Sanofi face tranzactii uriase in domeniul farma, care vor contribui la tratamentul bolilor rare

Luni, 29 Ianuarie 2018, ora 15:15
2463 citiri
Sanofi face tranzactii uriase in domeniul farma, care vor contribui la tratamentul bolilor rare
Foto: CC0 Creative Commons

Compania farmaceutica franceza Sanofi a confirmat luni achizitionarea firmei belgiene de biotehnologie Ablynx, pentru 3,9 miliarde de euro (4,8 miliarde de dolari), depasind astfel oferta Novo Nordisk, transmite Reuters.

Tranzactia este un nou indiciu al accelerarii activitatii de fuziuni si achizitii (M&A) in sectorul global de biotehnologie si vine dupa ce Ablynx a respins oferta de 2,6 miliarde de dolari din partea companiei daneze Novo Nordisk.

Saptamana trecuta, Sanofi a platit 11,6 miliarde de dolari pentru achizitionarea rivalei americane Bioverativ, intr-o tranzactie care va intari prezenta sa in domeniul tratamentului bolilor rare. Si firma americana Celgene va plati noua miliarde de dolari pentru Juno Therapeutics, grup specializat in tratarea cancerului.

Luni, Sanofi a anuntat ca va plati in numerar 45 euro per titlu, o prima de 21,2% fata de pretul actiunilor Ablynx la inchiderea sedintei bursiere de vineri.

Tranzactia va permite Sanofi sa aiba acces la cel mai promitator medicament experimental al Ablynx - caplacizumab - destinat tratarii purpurei trombocitopenice trombotice, o afectiune rara a sangelui.

Morgan Stanley si Lazard au consiliat Sanofi in vederea realizarii tranzactiei, in timp ce JP Morgan a consiliat Ablynx.

Prin achizitionarea Ablynx, Sanofi isi extinde prezenta in domeniul tratamentului bolilor rare, in linie cu strategia sa pana in 2020.

Compania farmaceutica franceza Sanofi este prezenta si pe piata din Romania.

Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Tinerii români au câștigat Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge
Echipa AICitizens de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, Vrancea, a obținut titlul de campioană mondială la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge, care...
Samsung a lansat unul dintre cele mai scumpe încărcătoare de pe piață. Cât costă și ce știe să facă
Samsung a lansat unul dintre cele mai scumpe încărcătoare de pe piață. Cât costă și ce știe să facă
Samsung a lansat recent un nou încărcător, EP-T5020 50W Super Fast Charging Adapter, care se alătură seriei de accesorii de încărcare rapidă ale companiei, însă nu este inclus în...
#Sanofi cumpara Ablynx, #tratament boli rare , #Companii farmaceutice