Cel mai mare producator de medicamente generice din lume ar putea concedia 10.000 de angajati

Sambata, 09 Decembrie 2017, ora 16:30
4739 citiri
Cel mai mare producator de medicamente generice din lume ar putea concedia 10.000 de angajati
Foto: Facebook / Teva Pharmaceutical Industries Ltd.

Teva Pharmaceutical Industries, cel mai mare producator de medicamente generice din lume, ar urma sa concedieze 10.000 de angajati, deoarece noul director general, Kare Schultz, vrea sa scada costurile, au declarat, pentru Bloomberg, surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.

In urmatorii doi ani, compania israeliana ar urma sa-si coboare cheltuielile cu 1,5 - 2 miliarde de dolari, inclusiv in sectorul cercetare-dezvoltare (R&D), iar pe termen scurt nu intentioneaza sa vanda noi actiuni, sustin sursele.

Vineri, actiunile Teva au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimele doua luni, anul acesta titlurile inregistrand un declin de 59% la Bursa de la New York. Recent, actiunile grupului farmaceutic au ajuns la cel mai scazut nivel din ultimii 17 ani, capitalizarea bursiera fiind de aproximativ 15,2 miliarde de dolari, mai putin de jumatate din datoria companiei, de aproximativ 35 de miliarde de dolari.

Pentru a-si reduce datoria, Teva a incercat sa-si vanda diviziile europene de oncologie si de calmare a durerii cu aproximativ un miliard de dolari, dar a renuntat, deoarece ofertele au fost prea mici, sustin sursele.

Pe plan global, Teva avea aproape 57.000 de angajati la sfarsitul anului trecut, inclusiv peste 10.000 in SUA, 24.000 in Europa si peste 6.800 in Israel.

Analistii se asteapta ca Teva sa implementeze un program de reducere a costurilor, dupa publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul trei din 2017.

Compania a avertizat ca nu-si va indeplini tintele de profit pe 2017, din cauza scaderii preturilor la medicamentele generice in SUA si vanzarilor slabe inregistrate de medicamentul pentru tratarea sclerozei multiple, Copaxone.

Luna trecuta, agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a retrogradat ratingul pentru datoria Teva la junk (nerecomandat pentru investitii).

In septembrie, Teva l-a angajat pe danezul Kare Schultz de la Lundbeck in functia de director general, pentru a-i calma pe investitorii ingrijorati de viitorul companiei. Este pentru prima data in istoria companiei cand directorul general nu este de nationalitate israeliana.

Schultz, cu o experienta de 30 de ani in industria farmaceutica globala, a declarat ca va dezvolta o strategie extrem de clara pentru a rezolva diversele initiative de restructurare si problema datoriei companiei israeliene.

Recent, Guvernul israelian a cerut Teva Pharmaceutical Industries sa readuca acasa locurile de munca si operatiunile si a indicat ca este dispus sa ajute la salvarea grupului farmaceutic care se confrunta cu dificultati.

Compania are obligatii fata de Israel, deoarece de-a lungul timpului a beneficiat de scutiri de taxe, se arata intr-un comunicat al ministrului Economiei, Eli Cohen.

Teva este sub presiune din partea investitorilor sa-si achite datoriile de 35 de miliarde de dolari si sa-si revitalizeze cresterea. Compania vrea sa-si scada costurile, dupa ce nu a reusit sa-si plateasca datoriile acumulate in urma achizitionarii, in 2016, a diviziei de medicamente generice a companiei farmaceutice Allergan Plc, pentru 40,5 miliarde de dolari.

Teva Pharmaceutical Industries Ltd, cel mai mare producator de medicamente generice din lume, este prezenta si in Romania.

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#Teva Pharmaceutical Industries, #Teva concedieri , #Companii farmaceutice