai mult timp doar pentru mine si Simona doar pentru ea. Cred ca o sa ajungem si acolo dar nu e usor sa atingi un astfel de echilibru cand tu esti "motorul" care trage "barca".

In momentul in care esti un "hired CEO" esti, totusi, intr-o zona mai relaxata si responsabilitatea mai limitata.

A trebuit sa renuntam la mai multe lucruri, a trebuit sa ne vedem cu prietenii mult mai rar, a trebuit sa renuntam la anumite hobby-uri. Nu stiu daca neaparat trebuia sa fie asa, noi asa am putut.

Acum suntem intr-un moment in care am facut o reprioritizare si am inceput sa facem loc si pentru alte lucruri, astfel incat sa fie un echilibru.

Ce pasiuni aveti?

Pe vremea cand aveam timp sa mi le pun in practica imi placea foarte mult sa merg pe munte. Am si un proiect non-profit pe zona asta, se numeste Alpinet.org, pornit acum 13 ani.

Imi placea sa fac fotografie, mai ales in zona macro. Simonei ii place foarte mult sa vada filme. Ne place foarte mult sa citim si am citi mai mult daca ar fi mai mult timp.

Dar acum nu mai este doar presiunea timpului, e vorba si despre familie, pentru ca atunci cand te duci acasa trebuie sa te ocupi de copii in primul rand si abia apoi de altele.

Dar noi suntem foarte multumiti. Acest echilibru intre viata personala si cea profesionala s-ar putea, la urma urmei, sa fie o iluzie. Pentru ca fiecare are un echilibru cu care el e multumit.

Zitec este una dintre companiile lider din industria IT din Romania, specializata in dezvoltarea de produse si aplicatii online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate in SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat si de referintele primite din partea unor clienti de top, precum PayU, Flanco, Amadeus, Altex Romania sau Network One Distribution.

Zitec actioneaza ca un incubator tehnologic, si furnizeaza servicii si suport companiilor aflate in primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologica, dezvoltarea de software si finantarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii: Zipongo.com, VideoPublishing.com, HuddleHero.com, editura HAC!BD.

Zitec dezvolta, de asemenea, proiecte proprii, precum HotelPeeps.com, ZAFF.ro si Zidox.com. La adresa http://zit.ec/infographic10 puteti vizualiza un infografic privind evolutia companiei in cei 10 ani de activitate pe piata romaneasca.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
The Boring Phone: dispozitivul destinat să combată dependența de smartphone-uri
HMD a anunțat lansarea unui nou model de telefon: The Boring Phone. Produsul va fi prezentat în cadrul unui eveniment la Milan Design Week, pe data de 18 aprilie. Telefonul face parte dintr-o...
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
Actualizarea care poate strica display-ul dispozitivele Galaxy. Răspunsul oferit de Samsung
În ultima perioadă, un număr ridicat de utilizatori Samsung a raportat apariția unor linii verzi pe ecranul telefoanelor lor, fenomen care pare să fi reapărut după o actualizare recentă de...
#Alexandru Lapusan fondator Zitec, #CEO Zitec, #birourile Zitec , #Companii IT